ACTUALITATE
Antreprenorii din Dâmbovița au fost îndrumați cum să gestioneze insolvența partenerilor de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultura Dâmbovița a organizat, ieri – 15 iunie 2023, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României, SCA Piperea și Asociații, RomInsolv și GCA Insolvență, o conferință tip informare-dezbatere pe o temă de actualitate pentru antreprenori: Insolvența partenerilor de afaceri. Cum o gestionăm în contextul economic actual?
Au fost prezentate modalitățile în care pot fi gestionate astfel de situații, într-o manieră cât mai eficientă și profesional economic. Tematica a fost analizată din perspectiva creditorului, cât și a celui care este afectat de insolvența partenerului său de afaceri. Potrivit unor statistici, în România, durata medie a unei proceduri de insolvență este de 3,5 ani, iar rata medie de recuperare a creanțelor este de 34% – ne informează CCIA Dâmboviţa, într-un comunicat de presă.
Profesorul de drept comercial, avocat și practician în insolvență Gheorghe Piperea a subliniat că „insolvența poate fi o experiență traumatică, poate implica sacrificii, dar dacă este bine gestionată, poate genera întreprinderi mai puternice și un mediu economic și social mai sigur, mai previzibil”.

Principalele teme expuse în cadrul conferinței au fost:
- Gheorghe Piperea – Există beneficii ale insolvenței?
- Florian Mateiță – Ce este insolvența și cum afectează debitorul și creditorii?
- Mircea Deaconu – Scopul legii, efectele deschiderii procedurii din perspectiva creditorului
- Cătălina Tașcă – Contracte pre – și post- insolvență
- Gabriel Cioacă – Sacrificiile impuse de insolvenţă.
„Evenimentul a adus în prim-plan cele mai relevante subiecte din domeniul insolvenței, în cadrul căreia participanții au avut ocazia să își expună ideile şi să interacționeze între ei, să primească feedback, precum și sugestii valoroase din partea experților prezenți.
Totodată, alături de noi, s-au aflat practicieni în insolvență, reprezentanți ai diverselor companii din județul Dâmbovița, experți contabili, juriști, cercetători din domeniul juridic, reprezentanți ai domeniului bancar, precum şi al asigurărilor.
Mulţumim tuturor celor care au dat curs invitaţiei şi s-au angrenat în dezbaterea diverselor subiecte de actualitate și a unor spețe din activitatea curentă, și, nu în ultimul rând, adresăm calde multumiri invitaţiilor nostri speciali de astăzi, care au ales, să ne fie parteneri în organizarea şi defăşurarea acestei conferinţe”, se mai precizează în comunicatul transmis către mass-media.
ACTUALITATE
Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!
„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.
Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.
ACTUALITATE
Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.
În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























