ADMINISTRAŢIE
Col. (r) Constantin Cârstea a fost ales viceprimar al municipiului Moreni

Municipiul Moreni are, în sfârșit, viceprimar! Funcția era neocupată din luna august 2022, când a fost demis Răzvan Bejan, fost consilier Pro România.
Astăzi, aleșii morenari l-au desemnat ca viceprimar, cu 10 voturi „pentru”, pe social-democratul Constantin Cârstea, colonel MApN în rezervă – fost șef de Stat Major la unități militare din județul Dâmboviţa și municipiul București. Acesta este la primul mandat de consilier local.
Noul viceprimar al municipiului Moreni își va începe activitatea de luni, 22 mai. În vârstă de 60 de ani, Constantin Cârstea este cunoscut ca un om activ și foarte implicat în viața comunității.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Titu schimbă aspectul orașului, stradă cu stradă, cartier după cartier. VIDEO

Lucrările de curățenie și întreținere pe care Primăria Titu le derulează în oraș, abordând stradă cu stradă, cartier după cartier, continuă săptămâna aceasta în zona Plopu.
Se întregesc și sunt vopsite bordurile, se repară trotuarele, se astupă gropile din asfalt, se tunde iarba, se toaletează arbuștii ornamentali, se mătură, se curăță șanțurile. Rezultatul? Un aspect nou, îngrijit, civilizat.
„În paralel, intervenim pe DN7 și în Titu Târg, după care vom continua până la Hagioaica, apoi ne mutăm în Sălcuța, unde avem cel mai mult de muncă. Am lăsat această zonă la final tocmai pentru că aici este nevoie de o intervenție mult mai amplă, după foarte mulți ani în care s-au făcut prea puține lucruri. Luăm fiecare cartier la rând și nu ne oprim până când întregul oraș nu va fi pus la punct.
Avem un proiect pe care l-am actualizat în acest an, în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, care cuprinde întregul tronson al DJ 701A, de la intrarea în Hagioaica și până la ieșirea din Plopu. Prin acest proiect sunt prevăzute construirea de trotuare și amenajarea sistemului de colectare și evacuare a apelor pluviale prin rigole carosabile. Așteptăm deschiderea unei noi linii de finanțare eligibile pentru acest tip de investiție”, ne-a precizat primarul Laurențiu Costache.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Spitalul Moreni va fi extins cu o clădire P+1 pentru pacienții politraumă

Primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, a semnat, ieri – 17 august 2026, contractul de execuție pentru proiectul care vizează creșterea eficacității serviciilor medicale acordate pacienților critici (politraumă) în cadrul spitalului din localitate.
Vorbim despre o investiție care se ridică la 10.198.160,45 lei. Lucrările urmează să fie finalizate în 24 de luni. Fondurile au fost obținute prin Programul Sănătate 2021 – 2027.
Prin acest proiect, se va realiza o extindere a clădirii principale a spitalului, cu o construcție nouă cu regim de înălțime P+1, care va fi dotată cu echipamentele necesare pentru îngrijirea pacienților critici.
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ACTUALITATEacum 2 zileTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum 3 zileTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum o săptămânăNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
ACTUALITATEacum 3 zileDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
ACTUALITATEacum o săptămânăCredință, smerenie și răbdare la sărbătoarea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești
ACTUALITATEacum 4 zileCălătorii reclamă din nou Grup Atyc. Microbuze supraaglomerate, șoferi recalcitranți, toalete insalubre în autogară



























