Connect with us

ACTUALITATE

Ambasadorul Germaniei la București a întreprins o vizită de lucru în județul Dâmbovița

Publicat

pe

În sfârșit, Germania se apropie de județul Dâmbovița, creându-se premizele unei colaborări fructuoase pe tărâm economic, cultural și turistic. La Invitația președintelui Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și a senatorului Titus Corlățean – președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României, astăzi – 12 iunie 2023, s-a aflat în județul Dâmbovița Excelența Sa, domnul Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei la București.

De dimineață, la sediul administrației publice județene, oaspetele a purtat o rundă de discuții cu președintele Corneliu Ștefan, cu senatorul Titus Corlățean, cu deputații Carmen Holban și Marian Țachianu, cu prefectul Claudia Gilia și cu primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan. Gazdele au făcut o scurtă prezentare a meleagurilor dâmbovițene, a fostei Cetăți de Scaun a Țării Românești, după care discuțiile au vizat oportunitățile de colaborare în plan investițional, de atragere a oamenilor de afaceri germani în județul Dâmbovița.

Corneliu Ștefan i-a mulțumit Excelenței Sale ambasadorul Germaniei pentru faptul că a răspuns invitației de a întreprinde o vizită în județul Dâmbovița, pentru deschidere către mediul de afaceri local.

Senatorul Titus Corlățean a precizat că vizita întreprinsă de ambasadorul Germaniei în Dâmbovița este una specială din punct de vedere politic, economic, socio-cultural. A mai spus președintele Comisiei de Politică Externă a Senatului că între Germania și România există o colaborare excepțională atât în plan european, la nivelul Uniunii Europene, dar și în cadrul Alianței Nord Atlantice, în gestionarea unor provocări de securitate, făcându-se referire la războiul din Ucraina.

A mai adăugat Titus Corlățean că reprezentanții administrației județene au dorit să îi ofere ambasadorului Germaniei posibilitatea de a cunoaște județul și diferitele tipuri de oportunități. Reprezentantul statului german la București a aflat cu această ocazie că județul Dâmbovița se află pe primul loc în Regiunea Sud Muntenia la atragerea de fonduri europene nerambursabile. Senatorul PSD i-a mai mulțumit lui Peer Gebauer pentru implicare în rezolvarea în termeni corecți a cazului familiei Furdui din Germania.

Excelența Sa, ambasadorul Germaniei, a mulțumit în limba română gazdelor pentru primirea făcută, pentru faptul că i-au fost relevate, cu lux de amănunte, informații despre județul Dâmbovița, despre istoria și cultura acestor locuri, depre multiplele posibilități de colaborare în plan economic, cultural și educațional. Ambasadorul Germaniei a recunoscut că investitorii nemții s-au oprit, în majoritate, în vestul țării, de care îi leagă tradițiile, dar și pentru că în aceea regiune antreprenorii au găsit o infrastructură mai bine pusă la punct decât în alte zone ale României.

Oaspetele a mers mai apoi la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, unde a purtat un dialog pe teme economice cu președintele Valentin Calcan și cu ceilalți membri ai echipei de conducere.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Publicat

pe

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!

„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.

Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Publicat

pe

Sursa foto: Captură video Trinitas
Sursa foto: captură video Trinitas

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.

În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite