Connect with us

POLITIC

Președinte Comisie Buget-Finanțe: PNL s-a opus ferm suprataxării companiilor, impozitului progresiv și taxei de solidaritate

Publicat

pe

Președintele Comisiei Buget-Finanțe din cadrul Senatului României, liberalul Nicolae Neagu, a precizat că PNL s-a opus ferm suprataxării companiilor, impozitului progresiv și taxei de solidaritate, dar că, între măsurile fiscale intrate în vigoare la 1 ianuarie 2023, se regăsesc și „variante de compromis”, raportat la inițiativele susținute de PSD.

„Partidul Național Liberal a obținut, în urma negocierilor din coaliția de guvernare, păstrarea cotei unice de 16% și stabilirea impozitul pe dividende la 8%, două măsuri fiscale care să afecteze cât mai puțin cu putință mediul de afaceri în următoarea perioadă.

PNL a venit în sprijinul mediului de afaceri și al IMM-urilor prin măsuri de stimulare economică și programe precum IMM INVEST PLUS, Sprijin pentru România, și a susținut, cu fiecare ocazie, că România are nevoie nu doar de stabilitate în fiscalitatea companiilor, ci și de un climat favorabil investițiilor pe termen mediu și lung”, a declarat senatorul PNL Nicolae Neagu.

Potrivit parlamentarului liberal, măsurile fiscale „de compromis” rezultate după negocierea inițiativelor propuse și susținute de PSD sunt următoarele:

🔵 Creșterea TVA la 9% pentru HORECA
🔵 Creșterea TVA la 19% pentru băuturile cu mult zahăr
🔵 Aplicarea unei cote de TVA de 5% pentru locuințele cu o suprafață utilă de maxim 120 mp, cu valoare de maxim 600.000 de lei.
🔵 Creșterea impozitului pe dividende la 8%
🔵 Prelungirea taxării inverse până în 2026
🔵 Scăderea plafonului cifrei de afaceri anuale de la 1 mil euro la 500 mii euro, pentru impozitarea ca microîntreprinderi
🔵 Scăderea plafonului activităților independente la 25.000 euro/an
🔵 Scăderea plafonului de salariu din construcții, agricultură și industrie alimentară, pentru primirea de facilități, la 10.000 lei
🔵 Creșterea impozitării câștigurilor din jocurile de noroc
🔵 Eliminarea deducerii de 40% pentru impozitele din chirii
🔵 Limitarea beneficiilor extra-salariale la maxim 33% din valoarea salariului de încadrare
🔵 Plafoane multiple pentru contribuțiile sociale, ale celor cu venituri extra-salariale
🔵 Un nou program informatic nou, prin care ANAF să poată centraliza informațiile privind toate veniturile și proprietățile deținute de o persoană fizică.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Deputat Aurelian Cotinescu: Ilie Bolojan se bucură de susținerea majorității membrilor PNL

Publicat

pe

Deputatul PNL de Dâmbovița Aurelian Cotinescu a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, că lucrurile stau bine în Partidul Național Liberal, în ciuda tuturor acțiunilor de destabilizare întreprinse de cei care vor să dezintegreze această formațiune politică. Liderul PNL Ilie Bolojan, actualul premier interimar, beneficiază de sprijinul majorității membrilor liberali. A precizat parlamentarul dâmbovițean că, indiferent de deciziile cu caracter temporar luate de instanțele de judecată, Ilie Bolojan rămâne ferm pe poziție împreună cu echipa care susține direcția clară, reformatoare. A mai spus deputatul că PNL respectă justiția din România și va ține cont de hotărârea instanței, dar decizia va fi contestată pe toate căile legale de către avocații partidului, în conformitate cu procedurile prevăzute de lege.

„Indiferent de conjurațiile celor care vor să destabilizeze PNL, un lucru este clar, Ilie Bolojan se bucură de susținerea majorității membrilor partidului. Până la soluționarea definitivă a situației, inclusiv în ipoteza revenirii la vechea conducere, realitatea politică rămâne aceeași. Ilie Bolojan are sprijinul majorității, sprijin confirmat inclusiv prin votul exprimat de vechile structuri de conducere ale partidului. Nu putem să nu observăm rapiditatea cu care Justiția și-a făcut treaba în acest caz. Nu putem să nu observăm faptul că este o „bătălie” imensă în acest moment pe scena politică și că PNL a fost într-o primă fază sub presiunea PSD în încercarea de a rupe PNL și de a crea fracțiuni care să asigure o majoritate parlamentară pentru o guvernare PSD. Nu a reușit acel plan. S-a trecut ulterior la acest plan cu Justiția care s-a mișcat foarte rapid.

1700 de oameni au votat la Congresul PNL pentru acele schimbări. Justiția spune că acele voturi nu sunt chiar atât de ok, în sensul că nu s-a făcut într-un mod corect această schimbare și atunci dă posibilitatea celor care au contestat deciziile interne ale partidului de a reveni la forma inițială. Este o chestie doar de moment pentru că odată ce acest drum a fost pornit, odată ce PNL a avut schimbările pe care și le-a propus și au fost și votate în congres, nu ne vom mai întoarce la vechea organizare. Nu ne vom mai întoarce la colegii care în momentul de față sunt considerați ca puciști sau sunt considerați ca pro PSD. Decizia instanței nu este definitivă, ea poate fi atacată. Avocații PNL cu siguranță vor merge mai departe și vor contesta.

Președintele are majoritate absolută și s-a demonstrat acest aspect. Indiferent că acei colegi se vor întoarce pentru o perioadă scurtă din nou în PNL, atunci deciziile noastre se vor lua într-o formă sau alta. Odată plecat la acest drum este greu de crezut că ne vom mai întoarce la vechea situație. Cred că trebuie să înțelegem cu toții că schimbarea este corectă și acesta este drumul normal al PNL.

Ceea ce încearcă PSD sau alte forțe din această țară față de PNL nu o să reușească pentru că noi am plecat la un drum, iar cinstea și corectitudinea ne-au adus la un prag de peste 20% în sondaje. Avem un președinte care este bine văzut și bine poziționat și 30% din populația României îl apreciază. Cred că lucrurile în momentul de față ne sunt favorabile, indiferent de loviturile adversarilor politici sau ale altor forțe din România”, a precizat Aurelian Cotinescu – deputat PNL Dâmbovița.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Fostul deputat Radu Popa combate sondajele care scot în față politicieni de mucava

Publicat

pe

Radu Popa, fost parlamentar PSD de Dâmbovița, critică sondajele manipulatoare care circulă în spațiul public cu intenția de a crea imagine și probitate politică unor lideri neînsemnați, oameni care nu prea au făcut nimic pentru România, dar care se chinuie din răsputeri, ajutați de unele case de sondaje, să iasă în față.

„După alegerile prezidențiale din 2024, toate casele de sondaj care au lucrat în campanie sunt compromise. Ca și când asta nu ar fi de ajuns, azi apare un sondaj de opinie în care 17% dintre români ar avea încredere în Dominic Fritz. Dincolo de faptul că nu știu vreun politician cu funcție locală care să radieze încredere din două cifre la nivel național, pe ăsta l-a mai născut și o familie de germani.

După experiența dureroasă cu Klaus Wegner Iohannis la Cotroceni, după ce el a decis anularea alegerilor prezidențiale, vine un sondaj acum care vrea să ne spună că românii au multă încredere într-un alt neamț, și condamnat definitiv de ANI”, a scris Radu Popa pe pagina sa de Facebook.

Mai vorbește Radu Popa și de Oana Gheorghiu, ONG-ista care se află pe cai mari în noul PNL condus de Ilie Bolojan, dar și în Guvernul interimar pe poziția de vicepremier, și ea cu o anume cotă într-un sondaj de opinie.

„Știe cineva care companie relevantă a statului a fost reformată de această doamnă? Știe cineva pentru ce are funcția aia? Dar are încredere și ea. Tot cu două cifre. Dacă sondajul e comandat de USR, atunci e o explicație. Altfel, aș putea crede ca e făcut de Pieleanu”, a mai spus Radu Popa – fost deputat.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite