Dâmboviţa
Partidele aflate la putere au hotărât să încropească o alianță electorală, de frica AUR

Valeriu Munteanu, fostul lider al Partidului Uniunea Salvați Basarabia și fost ministru al Mediului în Republica Moldova, este vicepreședintele AUR România și coordonatorul organizației Dâmbovița. Basarabeanul, care a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Valahia din Târgoviște, și-a propus să facă un scor bun în Dâmbovița la cele patru rânduri de alegeri care se vor desfășura anul viitor în România.
Astăzi – 14 septembrie 2023, în cadrul unei conferințe de presă la Târgoviște, Valeriu Munteanu a declarat că cele două partide mari care își împart acum puterea din România, PSD și PNL, au intrat în negocieri pentru formarea unei alianțe electorale pe care vor să o intituleze Blocul Democrat. A mai spus coordonatorul AUR Dâmbovița că președintele Klaus Iohannis și-ar fi dat binecuvântarea pentru formarea acestei coaliții. De asemenea, a precizat Munteanu că, frica de opoziție, de AUR, le-ar determina pe cele două partide, PSD și PNL, să încheie această alianță electorală.
„Neprietenii noștri politici încearcă să arunce cu vitriol în fiecare zi și în fiecare săptămână asupra AUR. Orice incident care apare în România încearcă să ni-l atribuie nouă.
Săptămâna aceasta, a avut loc la București un meci de fotbal între selecționata României și cea a Kosovo, iar cei care participă în gruparea „Uniți sub tricolor” au afișat două bannere, unul era „Basarabia e România” și celălalt „Kosovo este Serbia”. Meciul s-a întrerupt apoi s-a reluat, dar, pentru ca să fie mai sonor, pentru ca să pară și să vândă la popor mai repede, au pus inclusiv acest incident pe umerii AUR și, pentru ca să fie și mai sonor, pe umerii președintelui George Simion”, a declarat Valeriu Munteanu.
Vicepreședintele AUR a mai explicat și de ce și-a dat demisia din funcția de coordonator adjunct al filialei dâmbovițene Daniel Zepiși, fostul inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean, acum aflat la pensie.
„Nu a plecat din partid, este membru în continuare. Dar, din motive independente de voința noastră, dumnealui are alte priorități la această etapă și nu poate să exercite în continuare funcția de coordonator adjunct. Îi mulțumesc domnului Zepiși pentru efortul depus în organizarea filialei județene și sperăm ca, în continuare, să se poată implica în organizarea filialei județene”, a precizat Valeriu Munteanu.
ACTUALITATE
Primar Răcari: Siguranța copiilor și educația lor trebuie să ne preocupe pe toți

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a participat la ședința Consiliului Profesoral, desfășurată la Liceul Ion Ghica, unde au fost puse în discuție teme privind siguranța elevilor, supravegherea acestora în timpul programului școlar, controlul accesului în unitățile de învățământ și importanța colaborării dintre școală, Poliție, Jandarmerie și administrația publică locală.
La această întâlnire au mai participat viceprimarul Tănase Mugurel, secretarul general al orașului – Ene Octaviana, contabilul șef – Ionescu Nicoleta, inspector școlar general adjunct – Alexandru Mitru și comandantul Poliției Răcari – Adrian Grigorescu.
„Un alt subiect important pe care l-am tratat în cadrul acestei întâlniri s-a referit la dezvoltarea infrastructurii educaționale. Am vorbit despre Școala Colacu, care și-a deschis deja porțile, și despre stadiul lucrărilor la Școala Gimnazială Răcari, cu perspectiva deschiderii acesteia în mai 2027.
Dotările școlilor, plata navetei cadrelor didactice și alte probleme ale comunității școlare s-au aflat, de asemenea, pe agenda discuțiilor.
Cred că siguranța copiilor și educația lor trebuie să ne preocupe pe toți. Prin dialog, implicare și colaborare putem găsi soluții pentru școli mai sigure și condiții mai bune de învățare”, a transmis primarul Marius Caravețeanu.
ACTUALITATE
Săptămână de Halloween la Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi

În perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2026, la Hotelul Peștera Wellness & Spa din Stațiunea turistică Peștera-Padina, din Munții Bucegi, se va organiza, cu toată recuzita necesară, sărbătoarea de Halloween. Au fost pregătite activități distractive pentru cei mici și momente speciale pentru întreaga familie.
Cei care au decis să meargă în inima munților, la Hotelul Peștera Wellness & Spa, vor avea privilegiul de a se bucura de seri de cinema, ateliere de pictură, foc de tabără cu bezele rumenite și un weekend de Halloween plin de surprize.
În timp ce copiii se vor distra în spațiile special amenajate, părinții se pot relaxa la Oxygen Spa sau pot descoperi frumusețea Munților Bucegi. Rezervările se fac pe site-ul hotelpestera.ro.

ADMINISTRAŢIEacum 7 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum 15 oreCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o ziTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ANUNŢURIacum o săptămânăCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ACTUALITATEacum o săptămânăDirty Nano, în premieră în Dâmbovița! O petrecere outdoor explozivă se pregătește la A Frame Ținutul Mărului, pe 24 octombrie 2026
SOCIALacum 2 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 2 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
Dâmboviţaacum o săptămânăDâmbovițeni răniți grav într-un accident rutier în Germania




























