ACTUALITATE
Târgoviștea se mândrește cu voi! Peste 450 de elevi și îndrumători, premiați la „Gala Educației” 2023

Sala de spectacole a Cinematografului Independența din Târgoviște, arhiplină. Peste 450 de persoane, copii, părinți, profesori, educatori, instructori, antrenori, șefi ai unor instituții publice. Se desfășoară Gala Performanței în Educația Târgovișteană, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Municipal. Amfitrionii manifestării cultural-educative: primarul Cristian Daniel Stan, administratorul public Gabriel Boriga și viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu.
Edilii, cu microfoanele în mâini, așezați lângă o masă plină ochi de diplome și buchete de flori. Așa cum se procedează de obicei, la început, moment solemn, cu intonarea imnului național de către Corul Excelsior al Seminarului Teologic din Târgoviște, care a câștigat Locul I la Olimpiada Națională de specialitate. A urmat un scurt recital al acestei formații corale dirijate de profesorul Ionel Ciprian Cazan – au fost interpretate trei piese.

În alocuțiunea sa, primarul Cristian Daniel Stan le-a mulțumit în primul rând elevilor și profesorilor, pentru faptul că a dat administrației publice locale prilejul să organizeze o asemenea gală. A șaptea! A punctat edilul că este un moment de referință, un moment deosebit de important, nu numai pentru cei premiați și pentru îndrumătorii lor, ci pentru întreaga comunitate.
„Astăzi, sărbătorim excelența și ne arătăm prețuirea față de tot ce are Târgoviștea mai bun. Copii care au demonstrat că pot fi cei mai buni. Și ne bucuram că astăzi avem printre noi viitorul de mâine”, a precizat Cristian Daniel Stan.
Primarul municipiului Târgoviște a mai făcut o mărturisire celor de față: autoritățile publice, întreaga comunitate, trebuie să întreprindă tot ceea ce se poate pentru ca acești copii, după ce își definitivează studiile, să rămână acasă, în Târgoviște, în Dâmbovița, în România. Să poată performa mai departe aici.
A urmat la cuvânt prefectul județului – Claudia Gilia. Reprezentanta Guvernului în teritoriu era copleșită de emoții. Se simțea și în microfon această stare. A spus Claudia Gilia că pentru domnia sa, ca om, ca dascăl, ca prefect, este o bucurie și o onoare să fie alături de cei mai performanți tineri pe care Târgoviștea îi are.
„Vă felicit pentru eforturile făcute în mulți ani, pentru că ați ales să faceți aceste eforturi, să nu pierdeți timpul cu toate celelalte tentații ale zilelor noastre. Și sunt multe și vor fi în permanență acolo. Însă dumneavoastră ați ales calea performanței. Și pentru acest lucru vă felicit. Sunteți eroii zilei de mâine. Târgoviște are nevoie de oamenii pregătiți. Trebuie să rămâneți aici, acasă”, a spus prefectul Claudia Gilia.
Un mesaj scurt a adresat copiilor și inspectorul școlar general Ileana Nicolaescu. Șefa peste educația dâmbovițeană a mulțumit cadrelor didactice pentru har și dăruire., Pentru faptul că au insistat și i-au pregătit cum se cuvine pe acești elevi care au performat.

A urmat apoi festivitatea de premiere propriu-zisă. Primul nume strigat a fost al unei eleve de la Școala Gimnazială Coresi din Târgoviște, care a obținut media 10 la examenul de evaluare națională: Teodora Maria Ristoiu.
A urmat, într-un interval lung de timp, derularea premierii elevilor care au obținut diferite trofee la olimpiadele județene și naționale la mai multe discipline și a copiilor sportivi care au obținut rezultate excelente la competițiile naționale și internaționale.
La eveniment au mai fost prezenți vicepreședinta Consiliului Județean Dâmbovița – Luciana Cristea și secretarul general al CJ Dâmbovița – Dănuț Popa.
ACTUALITATE
Modalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița

În vederea facilitării procesului de achitare a facturilor aferente serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. recomandă utilizarea modalităților de plată care permit efectuarea rapidă și eficientă a tranzacțiilor, evitând, totodată, aplicarea unor eventuale comisioane suplimentare pentru procesarea plăților.
Clienții Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. au la dispoziție următoarele modalități de plată:
– Prin ordin de plată, în oricare dintre conturile bancare ale companiei deschise la: Banca Transilvania, Exim Banca Românească, BCR, UniCredit, ING, BRD, Raiffeisen Bank, CEC Bank și Trezorerie. Codurile IBAN aferente plății facturilor sunt disponibile în partea stângă a facturii emise de companie.
– Online, cu card bancar, prin intermediul portalului clienți disponibil pe site-ul companiei, pentru utilizatorii care și-au creat cont: https://portal.catd.ro.
– Cu numerar, la centrele de încasare ale Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. din localitățile Târgoviște, Găești, Pucioasa, Fieni, Moreni și Titu.
– Prin serviciul de debit direct (Direct Debit), disponibil prin intermediul instituțiilor bancare la care clienții dețin conturi.
CATD informează că rămân disponibile și plățile efectuate prin intermediul aparatelor de încasare amplasate în incinta magazinelor. În cazul acestor tranzacții, eventualele comisioane percepute pentru procesarea plății vor fi suportate de către client.
De asemenea, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. încurajează clienții să își creeze un cont pe platforma online a companiei, accesând secțiunea Portal Clienți de pe site-ul https://catd.ro. Utilizarea portalului reprezintă o soluție modernă și eficientă, oferind acces rapid la facturile emise, precum și posibilitatea achitării acestora într-un mod simplu și sigur, fără deplasarea la centrele de încasare.
Vă asigurăm că depunem permanent eforturi pentru îmbunătățirea serviciilor oferite și pentru facilitarea interacțiunii cu clienții noștri.
BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA SA
ACTUALITATE
Informare pentru furnizorii aflați în relație contractuală cu Casa de Sănătate Dâmbovița
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița aduce la cunoștința furnizorilor de servicii medicale că în data de 2 iunie 2026 a fost emis Ordinul Președintelui CNAS nr. 982, privind măsurile aplicabile pentru raportarea și validarea serviciilor medicale în regim off-line.

Pentru informații suplimentare accesați cas.cnas.ro/casdb
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
ACTUALITATEacum 7 zileAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
Dâmboviţaacum 4 zileBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum 3 zile62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ACTUALITATEacum o săptămânăA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
ACTUALITATEacum 7 zileJudecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă
Argeșacum 3 zileFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!























