Connect with us

Dâmboviţa

Senator USR: Premierul trebuie să explice Parlamentului României și cetățenilor care este situația pensiilor speciale

Publicat

pe

Astăzi – 3 martie 2023, s-a aflat în județul Dâmbovița liderul senatorilor USR – Radu Mihail. Vizita face parte dintr-un program mai amplu, prin care reprezentanții de frunte ai acestui partid, care este într-o scădere vizibilă în sondaje, vor să se apropie de oameni, de comunități și de problemele cu care se confruntă acestea.

Este interesantă noua abordare a USR, în condițiile în care, înainte de accederea la Guvernare, alături de PNL, stăteau numai în stradă, erau vocali, însă mai mult având ca temă justiția, PSD și, în special, pe fostul lider social-democrat Liviu Dragnea. Când s-au aflat la putere, pe partea socială USR-iștii nu au făcut valuri prea mult. Acum, așa după cum a reieșit din discursul senatorului Radu Mihail, au trecut pe latura socială și cu ceva ingrediente cu arome de patriotism

L-am întrebat pe senatorul USR de ce nu mai ies în stradă. Ce s-a întâmplat? Până la urmă, USR-ul a apărut pe caldarâmul încins. Acolo s-a copt… Ne-a răspuns că partidul din care face parte adoptă acum o altă metodă, aceea de a le face cunoscute oamenilor problemele și cum pot fi rezolvate. Merg din ușă în ușă, din comunitate în comunitate. Invenția pe latură de comunicare politică nu le aparține. Au mai încercat-o și alții. La unii a mers, la alții – nu.

Senatorul Radu Mihail a vorbit ca un adevărat proletar, spunând că situația românilor sub actuala guvernare este din ce în ce mai grea. A punctat parlamentarul USR că mai mult din jumătate din salariile oamenilor se duce pe mâncare. Probabil s-a referit la cei retribuiți cu minimul pe economie și la bătrânii cu pensii sub 2.000 de lei.

„Este inadmisibil să vedem cum prețurile cresc, cresc și Guvernul nu face nimic să stopeze inflația. Considerăm că este cea mai mare problemă pe care o avem ca țară. Și, din păcate, Guvernul Ciucă nu numai că nu face nimic să stopeze inflația, dar este interesat să o mențină. Ei își iau bani la buget din taxele pe aceste prețuri umflate”, a precizat liderul USR-iștilor din Senatul României.

Ne-a spus parlamentarul ceea ce se știa. Cu cât sunt prețurile mai umflate, cu atât Guvernul încasează mai mulți bani. Deci, le convine guvernanților!

USR-iștii l-au convocat pe ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, la Parlament, la binecunoscuta „Oră a Guvernului”, să răspundă unor întrebări pe probleme curente din domeniul de care se ocupă.

„Să vedem dacă are curajul să vină în fața Parlamentului să explice ce face cu finanțele statului. Sincer, nu sunt prea optimist, pentru că este o obișnuință a Guvernului României să nu vină în fața Parlamentului”, a adăugat senatorul USR.

A mai spus Radu Mihail că PNL și PSD, cele două partide care guvernează în coaliție, consideră Constituția României ca fiind opțională. Motivează parlamentarul această sintagmă cu faptul că, de pe ordinea de zi a plenului Senatului, a fost scoasă „Ora prim-ministrului”. Nu ar mai vrea premierul să dea raportul în fața parlamentarilor.

„Domnul Ciucă a fost chemat de către Senat să se prezinte, luni – 6 martie, la ora 15:00, la Parlament, pentru „Ora prim-ministrului”. Este obligația sa să se prezinte. Vedem cum coaliția de guvernare încearcă să îl scoată basma curată. Să nu vină să ne spună ce se întâmplă în primul rând cu pensiile speciale. Asta este problema cea mai importantă. O să vedem luni dacă cumva domnul Ciucă are curajul să vină să explice Parlamentului României și cetățenilor care este situația pensiilor speciale”, a spus Radu Mihail.

A mai amintit senatorul în conferința de presă de la sediul USR Dâmboviţa și despre ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care, în opinia sa, „continuă să arate că disprețuiește statul de drept”. A pus lupul să se ocupe de paza stânei. Adică, a fost numit șef la DNA un procuror care s-a ocupat de cazul plagiatului premierului Ciucă.

„Justiția română este pe mâini foarte proaste”, a concluzionat senatorul USR Radu Mihail.

Păi, atunci, de ce nu ies USR-iștii în stradă? Justiția și problemele sale, într-o vreme, erau într-o vreme argumente supreme pentru ei. Motiv de stat în stradă cu săptămânile!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Alexandru Iorga, primar Găești: Cred într-o administrație care găsește soluții pentru întreaga comunitate!

Publicat

pe

Consiliul Local Găești a aprobat, în ședința de lucru de săptămâna trecută, două proiecte de hotărâre inițiate de primarul Alexandru Iorga, respectiv:
– scutirea de a plata majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care vor achita, până la data de 20 decembrie 2026, impozitele și taxele locale restante;
– dotarea Liceului Tehnologic „Dr. C. Angelescu” cu mobilier și echipamente.

„Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru votul acordat și pentru susținerea acestor proiecte. Cred într-o administrație care apreciază responsabilitatea, înțelege dificultățile oamenilor și găsește soluții pentru întreaga comunitate. Știu că există situații în care, din diferite motive, unii oameni nu au avut posibilitatea să își plătească impozitele la timp, iar majorările acumulate le-au îngreunat și mai mult situația. Astfel, persoanele fizice care își achită integral obligațiile fiscale principale restante până la 20 decembrie 2026 pot beneficia de scutirea majorărilor de întârziere, în condițiile hotărârii adoptate”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

Publicat

pe

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!

„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite