Un bărbat de 46 de ani din Crevedia, în timp ce meșterea pe un stâlp, la instalația de iluminat public stradal, s-a electrocutat. Muncitorul, după ce i s-a acordat primul ajutor medical, a fost transportat la Spitalul Universitar București.

Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs nedoritul eveniment. În acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și încălcarea prevederilor Legii nr. 319/2006 (Nota redacției: protecția și securitatea muncii).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Suntem prinși în acest vârtej al vieții. De cele mai multe ori, vedem doar ce avem în față. Ne chitim pe drumul nostru. Ne este frică să ne abatem de la acest traseu. Nu mai privim în stânga sau în dreapta. Uneori, deși nu ar trebui, ne plângem de milă. Ne comparăm existența cu a altora, suntem invidioși, orgolioși, căutăm să ne menținem în acest pluton orb al materialității, al goanei după bani, după putere, după siguranță…

Nu știm și parcă nu ne mai pasă să aflăm că în jurul nostru, nevăzuți, consemnați de destin în umbra societății, sunt semeni de-ai noștri care nu își doresc decât să respire curat, să poată să-și dezmorțească măcar un pic trupul copleșit de boli și suferință. Vor doar tihnă sufletească și speranță. Vor doar să îi mângâie razele soarelui. Să poată să-și plimbe palmele amorțite prin păr sau, ca în dramaticul caz pe care îl vom derula mai jos, să poată să stea, cât de cât, în fund, într-un căruț cu rotile, afară, să simtă vântul, să poată urmări mersul furnicilor prin bătătură, să vadă cum crește iarba și cum se pârguiesc cireșele… Da. Sunt semeni care își doresc aproape nimic pentru un om normal, ceva absurd pentru alergătorul în cotidian.

Să poată să stea într-un scaun cu rotile! Este dorința care s-a copt în sufletul și în mintea lui Marian Cărăbășel din Șotânga, județul Dâmbovița, în cei 19 ani de suferință. Da, ați citit bine. 19 ani! De atâta amar de timp, Marian stă într-un pat, mai mult chircit, aproape nemișcat, având prieteni buni doar icoana din perete și telefonul mobil. Din când în când, fratele îl mișcă. Foarte rar, în acești 19 ani, patul lui Marian a fost tras lângă ușă, pentru că tânărul să poată urmări dansul porumbeilor prin curte.

Copilăria lui Marian nu a fost una fericită. Părinți, copleșit de neajunsuri. După ce i-a murit tatăl, mama, rămasă singură, nu a putut să se descurce cu patru băieți, așa că Marian și un alt frate au ajuns la casa de copiii. Avea 7 ani atunci. S-a întors acasă la 14 ani. Marian Cărăbășel are acum 37 de ani. În urmă cu 19 ani, în 2004, pentru el viața nu s-a sfârșit, dar a intrat pe un culoar al suferinței perpetue, într-un labirint al căutării speranței în care el s-a pierdut. Acum, caută o ieșire…

Era în vara anului 2004. Pe 10 iulie. Marian avea aproape 18 ani. În aceea zi marcatoare de destin, a mers, împreună cu mai mulți prieteni din sat, la râul Ialomița să se scalde. Nu era prima dată. Ne-a povestit, după ce a răsfoit ușor prin amintiri, că atunci s-a simțit bine. A glumit cu băieții, s-au distrat. Nici prin gând nu îi trecea că viața lui va intra, peste câteva clipe, într-o dimensiune a suferinței și neprevăzutului. A vrut să se mai răcorească un pic și, înainte de plecare, a hotărât să mai plonjeze o dată în apă. Și a sărit! Impactul cu pietrele de pe fundul râului i-a fost fatal. Și-a rupt gâtul. În termeni medicali, traumatism vertebro-medular cervical. A fost scos la mal în stare totală de amorțire. Nu mai simțea nimic. Ar fi putut să moară înecat dacă nu era observat la timp.

De atunci, a urmat un lung calvar prin spitale. De la Târgoviște la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București. Nu îi venea să creadă că trece printr-un asemenea coșmar. Două luni a stat internat și la Spitalul de Recuperare de la Mangalia. Nu a fost de ajuns. I-au spus de acolo că are nevoie de ani de recuperare, dacă vrea să mai aibă o viață cât de cât normală. Asta însemna bani. Cheltuială. Mama nu avea nicio posibilitate financiară. Era prea mult. Marian a înțeles. A plâns. A regretat și acceptat soarta. Ani de zile, a stat legat de un pat, într-o cameră, vegheat de Dumnezeu și de mama lui.

Acum o lună, cea care i-a dat viață și l-a îngrijit ani de zile, așa cum s-a priceput mai bine, a murit răpusă de cancer. S-a stins privindu-și fiul, cu o durere profundă în suflet că nu a putut să facă mai mult pentru el. Marian simte lipsa mamei. Suferă, dar nu are ce face. Duce cu el și această povară…

Dacă îl privești atent, îi observi în ochi forța, o undă de blândețe și armonie psihică, e limpede, ceva cristic. Își duce crucea cu seninătate. Este grea, mult prea grea, dar nu disperă. Acum, vrea mai mult, dorește să își depășească această condiție. Înainte de moartea mamei, a fost un solitar. Nu a cerut la nimeni nimic. Detestă sentimentul de milă, de compasiune.

Este impulsionat de Dumnezeu, de prietenii cu care dialoghează pe Facebook, de frați și, nu în ultimul rând, fiindcă pare că a contat cel mai mult, de asistenta medicală comunitară de la Primăria Șotânga – Pompilia Bălașa. A venit mai des la el. L-a scos de sub globul de apatie, de indiferență manifestată față de el de restul lumii. I-a insuflat curaj, i-a alimentat speranțele. L-a făcut să creadă într-un ideal.

„Eu îl cunosc pe Marian de 6 ani. Când trăia mama lui, comunicam mai mult cu dânsa. Îmi spunea că atâta poate, că nu are altă putere. După decesul mamei, am venit la el mai des. Vorbind cu el, mi-a spus că își dorește să facă ceva mai mult pentru viața lui. A mijit în el o speranță”, ne-a mărturisit Pompilia Bălașa.

Pompilia Bălașa – asistent medical comunitar

Împreună cu primarul Constantin Stroe și cu alți factori de decizie din Primăria Șotânga, asistenta medicală comunitară Pompilia Bălașa a pornit acțiunea de căutare a unui drum al speranței pentru Marian. Se încearcă găsirea unei fundații care să îl aibă în vedere, se caută un centru de recuperare și, nu în ultimul rând, poate cel mai important, sprijinul financiar al unor oameni cu suflet. Recuperarea lui Marian Cărăbășel, doar pentru a ajunge în scaunul cu rotile, implică bani mulți. Spitalizarea într-o clinică specializată, cu dotări deosebite pentru recuperarea lui costă în jur de 700 – 1.000 de lei pe zi.

„I-am spus că încerc să fac tot ce se poate. Să fim optimiști, dar privind realitatea în față. Am vorbit cu mai multe persoane despre suferința lui Marian. Am ajuns la concluzia că recuperarea trebuie să o facă într-un centru specializat. Cs să ajungem la un asemenea centru, ar trebui să apară niște oameni de bine, cu suflet mare, care să îl ajute. Altfel nu știu cum. Am speranța că oamenii vor sări în ajutorul său. Cred din tot sufletul asta”, ne-a spus asistenta medicală comunitară Pompilia Bălașa.

Constantin Stroe – primar comuna Șotânga

Primarul comunei Șotânga, Constantin Stroe, ne-a precizat că administrația publică locală face tot ceea ce se poate, legal, pentru Marian Cărăbășel. Mai ales acum, după ce s-a prăpădit și mama lui.

„Suntem într-o situație delicată. Dar trebuie să găsim o cale. Să fim împăcați că facem tot ceea ce se poate pentru Marian. Am zis să apelăm și la sprijinul semenilor, să căutăm o soluție pentru recuperarea lui, cât de cât. Trebuie să facem front comun”, a precizat primarul comunei Șotânga.

L-am lăsat pe Marian în casă, în poziția aproape ghemuit într-o gaură făcută în pătuțul suferinței sale. Ne-a zâmbit și ne-a spus că ne mai așteaptă pe la el…

CONTURI PENTRU DONAȚII, deschise pe numele Marian Cărăbășel:
RO50 BREL 0005 5279 2912 0100 – Revolut, transferuri naționale
LT63 3250 0455 4855 1999 – Revolut, transferuri internaționale

De asemenea, poate fi contactată asistenta medicală comunitară Pompilia Bălașa, la numărul de telefon 0734.278.703. 

Urmărește Incomod Media și pe Google News