Connect with us

Dâmboviţa

Liderul PNL Dâmbovița, după catastrofa de la Crevedia: Trebuie să prevenim alte nenorociri!

Publicat

pe

Președintele PNL Dâmbovița, senatorul Virgil Guran, a declarat, în cadrul unei emisiuni la Antena3 CNN, că este nevoie de schimbări legislative pentru a putea fi prevenite catastrofe precum cea de la Crevedia, unde a explodat o statie GPL care funcționa ilegal de 3 ani. Doi oameni, soț și soție, au decedat, 56 de persoane au suferit arsuri, 43 dintre aceste sunt cadre MAI – pompieri, jandarmi și polițiști, 8 case au fost distruse și alte 11 au fost afectate parțial.

„Trebuie să recunoaștem că, din păcate, sunt situații în care sistemul din țara noastră nu funcționează. Eu sper ca, măcar acum, în afara faptului că trebuie să se ia măsuri urgente și să și răspundă cei care în trecut au greșit, să se schimbe ceva concret, pentru că această neglijență omoară oameni. Trebuie să recunoaștem că sunt sectoare în care avem probleme în țară.

Să facem ceva concret, să modificăm legislația unde este nevoie, am spus-o de atâtea ori, nu trebuie să ne ferim să recunoaștem că sunt lipsuri în legislație acolo unde le depistăm și trebuie să ne mobilizăm să schimbăm, să îmbunătățim. Vinovații vor plăti, dar noi trebuie să prevenim alte nenorociri”, a declarat liderul PNL Dâmbovița – senatorul Virgil Guran.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Ordinea de zi a ședinței CLM Târgoviște din 31 august 2026

Publicat

pe

Consiliul Local Municipal Târgovişte se va întruni, luni – 31 august 2026, de la ora 14:00, în ședință ordinară de lucru, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

CJ Dâmbovița. Încep înscrierile în programul de internship 2026

Publicat

pe

Încă o ediție a programului dedicat tinerilor licențiați care vor să cunoască ABC-ul administrației publice sub egida „Internship 2026”, derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, va debuta la începutul acestei toamne.

După cum precizează președintele Corneliu Ștefan, tinerii au posibilitatea să învețe direct de la profesioniștii în domeniu și să își transforme în experiență cunoștințele acumulate în facultate.

„Dacă ai terminat facultatea și vrei să vezi ce înseamnă să lucrezi într-o instituție publică, te așteptăm în echipa noastră”, a transmis Corneliu Ștefan.

În perioada următoare, Consiliul Județean Dâmbovița va da publicității posturile disponibile, condițiile de înscriere și toate detaliile programului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite