Connect with us

ACTUALITATE

Mergeți în piețe și alegeți produse locale! Îndemnul PNL Dâmbovița

Publicat

pe

Să nu transformăm România într-o simplă piață de desfacere! Este îndemnul liberalilor din județul Dâmbovița, care continuă și în 2023 campania de promovare a producătorilor autohtoni începută anul trecut, când au organizat acțiuni de informare și distribuire de produse proaspete cultivate in județul Dâmbovița.

„Le datorăm asta lor, producătorilor cu chip brăzdat și palme bătătorite, care hrănesc o țară întreagă cu trudă. Atunci când cumperi de la un producător local, îl sprijini să-și hrănească familia, să construiască un viitor bun pentru copiii săi, să-și ducă mai departe meșteșugul.

Patriotismul înseamnă respect față de istorie, față de natură, de fiecare fărâmă din pământul țării și munca celor ce-l trudesc. Mândria de a fi român stă în grai, în port, tradiții și bucate locale”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.

Liberalii dâmbovițeni au fost ambasadori locali ai merelor din stațiunea pomicolă Voinești, legumelor și verdețurilor din Băleni Sârbi și din Cartierul Matei Voievod, cartofilor și verzei de Lungulețu și au promovat gustul autentic și calitatea produselor, provenite din munca agricultorului dâmbovițean.

De ce să alegem produse locale?
• pentru garanția unor produse sănătoase, gustoase, de calitate superioară
• sprijinirea economiei locale
• susținerea producătorilor autohtoni
• dezvoltarea afacerilor românești
• creșterea nivelului de trai
• contribuție la asigurarea unor locuri de muncă, bunăstarea socială și creștere economică
• protejarea mediului înconjurător

„Agricultura este principala sursă de activitate economică în zonele rurale din Dâmbovița și din întreaga țară și contribuie în mod semnificativ la PIB. La nivel național, am pledat pentru oportunități de finanțare a acestei ramuri, scheme de ajutor pentru dezvoltarea afacerilor locale și sprijin pentru modernizarea proceselor agricole cu utilaje performante, accesul produselor autohtone pe rafturile marilor magazine și înființarea Lanțului scurt de aprovizionare – o inițiativă ce prevede vânzarea de la fermier la consumator prin implicarea unui număr cât mai redus de intermediari. Prin această inițiativă, unităţile militare, cantinele școlare, cantinele spitaliceşti, internatele, cantinele proprii ale primăriilor sau altor instituţii publice vor fi obligate să achiziţioneze alimente conform lanţului scurt de aprovizionare. Dincolo de strategia națională, stă însă datoria fiecăruia dintre noi de a contribui la sprijinirea comunității.

Și în 2023 vom fi prezenți la târgurile din județ, vom prezenta poveștile și munca producătorilor locali și vom lua la pas localitățile pentru a-i încuraja pe dâmbovițeni să cumpere produse autohtone de calitate și să înțeleagă beneficiile acestui comportament responsabil. Sezonul trufandalelor românești s-a deschis și îi îndemnăm pe dâmbovițeni să facă o vizită în piețe, să aleagă un produs local, să privească dincolo de micile imperfecțiuni, să se bucure de mirosul natural și gustul autentic”, explică liberalii din Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Doliu la Muzeul Golești. Dragoș Miu s-a stins din viață la 58 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Publicat

pe

Unul dintre cei mai buni muzeografi de la Golești s-a stins din viață, în urma unei boli necruțătoare. Dragoș Miu a fost un coleg minunat, un istoric erudit, un muzeograf competent și apreciat la superlativ în lumea muzeală și de vizitatorii cu care era mereu în interacțiune.

A absolvit Facultatea de Istorie a Universității București, cu specializare pe ev mediu românesc și deținea un masterat în teologie cu misiunea de a sluji prin limbaj mimico-gestual. Era un fervent credincios și un pasionat de istorie. Știa multă carte și punea multă pasiune în tot ce făcea.

Noua, celor de la Muzeul Golești, ne va lipsi enorm Dragoș! Ne va lipsi foarte mult modul competent și serios în care își făcea treaba, pasiunea pe care o punea în toate întreprinderile, povestirile lui despre istorie și vizitele frecvente pe care le facea la mănăstiri și biserici, pe care le împărtășea cu noi toți! Abia împlinise 58 de ani! Și plecat mult prea devreme dintre noi!

Dragoș, n-o să te uitam niciodată! Dumnezeu să te odihnească în pace și Lumina!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Informare ISJ Dâmbovița privind concursul pentru directori de școli

Publicat

pe

La nivelul județului Dâmbovița sunt scoase la concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea august–decembrie 2026, 196 de posturi (130 de posturi vacante de director și 66 de posturi vacante de director adjunct).

Pentru această etapă a concursului s-au înscris 202 candidați pentru 118 funcții de director și 58 de funcții de director adjunct, restul funcțiilor rămânând vacante în lipsa unor candidați înscriși. Din cei 202 candidați înscriși, 156 de candidați și-au exprimat o singură opțiune, 35 de candidați și-au exprimat două opțiuni și 11 candidați și-au exprimat 3 opțiuni, Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat permițând înscrierea unui candidat la maximum 3 posturi vacante.

Ulterior, sunt programate următoarele etape:

– desfășurarea probei pentru evaluarea de competențe, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului, și afișarea rezultatelor la proba pentru evaluarea de competențe, în data de 13 octombrie 2026;

– desfășurarea probei scrise și afișarea rezultatelor la proba scrisă, în data de 20 octombrie 2026;

– evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune de către comisiile de interviu, în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie 2026;

– desfășurarea probei de interviu, în perioada 12 – 27 noiembrie 2026;

– afișarea rezultatelor finale ale concursului, în data de 9 decembrie.

Probele din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt următoarele:
– proba pentru evaluarea de competențe, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului.
– proba scrisă, în cadrul căreia se evaluează cunoștințele de management şi legislație școlară.
– proba de interviu, cu următoarele etape:

evaluarea administrativă a proiectului managerial și a planului de acțiune realizat de candidat pentru unitatea de învățământ la care candidează;

evaluarea capacităților și aptitudinilor personale, a competențelor digitale și a abilităților de rezolvare a unor situații-problemă, precum și evaluarea calității susținerii planului managerial.

Funcțiile de director/director adjunct, ce vor fi vacantate până la sfârșitul anului 2026, vor fi scoase la concurs în următoarea sesiune de concurs, estimată pentru perioada ianuarie – aprilie 2027.

Informare instituțională – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite