ACTUALITATE
Trei focare de pestă porcină africană în județul Dâmbovița

La nivelulul județului Dâmbovița, evoluează trei focare de Pestă Porcină Africană (PPA), în gospodării ale populației – ne informează dr. Sandu Topea, directorul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Reguli generale minime de biosecuritate într-o exploatație de suine, pentru prevenirea introducerii, persistenței și răspândirii virusului PPA:
– deţinerea suinelor în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu suinele domestice din alte exploataţii sau cu porci mistreţi;
– interzicerea creşterii porcilor în regim de semilibertate;
– interzicerea accesului persoanelor străine în exploataţie;
– interzicerea hrănirii suinelor cu deşeuri alimentare;
– utilizarea unui echipament sumar de protecţie, respectiv salopetă sau halat de lucru;
– amenajarea de dezinfectoare pentru încălţăminte, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din exploataţie;
– asigurarea asistenţei sanitar-veterinare de către medicul veterinar de liberă practică organizat în condiţiile legii;
– includerea exploataţiilor şi animalelor în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor;
– identificarea sti introducerea animalelor în Baza Natională de Date.
Este interzisă creșterea porcinelor domestice la nivelul cantoanelor silvice, cantoanelor de pe lângă diguri, stânelor, taberelor de vară, societăților comerciale agricole, precum și pe suprafața gropilor de gunoi, în scopul evitării contactului cu mistreții.
Transportul suinelor vii este permis numai cu mijloace de transport înregistrate / autorizate sanitar-veterinar și însoțite de documentele sanitare veterinare în conformitate cu prevederile legale.
„DSVSA Dâmbovița solicită sprijinul și înțelegerea cetățenilor în vederea aplicării măsurilor generale de biosecuritate în exploatațiile deținătoare de suine și respectării măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei. Nerespectarea măsurilor generale de biosecuritate de către deținătorii de suine în cazul confirmării unui focar de Pestă Porcină Africană atrage după sine sancționarea contravențională a proprietarului și neacordarea despăgubirilor pentru animalele ucise în cadrul programului de măsuri pentru eradicarea bolii, în confomitate cu HG 1214/2009.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA Dâmbovița sau autorităţilor locale. Toate animalele afectate trebuiesc sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic”, se precizează într-un comunicat remis către mass-media.
ACTUALITATE
Semnal. IMM-urile riscă blocarea activității din cauza neactualizării codurilor CAEN. Se cere prelungirea termenului limită

IMM ROMÂNIA, confederație patronală reprezentativă la nivel național, solicită prelungirea termenului pentru actualizarea codurilor CAEN Rev.3 și atrage atenția asupra riscurilor majore la care sunt expuși agenții economici în cazul în care autoritățile nu vor prelungi termenul care expiră la 25 septembrie 2026.
Până în prezent, practic doar 1 din 3 societăți, puțin peste 34% au încheiat procedura de trecere la CAEN Rev. 3, aproximativ două treimi dintre societățile înregistrate la Registrul Comerțului nu au finalizat procedura de actualizare.
IMM ROMÂNIA atrage atenția asupra apariției următoarelor riscuri în cazul neprelungirii termenului de conformare, care expiră la 25 septembrie 2026:
1. Blocarea activității Oficiului Național al Registrului Comerțului din cauza cererilor masive și simultană care poate conduce la:
– suprasolicitarea serverelor și a platformelor informatice ale ONRC;
– creșterea timpilor de procesare și soluționare a cererilor;
– imposibilitatea unor societăți de a finaliza alte procedurile prevăzute de Legea 31/1990, în termen, din motive independente de voința lor.
2. Blocarea activității întreprinderilor
Pentru numeroase societăți, actualizarea codurilor CAEN este legată de alte proceduri și obligații care condiționează desfășurarea activității economice. În anumite domenii, societățile trebuie să își coreleze obiectul de activitate din registrul comerțului cu autorizații, avize, licențe sau alte documente necesare funcționării.
În lipsa unui termen suficient pentru realizarea tuturor acestor demersuri, există riscul ca unele societăți să întâmpine dificultăți în obținerea sau prelungirea autorizațiilor de funcționare, acest lucru conducând la blocarea activității economice.
3. Aplicarea de sancțiuni contravenționale în domeniul fiscal
În cazul unor întârzieri în procesarea cererilor, societățile se pot afla în situația în care trebuie să depună declarații fiscale iar platforma administrației fiscale să nu permită acest lucru deoarece datele nu corespund noii codificări CAEN Rev.3, aspect care poate conduce la aplicarea de sancțiuni contravenționale pentru nedepunere declarații sau la înscrierea de fapte în cazierul fiscal.
În acest context IMM ROMÂNIA solicită autorităților să trateze cu prioritate această problemă și să adopte, cât mai curând, măsurile legislative necesare pentru prelungirea termenului, până la 31.12.2027, astfel încât mediul de afaceri să nu fie pus în situația de a suporta efectele unor eventuale blocaje administrative și informatice.
Președintele IMM România, dl. Florin Jianu, a declarat:
”Antreprenorii nu trebuie puși în situația blocării activității sau sancționării contravenționale din cauza unor probleme strict birocratice. Problema actualizării codurilor CAEN nu a fost explicată de autorități și nici nu au fost derulată o campanie de informare susținută, astfel încât IMM-urile să înțeleagă ce au de făcut și în ce termen. În condițiile în care doar 1 din 3 societăți a făcut actualizarea, solicitam prelungirea termenului, la 31.12.2027, și simplificarea procedurii administrative de actualizare a codurilor CAEN”.
ACTUALITATE
Au început înscrierile! 300 de locuri disponibile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

Au început înscrierile pentru concursul de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, sesiunea septembrie – decembrie 2026.
Sunt disponibile 300 de locuri, dintre care 275 pentru calificarea subofițer de pompieri și protecție civilă și 25 pentru maistru militar auto.
Candidații care doresc să urmeze o carieră în domeniul situațiilor de urgență se pot înscrie până la data de 4 octombrie 2026, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Documentele necesare înscrierii vor fi transmise exclusiv în format electronic.
Concursul de admitere se va desfășura conform următorului calendar: în perioada 28 octombrie – 4 noiembrie 2026 va avea loc evaluarea performanțelor fizice, la data de 7 noiembrie 2026 este programată proba de evaluare a cunoștințelor, iar în perioada 11 noiembrie – 11 decembrie 2026 se va desfășura examinarea medicală. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 21 decembrie 2026.
Informațiile privind condițiile de participare, documentele necesare, modalitatea de înscriere și calendarul complet al concursului de admitere sunt disponibile pe pagina oficială de internet a Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești (link aici), dar și pe paginile Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum 6 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ADMINISTRAŢIEacum o ziDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ACTUALITATEacum 6 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ADMINISTRAŢIEacum o ziTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 9 oreDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 2 zileCălătorii Grup Atyc își strigă disperarea. Îi aude cineva? „E o bătaie de joc! Te tratează ca pe ultimul om”


























