Dâmboviţa
526 de șoferi, amendați într-o singură zi pe șoselele din județul Dâmbovița!

Lucrătorii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat, ieri – 22 februarie 2023, pe teritoriul întregului județ, în vederea determinării conducătorilor de autovehicule să conștientizeze importanța și necesitatea respectării prevederilor legale care reglementează circulația pe drumurile publice. Obiectivul acestei misiuni a vizat reducerea gradului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regulilor privind utilizarea centurii de siguranță, desfășurării unor activități care ar putea distrage atenția în timpul condusului, consumului de substanțe interzise sau alcool, nerespectării regimului de viteză ori pe fondul abaterilor comise de bicicliști și pietoni.
Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 526 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 162.000 de lei. De asemenea, au fost constatate și 12 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. 141 de amenzi au fost aplicate pentru neportul centurii de siguranță, 83 pentru viteză excesivă, 61 pentru utilizarea necorespunzătoare a telefonului mobil, 30 pentru lipsa documentelor și 42 pentru defecțiuni tehnice. Alte 83 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni sau bicicliști.
Totodată, polițiștii au mai retras 20 de certificate de înmatriculare și au reținut 16 permise de conducere – 6 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4 pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire, 2 pentru consumul de alcool, 2 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și unul pentru comportament agresiv în trafic.
ADMINISTRAŢIE
Alexandru Iorga, primar Găești: Cred într-o administrație care găsește soluții pentru întreaga comunitate!

Consiliul Local Găești a aprobat, în ședința de lucru de săptămâna trecută, două proiecte de hotărâre inițiate de primarul Alexandru Iorga, respectiv:
– scutirea de a plata majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care vor achita, până la data de 20 decembrie 2026, impozitele și taxele locale restante;
– dotarea Liceului Tehnologic „Dr. C. Angelescu” cu mobilier și echipamente.
„Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru votul acordat și pentru susținerea acestor proiecte. Cred într-o administrație care apreciază responsabilitatea, înțelege dificultățile oamenilor și găsește soluții pentru întreaga comunitate. Știu că există situații în care, din diferite motive, unii oameni nu au avut posibilitatea să își plătească impozitele la timp, iar majorările acumulate le-au îngreunat și mai mult situația. Astfel, persoanele fizice care își achită integral obligațiile fiscale principale restante până la 20 decembrie 2026 pot beneficia de scutirea majorărilor de întârziere, în condițiile hotărârii adoptate”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
ACTUALITATE
Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!
„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ADMINISTRAŢIEacum o ziTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 7 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























