Connect with us

ACTUALITATE

Doliu în teatrul românesc. Rămas bun, Hugo Wolff!

Publicat

pe

Lumea artistică românească a primit astăzi o veste tristă. Maestrul coregraf Hugo Wolff a trecut în lumea celor drepți duminică noapte. Avea numai 53 de ani…

Hugo Wolff a fost un prieten al Târgoviștei, un camarad de nădejde al actorilor de la Teatrul Municipal Tony Bulandra. Un colaborator apropiat al maestrului Mc Ranin, semnând coregrafia unor piese memorabile. Amintim „Evita Tango”, „Romeo și Julieta”, „Argonautas”, „Moartea accidentală a unui anarhist”, „Sonata Kreutzer”, „Carmen”.

Ilustrul coregraf a fost de-a lungul anilor un stâlp de bază, un reper al Festivalului Internațional de Teatru „Babel”.

Mâine – 29 august 2023, la Teatrul Municipal Tony Bulandra Târgoviște, la ora 12:00, în Sala Mare, maestrul Mc Ranin îi invită pe toți cei care l-au cunoscut și care au prețuit arta lui Hugo Wolff să vină pentru a-și lua rămas bun de la coregraf.

„Ușile vă sunt deschise celor care l-ați apreciat, iubit, pentru un ultim rând de aplauze, atât timp cât încă nu își ia „zborul” către lumea celor drepți”, este mesajul transmis de conducerea Teatrului Tony Bulandra.

Rămas bun, Hugo, prieten drag!

Relația de colaborare și prietenie care a legat Teatrul Tony Bulandra Târgoviște de personalitatea coregrafului Hugo Wolff este una care se întinde pe mai bine de 20 de ani.

Hugo Wolff a venit de fiecare dată în armonizarea mișcării din spectacolele semnate de regizorul și scenograful Mc Ranin, prin momente coregrafice care sublimau mesajul în gesturi artistice.

Această prietenie artistică a debutat cu realizarea primelor spectacole de stradă din România, prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, și anume Divina Comedie și Giordano Bruno (2003), Satyricon (2004). Împreună au dus conceptul de parade și spectacole stradale monumentale și la Craiova, unde au elaborat producțiile: Visele lui Mihai Viteazul (2005), Noaptea Sfântului Dimitrie (2006), Carnaval venețian – paradă și spectacol monumental pe apă (2007), Lumea circului (2008). Colaborarea celor doi a însumat de-a lungul anilor și spectacolele Frida. Impresii (2007), prezentat la teatrele din Târgoviște și Deva, Sonata Kreutzer și Argonautas (2019), Evita – Tango (2022). Cu spectacolul Argonautas, Hugo Wolff a întreprins alături de echipa teatrului ample turnee în Portugalia și Coreea de Sud. La teatrul târgoviștean, Hugo Wolff a repurtat succese și alături de regizorii străini Kemal Bașar (Romeo și Julieta – 2007 și Hamlet – 2014), Suren Shahverdyan (Carmen – 2018), Jeungwoo Son (Livada de vișini – 2018). Pentru coregrafia spectacolului Hamlet a primit premiul pentru CEL MAI BUN COREGRAF în 2012, în Turcia. Cu regizorul Kemal Bașar a mai colaborat la realizarea spectacolului Moartea accidentală a unui anarhist, în 2012, la Teatrul de Artă Deva. În 2004, la Teatrul German de Stat din Timișoara realiza coregrafia spectacolului Regele Cymbelin, în regia lui Alexandru Hausvater. Acestea sunt doar câteva repere de pe bogata sa traiectorie artistică.

Hugo Wolff a fost nelipsit din toate cele unsprezece ediții ale Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului, BABEL, organizat de Teatrul Tony Bulandra Târgoviște. El era sufletul paradei care trezea și anima întreg orașul în chiar prima zi de festival. Generații de liceeni l-au cunoscut și au învățat de la el disciplina, îmbinată în mod neașteptat cu cea mai dăruitoare umanitate.

Cu exact o lună în urmă, pe 28 iulie, la Casa de Cultură a Studenților Sibiu, a reușit, alături de compania sa de dans, Microbis, care sărbătorea 30 de ani de existență, să își vadă împlinit visul unui spectacol coregrafic plenar, devenit acum, pe neașteptate, spectacol testamentar: Tinerețe fără bătrânețe… . Dacă ar fi avut răbdare în a-și împlini acest vis, poate ar mai fi stat un timp printre noi… oricând ai fi plecat, tot tânăr ai fi fost pentru noi!

Reprezentațiile spectacolului Argonautas, care începând cu data de 26 septembrie se vor constitui într-un turneu la Brăila, Chișinău, Târgoviște și București, îi sunt dedicate lui Hugo, acestui om disciplinat, inspirat, energic, dedicat, devotat, o forță. Acest artist va mișca în continuare, încă mult timp de acum încolo, pașii noștri pe scenă.

Cu dor și recunoștință,
Ai tăi târgovișteni

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Via Wallachia, un traseu prin pitoresc, istorie, tradiții și obiceiuri pornit din Vechea Cetate de Scaun a Țării Românești spre Poarta Transilvaniei

Publicat

pe

O inițiativă gândită de temerarul om al muntelui, alpinistul și iubitorul de istorie națională Geo Badea a prins deja contur. Vorbim de traseul turistic, istoric și recreativ „Via Wallachia„. Un circuit desfășurat pe o distanță de 100 de kilometri printre dealurile și Carpații Meridionali. O cale cu o puternică vână a trecutului, un traseu presărat de legendă, de amintiri bine închegate cu obiceiuri, tradiții și împliniri ale noului, dar care nu au estompat pitorescul și profunzimea naturii.

Geo Badea a fost prezent, astăzi – 12 noiembrie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale și județene, respectiv președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, vicepreședinții CJD – Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma și city managerul Gabriel Boriga, în fața Vechii Cetăți de Scaun a Țării Românești, unde a fost înrădăcinată prima bornă a acestui traseu fascinant, care conectează Târgoviștea, inima Valahiei, cu Castelul Bran, Poarta Transilvaniei. Drumul ascuns al domnitorului Vlad Țepeș! Celelalte 99 de borne vor fi amplasate până cel târziu la începutul verii anului viitor, câte una la fiecare 1 km. Toate sunt realizate din sponsorizări și vor fi instalate cu ajutorul voluntarilor iubitori de natură.

Ne-a povestit Geo Badea, inițiatorul acestui proiect, că traseul care pleacă de la Curtea Domnească din Târgoviște traversează Parcul Chindia, urcă la Mănăstirea Dealu, așezământ monahal emblematic, continuă pe cumpăna dintre comunele Aninoasa și Răzvad, apoi coboară la Glodeni, urcă până în satul Malu și continuă prin Pucioasa, unde se încheie primul tronson al acestui traseu istoric. Generic, poartă denumirea „Calea Pribegiei”. Domnitorul Vlad Țepeș, în anul 1462, s-a retras către Transilvania, cu gândul de a căuta sprijin la Matei Corvin. Un drum simbolic.

Via Wallachia - segmentul 1

Via Wallachia – segmentul 1

De la Pucioasa se pleacă pe al doilea segment al „Via Wallachia„, peste Plaiul Bella, se coboară în comuna Buciumeni, apoi se apucă pe cheiul râului Ialomița, până la Pietroșița. De aici se cotește spre Vest, peste râul Ialomița, până în satul Dealu Frumos, unde se încheie a doua etapă a acestui itinerar istoric.

