ADMINISTRAŢIE
2022 a fost anul provocărilor investiționale pentru Consiliul Judeţean Dâmboviţa

Județul Dâmboviței se află pe un loc fruntaș la nivel naţional, în ceea ce privește performanța în administrație și implementarea proiectelor cam de toate tipurile de infrastructură, pornind de la cele elementare – de apă, canalizare, gaze naturale, drumuri, poduri și ajungându-se la obiectivele de importanță culturală, de sănătate, educație, sport și petrecerea timpului liber.
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a reușit, dacă luăm ca etalon doar anul 2022, să pornească și să ducă la finalitate o multitudine de proiecte. Este de apreciat și de consemnat faptul că acest lucru s-a putut realiza după doi ani de cumplită pandemie, într-un context socio-economic dificil, cu crize generate de explozia prețurilor la energie și gaze naturale și cu un război devastator la câteva sute de kilometri distanță de granițele de nord ale țării. Nu este tocmai ușor să promovezi și să dezvolți investiții într-o lume în care domnește incertitudinea și instabilitatea. La Dâmbovița, s-a reușit, iar procesul de dezvoltare socio-economică continuă.
După cum a punctat președintele Consiliului Județean, în Dâmbovița, sunt în diferite stadii de implementare proiecte de peste două miliarde de lei.
„Sunt contracte încheiate, sunt scoase la licitație lucrări, unele deja au intrat în execuție, iar altele sunt în fazele finale premergătoare proiectării tehnice și execuției. Am reușit ca, în doar 2 ani, să scoatem Dâmbovița din conul de umbră în care intrase. A fost un efort comun, iar munca în echipă a făcut diferența. Implicarea aparatului Consiliului Județean, a consilierilor județeni și locali, a primarilor, parlamentarilor și prefectului județului Dâmbovița, a tuturor instituțiilor și ministerelor a schimbat radical și în bine modul în care județul Dâmbovița este privit și perceput. Toate proiectele de aici sunt rezultatele noastre, ale celor care cred în județul nostru, ale celor care cred în dâmbovițeni”, a precizat Corneliu Ștefan.

Lista proiectelor demarate este lungă, dar le trecem în revistă doar pe cele mai importante. Vorbim despre investițiile de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, respectiv Ambulatoriul de specialitate (Policlinică), obiectiv de 3,4 milioane de euro. La Unitatea de Primiri Urgențe, se lucrează din plin, iar finanțarea ajunge la 1,7 milioane de euro. Al treilea proiect de la Spitalul Județean este cel care vizează extinderea Secției Cardiologie, la care se adaugă achiziționarea unui angiograf. Pentru realizarea acestei investiții au contribuit și parlamentarii PSD Dâmbovița, care au depus un amendament la Legea bugetului de stat pentru alocarea sumei de 2,5 milioane de lei necesară achiziționării acestui aparat medical.
De la obiectivele de factură medicală am ajuns la infrastructura rutieră a județului Dâmbovița. Și la acest capitol se află pe tapet o serie de proiecte deosebit de importante care, odată materializate, vor contribui din plin la dezvoltarea vieții sociale și economice, a mediului de afaceri. Începem cu inelul doi de centură al municipiului Târgoviște. Traseul celui mai important drum care se construiește de la zero în județul Dâmbovița a fost deja aprobat. Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 147.000.000 de euro.

Urmează inelul de centură al orașelor Pucioasa și Fieni. Finanțarea se ridică la aproape 158.000.000 de euro. Administrația județeană se află în etapa de obținere a avizelor. O altă investiție de anvergură o reprezintă centura ocolitoare a municipiului Moreni.
„Se lucrează la documentație pentru a se găsi cea mai bună variantă de traseu a drumului care va ușura foarte mult condițiile în care se circulă în Moreni, dar și în comunele Gura Ocniței și I.L. Caragiale. Estimăm că vom avea un drum de ocolire de aproximativ 15 km lungime. Valoarea aproximativă a proiectului este de 35.000.000 euro”, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Vine la rând pe acest palier investițional centura orașului Găești, obiectiv girat în totalitate de CJ Dâmbovița. 80.000.000 de lei din valoarea totală de 89.000.000 de lei sunt asigurați prin Programul Național „Anghel Saligny”, Consiliul Județean Dâmbovița urmând să susțină diferența din diverse surse.
Drumurile județene reprezintă o altă priorietate de extremă urgență pentru conducerea Consiliului Județean. Și aici există numeroase proiecte aflate în diferite faze. Modernizarea DJ 714, sector Bolboci – contur Lac Bolboci – Cheile Tătarului.

„Contractul de finanțare este deja semnat și se lucrează pe acest drum deosebit de important pentru turismul dâmbovițean. Valoarea investiției este de 9.830.000 lei. Reabilitarea DJ 712 Runcu-Râul Alb. Pentru această investiție, am semnat contractul de finanțare. Valoarea totală a proiectului este de 15.200.000 de lei, din care, prin Programul „Anghel Saligny”, avem asigurată suma de aproximativ 9.000.000 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița urmând să contribuie cu diferența de 6.100.000 de lei.
Reabilitarea și modernizarea DJ 724 Malu cu Flori – Pucheni. Finanțarea, tot prin „Anghel Saligny”. Suntem la faza de licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor, dosarul fiind în evaluare. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 74.000.000 de lei.
Sunt scoase la licitație lucrările pentru modernizarea a 60 de km de drumuri județene. În acest moment, se așteaptă validarea procedurilor pentru cel mai mare proiect de acest tip din județul nostru. Este vorba de „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 712 Pucioasa – Brănești – Vulcana Pandele – Șotânga – Târgoviște, a DJ 720 C, Gura Ocniței – Ocnița, DJ 720 A Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Mărcești – Finta Postârnacu – DN 1A. Investiția se ridică la 65.000.000 de euro”, ne-a mai informat președintele Consiliului Județean.
De asemenea, a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru modernizarea DJ 714 Glod -Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera.
„Avem în vedere construirea unui drum cu o lungime de 3,7 km, care să lege DN71 de DJ714, dar și modernizarea traseului Glod – Sanatoriu Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera. Acest tronson are o lungime de 19,11 km. Lucrările presupun și construirea unui pod nou peste Râul Ialomicioara. Valoarea estimată a proiectului se ridică la aproximativ 66.000.000 de euro, cu TVA inclus”.
Tot în județul Dâmbovița este implementat și unul dintre cele mai mari proiecte regionale din România. Este vorba despre dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată. Valoarea acestei investiții este de 440.000.000 de euro.
„Au fost scoase la licitație 15 loturi de lucrări din totalul de 19. Anul acesta au fost semnate contracte de aproximativ 83.000.000 de euro. Beneficiarii finali ai acestui mega-proiect vor fi 250.000 de dâmbovițeni. De asemenea, Dâmbovița este cu mulți pași în fața altor județe din țară în ceea ce privește gestionarea și colectarea selectivă a deșeurilor. Colectarea selectivă a deșeurilor din întreg județul este un proiect cu o valoare de peste 90.000.000 de euro”, a mai adăugat Corneliu Ștefan.
Investițiile în domeniul educational, cultural și sportiv sunt alte priorități de maximă atenție pentru administrația județului Dâmbovița. Se lucrează la reabilitarea, refuncţionalizarea şi asigurarea dotării necesare pentru sporirea gradului de confort instituţional al persoanelor cu dizabilităţi la Școala Gimnazială Specială din Târgoviște. Investiția se ridică la 1,5 milioane de euro.

Se lucrează la documentații și se obțin ultimele avize pentru proiectul privind conservarea, restaurarea și valorificarea „Fosta Școală de Cavalerie”. În februarie 2023, urmează să fie scoasă la licitație execuția lucrărilor. Valoarea investiției: 2,5 milioane de euro.
Pentru noul stadionul din Târgoviște, care va fi edificat în zona Mall Dâmbovița, a fost semnat contractul de proiectare și construire. Valoarea acestui proiect este de 55.000.000 de euro, Consiliul Județean Dâmbovița contribuind cu aproximativ 5.000.000 de euro.
„Am mai putea aminti și de asocierile administrației județene cu primăriile dâmbovițene, dar și cu Guvernul României. Toate aceste proiecte mă fac să afirm cu încredere că anul 2023 va fi unul și mai bun din toate punctele de vedere”, a spus președintele CJ Dâmbovița.
Nu putem trece peste Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), gândit și pus în practică de Corneliu Ștefan. O inițiativă rămasă deocamdată unică la nivel național. Un program prin care administrațiile publice locale, în lipsa unor surse de finanțare, au putut să-și ducă la capăt unele proiecte și să pornească altele noi.
„Programul Județean de Dezvoltare Locală reprezintă o reușită. O demonstrează numărul de contracte încheiate în cei doi ani de când l-am lansat. Sunt 107 parteneriate încheiate cu 60 de primării. Valoarea totală a finanțărilor este de peste 230.000.000 de lei. Din această sumă, 97.000.000 de lei sunt asigurați de Consiliul Județean Dâmbovița”, a mai spus președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Titu schimbă aspectul orașului, stradă cu stradă, cartier după cartier. VIDEO

Lucrările de curățenie și întreținere pe care Primăria Titu le derulează în oraș, abordând stradă cu stradă, cartier după cartier, continuă săptămâna aceasta în zona Plopu.
Se întregesc și sunt vopsite bordurile, se repară trotuarele, se astupă gropile din asfalt, se tunde iarba, se toaletează arbuștii ornamentali, se mătură, se curăță șanțurile. Rezultatul? Un aspect nou, îngrijit, civilizat.
„În paralel, intervenim pe DN7 și în Titu Târg, după care vom continua până la Hagioaica, apoi ne mutăm în Sălcuța, unde avem cel mai mult de muncă. Am lăsat această zonă la final tocmai pentru că aici este nevoie de o intervenție mult mai amplă, după foarte mulți ani în care s-au făcut prea puține lucruri. Luăm fiecare cartier la rând și nu ne oprim până când întregul oraș nu va fi pus la punct.
Avem un proiect pe care l-am actualizat în acest an, în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, care cuprinde întregul tronson al DJ 701A, de la intrarea în Hagioaica și până la ieșirea din Plopu. Prin acest proiect sunt prevăzute construirea de trotuare și amenajarea sistemului de colectare și evacuare a apelor pluviale prin rigole carosabile. Așteptăm deschiderea unei noi linii de finanțare eligibile pentru acest tip de investiție”, ne-a precizat primarul Laurențiu Costache.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Spitalul Moreni va fi extins cu o clădire P+1 pentru pacienții politraumă

Primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, a semnat, ieri – 17 august 2026, contractul de execuție pentru proiectul care vizează creșterea eficacității serviciilor medicale acordate pacienților critici (politraumă) în cadrul spitalului din localitate.
Vorbim despre o investiție care se ridică la 10.198.160,45 lei. Lucrările urmează să fie finalizate în 24 de luni. Fondurile au fost obținute prin Programul Sănătate 2021 – 2027.
Prin acest proiect, se va realiza o extindere a clădirii principale a spitalului, cu o construcție nouă cu regim de înălțime P+1, care va fi dotată cu echipamentele necesare pentru îngrijirea pacienților critici.
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ACTUALITATEacum o ziTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum 2 zileTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum o săptămânăNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
ACTUALITATEacum 2 zileDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
ACTUALITATEacum o săptămânăCredință, smerenie și răbdare la sărbătoarea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești
ACTUALITATEacum 3 zileCălătorii reclamă din nou Grup Atyc. Microbuze supraaglomerate, șoferi recalcitranți, toalete insalubre în autogară



























