Connect with us

ACTUALITATE

Titu: Activități comemorative la 116 ani de la moartea pictorului Nicolae Grigorescu

Publicat

pe

Biblioteca Orășenească și Casa de Cultură Titu au organizat, ieri – 19 iulie 2023, cu sprijinul Primăriei Titu, un eveniment cultural-comemorativ în memoria marelui pictor Nicolae Grigorescu, născut la Pitaru, comuna Potlogi, de la a cărui moarte se vor împlini mâine 116 ani.

Activitățile s-au desfășurat lângă bustul artistului, pe care administrația publică locală l-a amplasat anul trecut în parc, ansamblu monumental care a fost sfințit cu această ocazie de către un sobor de preoți din parohiile Titu-Gară, Titu-Nou, Sălcuța, Codreanu și Plopu, coordonați de protopopul Pațanghel Ionel.

Programul a inclus, de asemenea, o expoziție de pictură semnată de Ion Burhan, prof. Darius Vasile Șerbănescu și prof. Dumitru Badea – fost deputat. Totodată, a fost lansat concursul de pictură „Lumea satului românesc între trecut și prezent”, organizat de Biblioteca Orășenească Titu.

Au participat la acest eveniment cultural-comemorativ: Marius Sandu – administrator public orașul Titu, prof. Doina Ghițulescu – președinde al Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local Titu, Mihai Florescu – șef serviciu Cutură-Sport, Irinel Dincă și Gheorghița Sandu – referent cultural Primăria Titu, Alexandra Corina Brutaru – președinta Asociației DAR Developement Titu, scriitori și locuitori ai orașului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Senator Titus Corlățean: Suedia, eliberează fetele familiei Samson acum!

Publicat

pe

Astăzi – 26 iunie 2026, senatorul PSD Titus Corlățean a luat cuvântul în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg, pentru a demasca abuzurile oribile comise de serviciile sociale din Suedia împotriva familiei de români Daniel și Bianca Samson și a fiicelor minore ale acestora, Sara și Tiana. Cele două copile au fost luate abuziv acum trei ani și jumătate de la părinți de către autoritățile sociale suedeze.

Președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României a criticat atitudinea lipsită de cooperare reală și adesea arogantă a Guvernului Suediei, care acoperă aceste abuzuri și care a refuzat solicitările oficiale repetate ale României de repatriere a propriilor cetățeni.

„Am prezentat atât abuzurile comise de gardienii sericiilor sociale împotriva Sarei (care a comis deja 6-7 tentative de sinucidere) și Tianei („distribuită la a 6-a sau 7-a „familie” de încredințare), dar și împotriva zecilor de mii de alte familii deposedate anual de copiii lor în Suedia, în primul rând familii suedeze. Din care multe ne-au cerut nouă, românilor, ajutor in ultimele săptămâni, pentru că autoritățile țarii lor refuză să le asculte vocea!

Cerem imperativ Suediei, așa cum Senatul României a solicitat unanim săptămâna trecută, eliberarea imediată a copiilor, reunificarea familiei Samson și repatrierea urgentă în România a fetelor! Cerem anchetă penală împotriva agenților abuzatori și serviciilor sociale suedeze și pedepsirea lor drastică! Cerem Justiție și pentru zecile de mii de familii abuzate în Suedia anual, dar și în multe alte state vest si mai ales nord-europene! Multe familii de români suferă aceste abuzuri!

Voi propune demararea la nivel european a unor proceduri politico-juridice care să vizeze problemele grave, pe o scară largă, de natură structural-sistemică, privind sistemele de asistentă socială care comit abuzuri, atestate de zecile de condamnări pronunțate în acești ani de Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a transmis senatorul PSD Titus Corlățean.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nu rata! Parada ambarcațiunilor, un spectacol unic pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse!

Publicat

pe

Municipiul Giurgiu găzduiește, mâine – 27 iunie 2026, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente organizate vreodată pe Dunăre: „Parada Dunării – Două Steaguri, Un Fluviu”, un proiect transfrontalier care aduce împreună comunitățile din România și Bulgaria într-o celebrare a prieteniei, culturii și spiritului dunărean.

Evenimentul se va desfășura simultan în două locații importante de pe malul românesc al Dunării: Insula Mocanu și Portul Giurgiu. Programul include zone de relaxare, food court, beach bar, spectacole artistice, ateliere interactive, demonstrații sportive, expoziții de ambarcațiuni, tombole cu premii și multe alte surprize pregătite de organizatori și parteneri.

Punctul culminant al evenimentului va avea loc la ora 17:15, când va începe „Parada Ambarcațiunilor”, un spectacol unic pe Dunăre, desfășurat între Giurgiu și Ruse. Startul paradei va fi marcat de un impresionant foc de artificii lansat de pe Podul Prieteniei.

Participanții vor putea admira și un spectaculos show aeronautic susținut de Aeroclubul României – Șoimii României (Hawks of Romania), care va survola zona în timpul paradei, oferind imagini spectaculoase deasupra fluviului.

Pe scena amplasată în Portul Giurgiu vor evolua cluburi și asociații de dans din municipiu, iar seara se va încheia într-o atmosferă de festival, cu petreceri și muzică susținute de DJ Cip Squad, atât în Portul Giurgiu, cât și pe plaja Insulei Mocanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite