Dâmboviţa
Un bărbat a fost lovit cu cuțitul într-un restaurant din Târgoviște

În urma unui conflict spontan consumat ieri, 9 aprilie, între doi bărbați, într-un restaurant din Târgoviște, unul dintre ei, de 37 de ani, a fost lovit cu un cuțit în zona feței de celalalt participant, de 40 de ani.
Individul, prin comportamentul său și prin faptul că purta asupra lui, fără drept, o armă albă, ar fi provocat teamă și panică printre ceilalți consumatori din local.
Persoana bănuită de comiterea faptei a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Cercetările în acest caz sunt efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
ANUNŢURI
Direcția Silvică Dâmbovița: Anunț emitere acord de mediu pentru proiect „Reabilitare drum forestier Pârâul Negru”

DIRECȚIA SILVICĂ DÂMBOVIȚA anunță publicul interesat asupra deciziei de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare drum forestier Pârâul Negru”, propus a fi realizat în comuna Moroeni, județul Dâmbovița.
Proiectul acordului de mediu și informațiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Dâmbovița, din municipiul Târgoviște, str. Calea Ialomiței, nr.1, județul Dâmbovița în zilele de luni-vineri, între orele 9.00-14.00, precum și la adresa de internet www.djmdb.anmap.gov.ro .
Observațiile/contestațiile publicului se primesc la sediul DJM Dâmbovița, din municipiul Târgoviște, str. Calea Ialomiței, nr.1, județul Dâmbovița în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente de protecția mediului.
Director,
Ing. Bîlcan George-Adrian
ANUNŢURI
Direcția Silvică Dâmbovița: Anunț emitere acord de mediu pentru proiect „Reabilitare drum forestier Pârâul Funicularului”

DIRECȚIA SILVICĂ DÂMBOVIȚA anunță publicul interesat asupra deciziei de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare drum forestier Pârâul Funicularului”, propus a fi realizat în comuna Moroeni, județul Dâmbovița.
Proiectul acordului de mediu și informațiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Dâmbovița, din municipiul Târgoviște, str. Calea Ialomiței, nr.1, județul Dâmbovița în zilele de luni-vineri, între orele 09:00-14:00, precum și la adresa de internet www.djmdb.anmap.gov.ro .
Observațiile/contestațiile publicului se primesc la sediul DJM Dâmbovița, din municipiul Târgoviște, str. Calea Ialomiței, nr.1, județul Dâmbovița în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente de protecția mediului.
Director,
Ing. Bîlcan George-Adrian
Responsabil investiții,
Ing. Simion Dan
ACTUALITATEacum o săptămânăDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum o săptămânăȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum o săptămânăOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ANUNŢURIacum 6 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
ACTUALITATEacum 6 zileDirty Nano, în premieră în Dâmbovița! O petrecere outdoor explozivă se pregătește la A Frame Ținutul Mărului, pe 24 octombrie 2026
Dâmboviţaacum 6 zileDâmbovițeni răniți grav într-un accident rutier în Germania




























