ADMINISTRAŢIE
37 de proiecte aprobate în ședința CJ Dâmbovița din 20 iulie 2023

20 iulie 2023. Ședință a Consiliului Județean Dâmboviţa. Desfășurată în liniște. Fără întrebări, fără obiecții. Și, ce este mai important, cu vot majoritar. Fără abțineri, fără neridicare de mână nemotivată sau, așa, de dragul opoziției. 30 de puncte pe ordinea de zi. Unul retras pentru completări. 10. Proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Dâmbovița nr 50/23.01.2023 pentru aprobarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor din județul Dâmbovița – Obiectiv – Instalație de tratare deșeuri colectate separat și centru de aport voluntar Șotânga”. Alte 8 proiecte, introduse suplimentar pe ordinea de zi.
Totul a curs șnur. Nici măcar consilierii ProRomânia, echipa de sunete a CJ Dâmboviţa, nu au mai reacționat. Probabil, vara, vacanța… Și, parcă, încă președintele Pro România Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, este mare prin Guvernul României, deși la județ se cam uită chiorâș.
Ședința, condusă de Corneliu Ștefan, secondat de vicepreședintele Luciana Cristea. Despre ordinea de zi, putem spune că a avut spre dezbatere și vot numai proiecte de importanță pentru județ, pentru comunitățile din Dâmbovița. Exemplificăm. Asfaltare și modernizare străzi în comuna Răscăieți, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL). Actualizare indicatori tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul „Extindere Secție Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște”. Tot pentru spital – proiectul privind digitalizarea activității unității medicale. Lista ar putea continua cu asfaltari la Cobia, piste de biciclete la Produlești.
Am uitat să menționez, primul punct pe ordinea de zi a fost proiectul privind asocierea dintre județul Dâmbovița, prin CJ, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei, în vederea organizării manifestărilor prilejuite de sărbătoarea Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești Vorbim despre un eveniment religios și cultural intrat deja în tradiția județului. O manifestare care ne definește ca spiritualitate și credință, recunoscută la nivel național. Din câte am aflat, pe surse, la Sărbătoarea Sfântului Nifon și-ar fi anunțat prezența și premierul Marcel Ciolacu.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.
Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.
Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).
ADMINISTRAŢIE
Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.
Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.
„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.
Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!
Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























