Dâmboviţa
Carmen Holban, deputat: Egalitatea de șanse poate rezolva multe probleme cu care se confruntă lumea contemporană

Deputata PSD Carmen Holban a participat, ieri, la dezbaterea „Viziunea femeilor lider pentru o Europă a egalității de șanse”. Vicepreședinta Comisiei pentru Egalitatea de Șanse din cadrul Parlamentului României a spus că toate aceste crize suprapuse – energetică, alimentară, migraționistă, cele declanșate de traficul de persoane și de războiul din Ucraina – pot fi depășite printr-o bună și strânsă colaborare dintre bărbații și femeile care fac parte din structurile decizionale și nu numai.
„Da, putem face pași importanți în acestă direcție. Putem avea răspunsuri pertinente care să rezolve problemele tuturor, indiferent de gen, doar ca rezultat al egalității de șanse manifestate pe toate palierele sociale și economice”, a precizat deputata Carmen Holban.
La întâlnire au mai participat: Gabriela Firea – ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Renate Weber – Avocat al Poporului, Anna Riatti – reprezentanta UNICEF în România și Rozália Ibolya Biró – președinta Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților.
ACTUALITATE
Social Media: Cum transformi vizualizările în clienți. Workshop organizat de Camera de Comerț Dâmbovița

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează, joi – 14 mai 2026, în intervalul orar 10:00-12:00, la sediul său din Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 6A, workshopul „Social Media: Cum transformi vizualizările în clienți”, dedicat antreprenorilor și profesioniștilor care doresc să utilizeze prezența online ca instrument real de promovare, vânzare și dezvoltare a afacerii.
Tarif de participare: 200 lei, TVA inclus. Participare gratuită pentru membrii Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița. Înscrierea se poate realiza prin completarea formularului disponibil aici. Informații suplimentare se pot obține la adresa de email info@cciadb.ro sau la numărul de telefon 0751.153.708.
Într-un context în care vizibilitatea online este esențială, simpla prezență pe rețelele sociale nu mai este suficientă. Fără o strategie clară, conținutul poate atrage atenția, dar nu generează întotdeauna rezultate concrete. În cadrul workshopului, participanții vor descoperi cum pot construi conținut relevant, cum pot diferenția engagement-ul de vânzarea reală și cum pot transforma social media într-un canal eficient de atragere a clienților.
Workshopul va fi susținut de Alexandru Tomescu, CEO – Coders Lab – Academia de IT, care va aborda strategii aplicate și exemple practice utile pentru antreprenorii care își doresc o comunicare online mai eficientă și mai orientată către rezultate.
ACTUALITATE
Atenție! Se întrerupe furnizarea apei în comuna Ocnița, județul Dâmbovița!

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Ocnița că, marți – 12 mai 2026, va întrerupe furnizarea apei, în intervalul orar 08:00-20:00, pentru igenizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute. Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
ACTUALITATEacum o săptămânăEveniment de excepție la Târgoviște. Se deschide centrul comercial „Galeriile Iris”
Dâmboviţaacum o săptămânăI s-a făcut rău la volan. S-a întâmplat pe DN72A, în Voinești
ACTUALITATEacum o săptămână„Visuri la cheie” poposește în Poiana. Urmăriți povestea fraților rămași singuri pe lume! VIDEO
Prahovaacum 6 zileDoi adulți și un copil de 6 ani s-au răsturnat cu ATV-ul. Un bărbat a decedat
ACTUALITATEacum o săptămână8 mai 2026. Bursa locurilor de muncă, în municipiul Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr din Găești s-a spânzurat în pădurea de la Arsuri
ACTUALITATEacum 6 zileVIDEO. Georgian Alexandru Dinu, multiplu campion național pe care România l-a ignorat!
Dâmboviţaacum o săptămânăPercheziții în Răzvad, Gura Ocniței, Dragomirești și Târgoviște la persoane implicate în camătă, șantaj și proxenetism























