Connect with us

ACTUALITATE

Se pregătește deschiderea unei noi clinici medicale în Parcul Industrial Moreni

Publicat

pe

Directorul Parcului Industrial Moreni, Gabriel Purcaru, a reușit, în perioada nu foarte lungă de când conduce acest complex industrial, să îi revigoreze imaginea și să-l deschidă spre comunitate. După cum ne-a precizat, în Parc lucrează peste 1.000 de oameni, în cadrul a 53 de societăți comerciale care cuprind o paletă bogată de activități. Gradul de ocupare este de 100%. Există, de asemenea, potențiali investitori care ar dori să își amplaseze capacități de producție în Parcul Industrial Moreni, dar, deocamdată, nu mai există module care să le poată fi puse la dispoziție.

Directorul acestei unități subordinate Consiliului Județean Dâmbovița a reușit să câștige încrederea agenților economici din Parc, dovedindu-le că se preocupă de tot ceea ce înseamnă buna funcționare a unității, de asigurarea unor condiții excelente de lucru. Gabriel Purcaru ne-a spus că pentru el a reprezentat o mare provocare criza generată de creșterea prețurilor la energia electrică. Situația firmelor din Parc ar fi fost una deosebit de dificilă dacă prețul la energie electrică rămânea la valori deosebit de mari. Gabriel Purcaru a întreprins diligențe pe lângă factorii responsabili, împreună cu reprezentanții Asociației Parcurilor Industriale din România, și s-a reușit introducerea în Ordonanța de Guvern a unei dispoziții privind plafonarea prețului la 1,3 kilowatul, inclus TVA, până în 2025, și pentru parcurile industriale.

„De această facilitate beneficiază toți investitorii din Parc. La început, nu s-a vrut. Am întâmpinat o mulțime de piedici, dar până la urmă am reușit să o scoatem la capăt. Realizarea acestui obiectiv, pentru parcul nostru industrial, înseamnă stabilitate, continuitate, siguranța că nu vom avea probleme în ceea ce privește funcționarea”, ne-a precizat Gabriel Purcaru.

Deschiderea în cadrul Parcului Industrial Moreni a unei clinici medicale de cardiologie a fost o premieră pentru unitățile de profil din țară. Este un exemplu clar de preocupare pentru nevoile cetățeanului, pentru angajații unui parc industrial și pentru comunitățile învecinate, manifestate de conducerea Consiliului Județean Dâmboviţa și de cea a Parcului Industrial Moreni. Din câte am aflat de la directorul Gabriel Purcaru, clinica funcționează cu succes. Sunt deja efectuate programări pentru consultații și investigații de specialitate în avans pentru următoarele două luni.

Și acest demers realizat pentru sănătatea oamenilor, pus în practică de Gabriel Purcaru nu se oprește aici. Directorul Parcului Industrial Moreni a semnat contractul pentru deschiderea unei noi clinici, de hematologie de această dată. Este o altă premieră pentru județul Dâmbovița! Ne-a spus Gabriel Purcaru că, în maximum șase luni, și această instituție medicală va fi funcțională.

„Sănătatea oamenilor trebuie să ne preocupe în permanență. De ce să nu deschidem astfel de unități medicale în interiorul unor parcuri industriale, în apropierea comunităților locale? Oamenii nu mai pierd timp pentru a se deplasa în diferite orașe care dispun de clinicii de specialitate, ci le găsesc acasă. Beneficiază de atenție, de investigații minuțioase realizate de medici foarte buni”, spune directorul Gabriel Purcaru.

Șirul preocupărilor investiționale ce vizează dezvoltarea Parcului Industrial Moreni este lung. Urmărindu-i activitatea de până acum, Gabriel Purcaru ne-a demonstrat că este tipul de om care își atinge țelurile din aproape în aproape, transpunând în practică orice idee validă care poate aduce plus valoare unității economice, comunității, județului.

Și, uite așa, din vorbă în vorbă, am mai aflat că în următoarele săptămâni în interiorul Parcului Industrial Moreni își va începe activitatea o firmă de catering. Preparatele culinare vor fi distribuite, la cerere, angajaților din parc dar și doritorilor din Moreni sau din localitățile din jur.

 

De asemenea, în viitorul apropiat, Gabriel Purcaru intenționează să construiască și module de locuit pentru angajații societăților economice care nu sunt din zonă. Mai are în plan să amenajeze un parc fotovoltaic și astfel să asigure o parte a consumului de energie electrică pentru unitățile care funcționează în cadrul Parcului Industrial Moreni.

Gabriel Purcaru a ținut să ne menționeze faptul că, în toate demersurile pe care le-a întreprins pentru dezvoltarea unității, a fost sprijinit de președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, și el adept al noului, al resetării conceptului de colaborare, de implicare și derulare a unor proiecte utile pentru comunitate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Publicat

pe

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.

ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA

Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.

DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII

Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.

DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI

În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.

REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE

Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.

Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

DSVSA Dâmbovița începe vaccinarea împotriva variolei ovine și caprine. Acțiunea este gratuită

Publicat

pe

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a organizat, ieri – 27 octombrie 2026, o întâlnire cu crescătorii de ovine și caprine din județ având ca temă vaccinarea împotriva variolei în sectorul zootehnic. Participanților le-au fost prezentate informații referitoare la tipul de vaccin utilizat, modul de administrare, vârsta animalelor eligibile pentru imunizare, precum și posibilele reacții adverse. Totodată, reprezentanții DSVSA Dâmbovița au răspuns întrebărilor și problemelor ridicate de cei prezenți.

De reținut! Vaccinarea este gratuită, statul român suportând integral de la bugetul național toate costurile logistice, de manoperă, deplasarea medicilor veterinari și echipamentele necesare – ne informează Direcția Sanitară Veterinară Dâmbovița.

Astăzi – 28 octombrie 2026, va avea loc instruirea medicilor veterinari de liberă practică și a medicilor veterinari oficiali cu privire la modul de efectuare a acțiunii de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine.

„Succesul acestei campanii de imunizare depinde în mod direct de colaborarea strânsă dintre crescătorii de ovine și caprine și autoritatea sanitară veterinară. Sprijinul deplin și implicarea activă a crescătorilor sunt esențiale pentru desfășurarea corespunzătoare a acțiunilor de vaccinare și finalizarea acestora în cel mai scurt timp posibil. În acest sens, crescătorii sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari responsabili, să faciliteze accesul la animale și să asigure disponibilitatea efectivelor pentru imunizare, conform programărilor stabilite. Printr-un efort comun și responsabil, putem contribui la protejarea sănătății animalelor, la prevenirea răspândirii bolilor și la menținerea stabilității sectorului zootehnic din județul Dâmbovița”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DSVSA Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite