Connect with us

Dâmboviţa

Minora din Moreni, dată dispărută în 12 iulie, a fost găsită în județul Galați

Publicat

pe

Polițiștii din municipiul Moreni au găsit-o, astăzi – 18 iulie, pe adolescenta de 14 ani care a plecat de la domiciliu în data de 12 iulie și nu a mai revenit acasă. Dispariția a fost anunțată de sora fetei.

Ștefania a fost identificată în comuna Oancea, județul Galați. Potrivit IPJ Dâmbovița, nu a fost victima mai ciumei infracțiuni. Adolescenta a fost încredințată reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Dâmboviţa

S-a electrocutat când meșterea la instalația de iluminat public stradal în Crevedia

Publicat

pe

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Un bărbat de 46 de ani din Crevedia, în timp ce meșterea pe un stâlp, la instalația de iluminat public stradal, s-a electrocutat. Muncitorul, după ce i s-a acordat primul ajutor medical, a fost transportat la Spitalul Universitar București.

Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs nedoritul eveniment. În acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și încălcarea prevederilor Legii nr. 319/2006 (Nota redacției: protecția și securitatea muncii).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

ACTUALITATE

Atenție! Se întrerupe furnizarea apei în mai multe localități din Dâmbovița. Vezi lista!

Publicat

pe

de

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei, luni – 25 septembrie 2023 și marți – 26 septembrie, în mai multe localități din județ, pentru lucrări de igienizare a bazinelor de stocare, după cum urmează:

– în localitățile Ionești, Greci, Gherghești, Potlogeni Deal din comuna Petrești, în data de 25.09.2023, între orele 06:00-20:00;

– în localitățile Crângurile de Sus, Crângurile de Jos, Bădulești, Rătești, din comuna Crângurile, în data de 25.09.2023, între orele 08:00–16:00;

– în comuna Iedera, în data de 25.09.2022, între orele 08:00-18:00;

– în localitățile Petrești, Puntea de Greci, Coada Izvorului din comuna Petrești, în data de 26.09.2023, între orele 06:00-20:00.

„De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asiguram că echipele noastre depun toate eforturile necesare în vederea finalizării lucrărilor de igienizare în cel mai scurt timp”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT

Web Analytics
View My Stats