ACTUALITATE
Unirea face puterea! „Tricolorul călător” a plecat din Gura Ocniței (Dâmboviţa) către Moldova

Autoritățile comunei Gura Ocniței, județul Dâmbovița, împreună cu primăriile din Bughea de Sus – Argeș, Padina – Buzău, Câmpuri – Vrancea, Negrești – Neamț și Primăria orașului Târgu Ocna – Bacău, cărora li s-au alăturat alte entități culturale și media, au pregătit cea de-a IV-a ediție a manifestării „Unirea face puterea – Tricolor călător”, eveniment unic dedicat Unirii Principatelor Române înfăptuită la 24 ianuarie 1859. Perioada de desfășurare a acestei acțiuni: 19 – 24 ianuarie.
„Tricolorului călător” va tranzita în aceste zile localități din Muntenia și Moldova, unde se vor susține micro-spectacole patriotice și simpozioane pe tema Micii Uniri.

„Vor fi legate prin acest „Tricolor călător” locuri de mare însemnătate pentru Istoria României și pentru evenimentele de la 24 ianuarie 1859: Crucea Păcii de la Gura Ocniței, fosta și viitoarea stațiune Bughea de Sus, Tărâmul fântânilor cu cumpănă de la Padina, locurile în care a trăit Moș Ion Roată (Câmpuri), meleagurile pe care a viețuit marele patriot și scriitor Costache Negri (Târgu Ocna) și locul în care s-a născut scriitorul și istoricul Dumitru Almaș, cel care a scris despre Moș Ion Roată și Mica Unire (Negrești, jud. Neamț). Vor participa istorici, scriitori, personalități proeminente ale vieții sociale, administrative și culturale, parlamentari”, ne-au precizat organizatorii.
Program:
Joi, 19 ianuarie 2023
Ora 10:00 – Crucea Păcii – Gura Ocniței – TRICOLORUL CĂLĂTOR pornește la drum
Ora 12:00 – Centrul Comunei Gura Ocniței – manifestare cultural-artistică și „Hora Unirii”
Vineri, 20 ianuarie 2023
Ora 12:00 – centrul comunei Bughea de Sus (jud. Argeș) – sosirea TRICOLORULUI CĂLĂTOR. Manifestare artistică și istorică și „Hora Unirii”
Sâmbătă, 21 ianuarie 2023
Ora 10:00 – „Satul Poveștilor” Bughea de Sus (jud. Argeș) – „Tabăra Unirii Talentelor” – manifestare artistică dedicată Unirii Principatelor Române.
Duminică, 22 ianuarie 2023
Ora 12:00 – Monumentul Eroilor din comuna Padina (jud. Buzău) – afișarea TRICOLORULUI CĂLĂTOR și manifestare artistică
Luni, 23 ianuarie 2023
Ora 11:00 – centrul comunei Câmpuri (jud. Vrancea) – Purtarea TRICOLORULUI CĂLĂTOR de la Primărie până la Casa Memorială „Moș Ion Roată”. Manifestare complexă dedicată eroului Micii Uniri.
Ora 16:00 – centrul orașului Târgu Ocna (jud. Bacău) – Defilare cu TRICOLORUL CĂLĂTOR și torțe. Manifestare complexă dedicată Unirii. Hora Unirii
Marți, 24 ianuarie 2023
Casa Memorială „Dumitru Almaș” din Negrești (jud. Neamț) – Sosirea TRICOLORULUI CĂLĂTOR. Manifestare istoric – artistică dedicată Unirii Principatelor Române. Hora Unirii.
ACTUALITATE
Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!
„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.
Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.
ACTUALITATE
Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.
În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