Via Wallachia – segmentul 2

„Cel de-al treilea segment din acest traseu este cel mai interesant, cel mai spectaculos, sălbatic și care urmărește plaiurile sudice ale Carpaților Meridionali. Este vorba de binecunoscutul Plai Domnesc. Se trece pe la Schitul Cucuteanca, un lăcaș de închinăciune deosebit de frumos, încadrat de un peisaj minunat. De aici, traseul urca pe muntele Măgur, apoi coboară în Valea Raciului și urcă pe Vârful Leaota”, a explicat Geo Badea. Acest traseu poartă denumirea „Drumul Ascuns” și se oprește chiar lângă lacul de sub Vârful Leaota.

Via Wallachia – segmentul 3

De la Vârful Leaota se traversează sectorul central al Masivului Leaota, muntele Jugureanu, se coboară în localitatea turistică Fundata. De aici, se pleacă spre Moieciu de Sus. Traseul poartă denumirea „Trecătoarea Munților”.

Via Wallachia – segmentul 4

Ultima etapă a acestui drum istoric și de agrement, Poarta Transilvaniei, pornește din Moeciu de sus urcă în Amfiteatrul Transilvania, coboară în Șimon, iar de aici, pe Plaiul Grajdului, se ajunge la Castelul Bran.

„Prin acest demers de suflet al nostru nu dorim altceva decât să dezvoltăm, să resuscităm și să revitalizăm viața satului românesc din Valahia, să scoatem la suprafață tradițile și obiceiurile străbune și, în al doilea rând, trebuie să spunem că mersul pe jos este foarte bun pentru sănătatea noastră. Mulțumim autorităților care ne-au sprijinit în materializarea acestui proiect”, a precizat Geo Badea.

Via Wallachia – segmentul 5

„Un nou proiect turistic pornește din Dâmbovița! Astăzi a fost amplasată prima bornă de pe Via Wallachia – Drumul ascuns al lui Vlad Țepeș, un traseu care unește două repere istorice importante: Curtea Domnească și Castelul Bran. Mă bucur că județul Dâmbovița este punctul de plecare al acestui proiect, care pune în valoare istoria, patrimoniul natural și frumusețea locurilor noastre. Avem un județ cu o istorie bogată, peisaje deosebite, tradiții și povești care merită cunoscute. Via Wallachia este încă o oportunitate de a promova Dâmbovița și de a atrage tot mai mulți turiști”, a transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște, a spus că este foarte important să putem valorifica și prin proiecte de acest tip potențialul istoric pe care îl are Târgoviștea și județul Dâmbovița.

„Vorbim de un traseu turistic care pune în valoare ceea ce avem noi mai frumos pe aceste meleaguri. Este o datorie morală din partea tuturor de a pune în valoare patrimoniul istoric copleșitor pe care îl deținem la Târgoviște, în județul Dâmbovița. Acest proiect reprezintă un mod de a face acest lucru, de a îmbina istoria cu turismul și cu stilul de viață sănătos”, a spus Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște.

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Târgoviște. Brad nou și alte surprize în „Orășelul lui Moș Crăciun”

Publicat

pe

Primăria Târgoviște pregătește o serie de surprize care vor face mai atractiv „Orășelul lui Moș Crăciun” organizat în centrul – a anunțat, astăzi, edilul Daniel Cristian Stan. Prima schimbare vizează bradul, care va

„În primul rând, iluminatul festiv va fi aprins pe data de 1 decembrie, ora 18:15, nu în seara de Moș Nicolae, un era până acum. Vom avea atunci un concert surpriză și, de asemenea, vom avea foarte, foarte multe lucruri de natură să atragă în principal copiii. De asemenea, vom avea un brad nou”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

Începând cu data de 2 decembrie, se vor putea efectua programări pentru a-l întâlni pe Moș Crăciun la sediul Primăriei Târgoviște, care va fi, de asemenea, decorată de sărbătoare, nu doar în interior cum s-a întâmplat în anii trecuți, ci și la exterior. De asemenea, vor fi puse din nou în circulație „Autobuzele lui Moș Crăciun”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite