Connect with us

Dâmboviţa

Senatorul Titus Corlățean susține Proiectul de lege pentru prevenirea separării copilului de familie

Publicat

pe

Titus Corlățean a susținut ieri în plenul Senatului, în numele senatorilor PSD, adoptarea proiectului de lege privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie. inițiat de Guvernul României, respectiv Ministerul Familiei / Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului.

„Salut promovarea acestui proiect legislativ, care va obliga statul, prin autoritățile locale și instituțiile cu competențe în materie de asistență socială, să acorde sprijin și asistență pentru a încerca prezervarea integrității familiilor în situațiile de risc de separare a copiilor de părinți, situații care apar în viața de zi cu zi din motive socio-economice, de sănătate, care țin de un nivel de educație mai scăzut și implicare redusă a părinților etc.

Crearea unor centre de zi, în care copiii pot fi temporar îngrijiți, hrăniți, ajutați la lecții etc., pentru ca spre seară să se întoarcă în familie, centre ce vor fi create cu un aport de 50 de milioane de euro din PNRR, trebuie să fie o soluție care să permită copiilor să rămână împreună cu părinții lor, în cadrul familiei. Nu vrem să mai vedem drame de separare a copiilor de părinți, așa cum am văzut în multe alte cazuri de familii de români care trăiesc în Europa Occidentală”.

Proiectul de lege care are caracter organic și impune adoptarea cu o majoritate calificată va fi pe ordinea de zi a Senatului lunea viitoare, pentru votul final.

„Apreciez faptul că autoritățile guvernamentale au preluat mai multe observații pe care le-am formulat și au acceptat reformularea unor texte, pentru mai mare claritate juridică și pentru a elimina riscul unor interpretări eronate. Îndemn toți colegii senatori, indiferent de culoarea politică, să voteze acestă lege importantă pentru familiile din România”, a mai spus Titus Corlățean.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Schimbări evidente pe străzile din Titu. Cartier după cartier. VIDEO

Publicat

pe

Echipele de muncitori din cadrul Primăriei Titu acționează săptămâna aceasta în Titu Târg, pe strada Cuza Vodă – a anunțat edilul Laurențiu Costache. Se astupă gropile, se frezează și se reasfaltează, se amenajează șanțurile, trotuarele și acostamentele, se întregesc și se vopsesc bordurile, se tunde iarba, se curăță arborii și arbuștii.

Punem lucrurile în ordine, pas cu pas. Vom continua, stradă cu stradă, cartier cu cartier, în tot orașul. Promisiunea noastră rămâne aceeași: nu lăsăm pe nimeni în urmă!”, a transmis primarul Laurențiu Costache.

Intervențiile vor continua în Codreanu, Hagioaica și, apoi, în Sălcuța, unde, spune edilul, este cel mai mult de lucru, având în vedere că, foarte mulți ani, nu s-a realizat mare lucru în acest cartier.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Chindia Târgoviște a reziliat contractul cu antrenorul Nicolae Croitoru

Publicat

pe

Chindia Târgoviște a anunțat, în această după-amiază, pe pagina oficială de Facebook a Clubului, că a ajuns la un acord cu antrenorul Nicolae Croitoru în privința rezilierii contractului. Decizia era oarecum previzibilă după eșecul din meciul cu CS Dinamo, pe teren propriu. Fanii au scandat vineri seară, minute în șir Demisia! Demisia!

„Îi mulțumim pentru tot ceea a făcut la Târgovişte, oraşul de care şi-a legat cea mai mare parte a carierei profesionale.

Cu Nicolae Croitoru antrenor, Chindia a ajuns la un pas de promovarea în prima ligă în 2018 şi 2026. În ambele rânduri, numai penalty-urile au stat în calea echipei noastre.

Pe lângă activitatea importantă pe care a avut-o la seniori, Nicolae Croitoru şi-a legat numele de mai multe generații de tineri dâmbovițeni care au făcut pasul spre fotbalul profesionist.

Un anunț în privința noii componențe a băncii tehnice va fi făcut în viitorul apropiat”, au precizat reprezentanții AFC Chindia Târgoviște, pe pagina de Facebook a Clubului.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite