ACTUALITATE
Pompierii voluntari de la Aninoasa sunt cei mai buni din județul Dâmbovița

În municipiul Moreni s-a desfășurat, ieri – 14 iunie, etapa județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă. Prin organizarea acestei competiții, s-a urmărit perfecţionarea aptitudinilor şi deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, dar şi dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
La secțiunea Servicii Private pentru Situații de Urgență, pe locul 1 s-a situat SPSU SC GEO-STING Targoviste SRL. Locul 2 a revenit SPSU SC J. CHRISTOF SRL, iar pe 3 regăsim SPSU SC SSG FIRE & RESCUE SRL
La Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, câștigătorii competiției au fost pompierii voluntari de la Aninoasa.
„Echipele care au obținut locul I în cele două secțiuni, respectiv Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență și Servicii Private pentru Situații de Urgență, s-au calificat pentru faza interjudețeană”, precizează ISU Dâmbovița.
ACTUALITATE
Ai construit fără autorizație? Profită de soluția existentă și intră în legalitate!

Toate persoanele care au construit fără autorizație locuințe, magazii, anexe gospodărești etc., inclusiv extinderi ale acestor imobile, au posibilitatea, conform noului Cod Administrativ, să intre în legalitate până la 25 august 2027. După această dată procedura va fi mult îngreunată – a anunțat primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, care îi îndeamnă pe proprietari să se adreseze Compartimentului Urbanism din cadrul administrației publice locale, unde trebuie să prezinte documentele pe care le dețin.
„Colegii mei vă vor explica, pe înțelesul fiecăruia, ce documente sunt necesare și care sunt pașii de urmat.
Știu câtă muncă și câte sacrificii sunt în spatele unei case sau al unei gospodării. De aceea, îmi doresc ca această informație să ajungă la fiecare dintre voi, pentru ca nimeni să nu piardă o posibilitate oferită de lege doar pentru că nu a știut de ea.
Suntem parte din aceeași comunitate, iar fiecare problemă rezolvată pentru un găeștean este un lucru bun pentru noi toți”, este mesajul transmis de Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.
ACTUALITATE
Primăria Dragodana: Informare importantă pentru agricultori

Primăria Dragodana îi informează pe locuitorii comunei că pot depune, până în data de 6 noiembrie 2026, cereri pentru obținerea „ajutorului de calamitate 2025„.
Solicitările trebuie să fie însoțite de următoarele documente:
– Extras de cont bancar;
– Copie C.I.;
– Proces-Verbal de calamitate 2025
Agricultorii din comuna Dragodana predau dosarele la Centrul APIA din Găești.
ACTUALITATEacum 6 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 6 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 6 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ADMINISTRAŢIEacum o ziMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ANUNŢURIacum 5 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
Argeșacum o săptămânăAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum o săptămânăMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!




























