Connect with us

SOCIAL

Părinții copiilor bătăuși au fost amendați. Cazul a intrat în atenția Protecției Copilului Teleorman

Publicat

pe

În urma cercetărilor efectuate de polițiști în cazul bătăilor la care a fost supus un băiat de 11 ani de către alți doi consăteni de vârste asemănătoare, IPJ Teleorman ne-a informat că „agresiunea ar fi fost comisă la data de 31 august a.c., în jurul orei 17:30, când cei trei minori ar fi mers pe terenul de sport din localitatea de domiciliu ca să joace fotbal.

În urma unor discuții contradictorii, între minori ar fi izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia unul dintre ei (11 ani) ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele de către ceilalți doi (11 și 12 ani). Unul dintre agresori a înregistrat momentul, ulterior imaginile ajungând pe o rețea de socializare.

În timpul efectuării cercetărilor, tatăl victimei a apelat S.N.U.A.U. 112, solicitând sprijin medical pentru fiul său, minorul fiind transportat la o unitate medicală, unde nu a rămas internat.

Ca măsuri, față de părinții celor doi minori agresori, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991 Rep., în valoare de 500 de lei fiecare. De asemenea, s-a procedat la informarea D.G.A.S.P.C. Teleorman în vederea dispunerii de măsuri conform competențelor”, se precizează într-un comunicat de presă.

Mai menționează IPJ Teleorman faptul că ancheta a fost efectuată respectându-se toate procedurile ce presupun implicarea minorilor. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Accident rutier în Târgoviște, provocat de o șoferiță de 23 de ani

Publicat

pe

Accident rutier, în această seară, în jurul orei 20:00, pe strada Lt. Stancu Ion din municipiul Târgoviște.

O șoferiță de 23 de ani, din localitate, a intrat în coliziune cu o mașină la volanul căreia se află o femeie de 28 de ani, tot din Târgoviște. Conducătoarea auto în vârstă de 28 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cele două șoferițe au fost testate alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Argeș

Bărbat din Găești a închiriat un autoturism de lux și l-a vândut!

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Un dâmbovițean a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Pitești, județul Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Din ancheta efectuată de polițiștii compartimentului de investigații criminale din cadrul Secției 1 Pitești a reieșit că bărbatul de 31 de ani, din Găești, în luna august, a indus în eroare un piteștean de 31 de ani. Dâmbovițeanul a închiriat un autoturism, având intenția de a-l însuși pe nedrept. Ulterior, acesta, pretinzând că este proprietarul autovehicolului închiriat, l-a înstrăinat, în schimbul unei alte mașini, plus o sumă de bani, prejudiciul estimat fiind de circa 25.000 de euro.

Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite