ACTUALITATE
Părinții copiilor de la Școala Coresi Târgoviște vor protesta din nou. Transferul elevului nu rezolvă problema!

Organizația pentru Prioritizarea Educației – OPEN s-a alăturat părinților copiilor de la Școala Coresi Târgoviște și, mâine – 1 martie 2023, de la ora 08:00, va avea loc o nouă acțiune de protest în fața unității școlare, ca urmare a faptului că autoritățile nu au găsit o soluție pentru rezolvarea problemei cauzate de comportamentul violent al unui elev de clasa a III-a. Hotărârea Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Dâmboviţa, prin care s-a aprobat transferul băiatului respectiv la Școală Valea Voievozilor, comuna Răzvad, nu înseamnă decât „pasarea problemei” – după cum se precizează într-un comunicat remis către mass-media.
„Gravitatea situației este la un nivel ridicat, nu putem aștepta să se întâmple cazuri de vătămare corporală gravă (înjunghiere, spitalizare, etc..) sau chiar omor ca să fie luate măsuri de către DGASPC. Continuarea acestor infracțiuni (amenințare, șantajare și violență) poate duce la cazuri extreme.
Protestăm ca să tragem la răspundere instituțiile care nu își fac datoria în ceea ce privește rezolvarea infracțiunilor comise de un minor și garantarea integrității psihice și fizice a tuturor copiilor și cadrelor didactice (unitățile de învățământ, DGASPC, ISJ DB, CJD, Prefectura) și NU PROTESTĂM ÎMPOTRIVA COPILULUI!
Asigurarea integrității psihice și fizice a colectivului de copii și a bunului mers al procesului de învățământ ESTE O PRIORITATE, numai în condițiile în care acest deziderat este respectat în continuare putem pune problema accesului la învățământ al oricărui copil, cu cerințe speciale sau nu.
Având în vedere transferul copilului de la o instituție la alta, considerăm că astfel nu este rezolvată problema, doar este pasată școlii respective.
Modificarea cadrului legislativ în următoarele sensuri:
– Revenirea la posibilitatea exmatriculării în cazuri deosebit de grave, indiferent de anul școlar (chiar de la clasa I).
– Crearea unui cadru legal de intervenție urgentă din partea școlilor pentru a evita forma continuată a violențelor până când instituțiile abilitate cercetează cazul (excluderea pentru o zi, o săptămână sau cât este nevoie).
– Crearea unei strategii reale, la nivel de Minister, prin care combaterea bullyingului în școli să nu mai rămână la nivel de vorbe și povești frumoase, elevii și părinții să poată oricând să știe că dacă depun o plângere, vor fi luate măsuri urgențe prin colaborarea dintre instituții, cu ajutorul comitetelor de părinți și al societății civile.
– Luarea în considerare a învățământului online pentru elevii cu comportament violent.
Cu aceste clarificări vrem să vă asigurăm că nu este un protest politizat sau un protest al intereselor, ci este un protest al părinților nemulțumiți, cu ajutorul asociației OPEN, în vederea rezolvării pe termen lung a problemelor de bullying din școli.
Singurul interes specific al OPEN, pentru care s-a implicat alături de părinți, este dat de faptul că asociația, de-a lungul timpului, a facilitat discuții pe tema bullyingului la diverse clase de pe raza județului. În acest moment și în urma ultimelor evenimente, OPEN a descoperit că realitatea de pe teren este total diferită de ce s-a discutat la acele activități și își dorește ca pe viitor strategia de combatere a bullyingului să fie o realitate”, se precizează în comunicatul remis de Organizația pentru Prioritizarea Educației.
ACTUALITATE
Examenul de certificare a calificării profesionale, nivel 3 – Promoția 2026, Colegiul Economic Târgoviște

Absolvenții calificărilor Ospătar (Chelner) – Vânzător în unități de alimentație, Cofetar – Patiser și Comerciant – Vânzător de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgoviște au promovat cu succes Examenul de certificare a calificării profesionale, desfășurat în data de 6 iulie 2026, demonstrând nivelul de pregătire dobândit pe parcursul anilor de studiu.
Rezultatele obținute confirmă faptul că elevii au dobândit competențe profesionale solide, cunoștințe de specialitate, abilități practice și atitudini esențiale pentru desfășurarea unei activități de succes în domeniul alimentației publice și al comertului. Profesionalismul, responsabilitatea, spiritul de echipă, creativitatea și orientarea către calitate reprezintă valori pe care absolvenții noștri le-au dezvoltat și pe care le vor valorifica în viitoarea lor carieră.

Deși structura învățământului profesional și tehnic a cunoscut modificări, aceste calificări continuă să fie oferite în cadrul filierei tehnologice, răspunzând cerințelor actuale ale pieței muncii și oferind reale oportunități de angajare și dezvoltare profesională.
Îi invităm pe viitorii absolvenți ai clasei a VIII-a să aleagă aceste calificări, care îmbină pregătirea teoretică cu formarea practică și deschid drumul către o profesii căutate, dinamice și apreciate.
Investiția în educație profesională este o investiție într-un viitor sigur, bazat pe competență, pasiune și performanță. Felicitări absolvenților Promoției 2026 și mult succes în parcursul profesional!
A consemnat,
Mădălina Zamfir
ACTUALITATE
Îți dorești o carieră de ofițer în Jandarmeria Română? Acum este momentul să faci primul pas!

Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița recrutează candidați pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, sesiunea 2026.
Cererile de înscriere se depun în perioada prevăzută în anunțul de recrutare, iar toate informațiile privind condițiile de participare, calendarul admiterii, documentele necesare și modalitatea de înscriere sunt disponibile pe site-ul inspectoratului.
Accesează anunțul complet aici: https://www.jandarmeriadambovita.ro/cariera.html
Dacă îți dorești să porți cu onoare uniforma Jandarmeriei Române și să îți construiești o carieră bazată pe profesionalism, responsabilitate și spirit de echipă, te așteptăm să te înscrii!
Informare, Relații Publice şi cu Publicul
ACTUALITATEacum 6 zileSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
ACTUALITATEacum 7 zileFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 7 zileIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”
ACTUALITATEacum 6 zilePrimar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr din Mogoșani, arestat preventiv pentru viol
Ialomiţaacum 5 zileDoi morți într-un accident feroviar în Ialomița. În mașina lovită de tren erau și doi copii, are au fost grav răniți


























