Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Parcul fotovoltaic al Primăriei Odobești așteaptă de 6 luni avizele de la Electrica

Publicat

pe

Primarul comunei Odobești, Niculae Alecu, a vrut să intre în rândul lumii în ceea ce privește folosirea energiei din surse alternative, altele decât cea oferită de centrale atomoelectrice, hidrocentrale ori termocentrale. Dacă Europa a dat tonul la un asemenea program, hai să o facem și pe asta!

Edilul a pus la punct, pe bani de la bugetul local, un sistem de celule fotovoltaice, care să asigure energia electrică pentru toate instituțiile publice din localitate. Vorbim aici despre primărie, școală, grădiniță, cămin cultural, plus cele 420 de lămpi ale iluminatului public. Valoarea investiției, care este gata de mai bine de 6 luni, s-a ridicat la 5 miliarde de lei vechi. Au fost montate panouri fotovoltaice la școală și la primărie.

Credeți că instalația ecologică de producere a energiei electrice a intrat în funcțiune? Nu! Trăim totuși în România și orice lucru bun înfăptuit trebuie musai să fie blocat de sistemul birocratic. De luni de zile, administrația publică locală așteaptă avize și aprobări de la Electrica. Între timp, a sosit la Primărie factura de consum de la Electrica. 65.000 de lei! O nimica toată!

„Am zis să facem o treabă ca lumea. Să producem energie verde. Să reducem cheltuielile de la bugetul local. Și acum tot așteptăm după aprobări. Așa se întâmplă la noi. Am tot primit promisiuni că se rezolvă. Când, nu știm „, ne-a precizat primarul Niculae Alecu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primar Pietrari: Fără implicare, perseverență și finanțare nu poți dezvolta o comunitate!

Publicat

pe

Chiar dacă bugetul localității Pietrari, din județul Dâmbovița, este unul precar, iar sprijinul financiar din alte direcții nu pare să vină, mai ales în această perioadă de criză economică și politică, primarul Cornel Coman gospodărește chibzuit banul public și încearcă să țină în echilibru comunitatea, administrația și, mai ales, să ducă la bun sfârșit proiectele de investiții pe care le are în diferite stadii de implementare. Ne-a mărturisit edilul că ar dori să facă multe în comuna pe care o coordonează, prin votul de încrederea acordat de concetățenii săi, dar, când nu sunt bani, iar proiectele pe care le ai sunt blocate din varii motive ce nu au deloc legătură cu Primăria, te resemnezi și aștepți să se mai schimbe ceva în circuitul politic, economic și legislativ.

Cornel Coman a vrut să pună la punct în primul rând toate drumurile de importanță locală, fiecare străduță, fiecare uliță mărginașă. Comunicarea este esențială pentru oameni. Toate căile rutiere din satul Valea sunt reabilitate. De asemenea, au fost pietruite străduțele adiacente din zonele Olari, La Vârf, La Iuzi. Totodată, străzile Diaconești și Carierei au fost și ele modernizate. Vorbim de circa 5 km de drumuri comunale. Finanțarea pentru reabilitarea acestor drumuri, ne-a precizat Cornel Coman, a fost asigurată de la bugetul local. Pentru execuția lucrărilor, au fost folosite utilajele Primăriei.

Clădirea în care va funcționa un afterschool este gata pregătită să-i primească pe copii. În prezent, se desfășoară procedurile de autorizare. La Pietrari, va fi implementat și un proiect social pentru copiii care provin din familii defavorizare. 15 micuți vor beneficia zilnic de o masă caldă și de facilități în plan educativ. Cei care au probleme cu vorbirea, cu exprimarea vor beneficia și de serviciile unui logoped, plus asistent social. Acesta, atunci când este nevoie, va merge acasă la fiecare solicitant. Și tot în domeniul social, primarul comunei Pietrari, printr-un proiect realizat în colaborare cu Consiliul Județean Dâmbovița, va construi un centru de sănătate modern. Valoarea acestei investiții depășește 3 milioane de lei. Primarul Cornel Coman speră ca anul viitor să fie demarate lucrările.

Pentru a fi asigurată o minimă economie la buget, administrația publică locală de la Pietrari lucrează la un proiect privind producerea de energie electrică prin panouri fotovoltaice. Intenția edilul este și de a asigura capacități de stocare a curentului electric. Energia produsă va fi folosită pentru asigurarea consumului în unitățile subordonate administrației publice locale și pentru iluminatul public.

„Sunt multe lucruri care trebuie puse la punct. Localitatea, oamenii au nevoie de rețele de apă potabilă și canalizare, de gaze naturale, de tot ceea ce ne apropie de confortul urban, de civilizația europeană. Sperăm să o scoatem, ușor-ușor, la capăt cu toate. Este dificil sau aproape imposibil să pornești un proiect, să îl duci la bun sfârșit dacă nu ai asigurate sursele de finanțare, fie ele din fonduri europene sau guvernamentale, dacă nu lucrezi cu firme serioase. Și, așa cum v-am mai spus, în această perioadă, situația la capitolul implementării proiectelor a fost deosebit de complicată. Sperăm să ne revenim și să intrăm în ritmul acela normal al unei societăți. Oamenii au așteptări de la cei care conduc”, ne-a spus Cornel Coman – primarul comunei Pietrari.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Municipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare

Publicat

pe

Licitația publică pentru desemnarea constructorului care va executa de la zero în municipiul Târgoviște o autogară pentru transportul metropolitan (în afara orașului) se apropie de final – a anunțat primarul Daniel Cristian Stan. Proiectul va fi implementat lângă sediul operatorului de transport local, pe Calea Ialomiței (după Complexul de Natație).

Ne mai informează edilul că noua autogară va avea atașată și o parcare de aproape 500 de locuri, de tip park&ride. Practic, dâmbovițenii care vin la serviciu în Târgoviște sau cu diferite treburi își vor putea lăsa autoturismele în siguranță în această parcare, în regim de gratuitate, și vor putea folosi autobuzele de transport în comun pentru a se deplasa în oraș. Este un concept întâlnit în toate orașele din vestul Europei, menit să contribuie la decongestionarea traficului.

Reamintim și faptul că, de la 1 septembrie 2026, în fiecare zi de vineri se circulă gratuit cu autobuzele Primăriei Târgoviște, pe teritoriul municipiului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite