Giurgiu
Și-a bătut nevasta cu pumnii și picioarele, apoi a vrut să pună foc anexelor gospodărești

Scandal monstru într-o gospodărie din comuna Florești Stoenești, județul Giurgiu. Un bărbat de 48 de ani și-a lovit nevasta cu pumnii și picioarele în zona capului, pe fondul unui conflict spontan, apoi a încercat să incendieze anexele gospodărești. Individul a fost oprit la timp de către un vecin.
Scăpată de furia soțului agresiv, femeia, în vârstă de 55 de ani, a sunat la 112. Polițiștii sosiți la fața locului l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore. Astăzi – 21 iulie 2023, procurorul de caz a stabilit măsura controlului judiciar pentru următoarele 60 de zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la distrugere și violență în familie.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.
Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.
Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).
ACTUALITATE
Primarul și viceprimarul comunei Stănești, Giurgiu, reținuți pentru abuz în serviciu și delapidare!

Primarul și viceprimarul comunei Stănești, județul Giurgiu, au fost reținuți 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare.
Din cercetările efectuate de polițiștii de la Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Giurgiu, a reieșit că cei doi aleși, ambii în vârstă de 56 de ani, în perioada 2024-2025, ar fi realizat mai multe achiziții de piatră fără respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice.
De asemenea, edilii de la Stănești ar fi utilizat fără drept, în interes personal, utilajele aflate în patrimoniul unei instituții din comuna Stănești, prejudiciul creat fiind de 80.000 de lei.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 4 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
Dâmboviţaacum o ziPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o ziȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























