Connect with us

ACTUALITATE

PERPLEX. Motivație trăznet a instanței pentru eliberare condiționată. A stat în detenție perioada cea mai frumoasă a vieții!

Publicat

pe

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Trăim într-o țară atipică. Răscăcărată. Vrem să beneficiem și de prosperitatea Occidentului, un pic din cultura și civilizația de acolo, destul confort, chiar să îi întrecem la căsoaie și număr de camere, dar nu vrem să ne rupem nici de mentalitatea balcanică. Adică, de astea mai de-ale noastre. Șmecherii, parodii existențiale, furatul caprei vecinului, aroganțe de pășune, răutăți, bârfe bisericoase, norme excentrice, fandosiri și nepotisme duse la extremis, adică pe față, manelism intelectual, fițe de mâțe, ifose gen buricul pământului și lista continuă. La noi, unii se cred mai deștepți decât alții, iar proștii, de obicei, tind să preia conducera.

Când lumea abundă de neînțelesuri, de gafe și absurdități, dacă, din când în când mai scapă câte una tare, cei care se screm să le conceapă mizează pe faptul că nu se văd, că nu put, că se pierd în ghiveciul cotidian.

Am auzit una tare. O instanță de judecată a dat o decizie de eliberare condiționată înainte de termen, motivând că persoana condamnată a stat în detenție în perioada cea mai frumoasă a vieții sale. Uauuu! Ba mai mult! Să fie romantismul juridic complet, individul, care primise 4 ani și jumătate de închisoare pentru ucidere din culpă, susține instanța în motivare, a stat în arest la domiciliu pe durata pandemiei, iar impactul emoțional generat de epidemia de COVID-19 a fost indubitabil mai mare pentru o persoană aflată într-o astfel de situație, iar gestionarea stresului a implicat un consum nervos mai mare. Și curge, curge motivația, duios-duios, încât, cu siguranță, îi mișcă și pe cei de pe lumea cealaltă.

Acu’ poate că este pur și simplu întâmplător faptul că flăcăul condamnat este fiul unei judecătoare. Poate!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Publicat

pe

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!

„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.

Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Publicat

pe

Sursa foto: Captură video Trinitas
Sursa foto: captură video Trinitas

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.

În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite