POLITIC
Titus Corlățean, senator: România se află în fruntea plutonului de state candidate la OCDE

Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă a Senatului României, a fost prezent în aceste zile la reuniunea de la Paris a Comisiei pentru Afaceri Politice și Democrație a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. A precizat senatorul român că, în cadrul întâlnirii, a avut mai multe intervenții pe diferite teme importante, precum evoluția situației politice și de securitate din Balcani și perspectivele lărgirii europene cu diferite state din regiune, o serie de amendamente depuse la diferite rapoarte și proiecte de Rezoluții, adoptate la propunerea mea de membrii comisiei.
„Poate cea mai importantă dezbatere a fost audierea lui Ulrich Knudsen – secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), pe marginea evoluțiilor economice și sociale la nivel internațional, inclusiv în contextul războiului de agresiune rus împotriva Ucrainei și consecințelor care decurg din acest război referitoare la întreruperea lanțului de aprovizionare între piețele lumii, costurile la energie, amploarea uriașă a distrugerilor din Ucraina etc. Knudsen a fost de altfel în misiune oficială săptămână trecută la București, în contextul în care România este în prezent unul din cele 6 state cu statut de candidat la aderarea la OCDE”, a precizat Titus Corlățean.
A mai spus parlamentarul social-democrat că România avansează puternic pe calea aderării la această organizație de elită, chiar în fruntea plutonului de state candidate din Europa și America Latină.
„Vorbim de o organizație care nu este una (doar) a „țărilor bogate”, ci a statelor care pot progresa, pe bază de politici publice, standarde, reforme, bună guvernare și valori democratice spre prosperitate și echitate socială, pentru binele cetățenilor săi. Mai este de muncă, dar suntem pe direcția cea bună, iar evaluarea OCDE în ceea ce ne privește e încurajatoare”, a mai adăugat președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Interesul României trebuie să fie mai presus de calculele politice

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a precizat, într-o intervenție TV, că votul pe care îl vor acorda liberalii pentru Guvernul Luca Niculescu este un vot de necesitate, care are în vedere în primul rând stabilitatea socio-economică a României.
„Avem nevoie de predictibilitate politică și de un buget responsabil pentru 2027, care să țină deficitul sub control și să reducă riscul retrogradării ratingului de țară. În acest moment, interesul României trebuie să fie mai presus de calculele politice”, a precizat Aurelian Cotinescu.
A mai spus parlamentarul liberal că PNL va intra în Opoziție, iar votul pe care îl vor acorda pentru învestirea Cabinetului Luca Niculescu nu reprezintă un cec în alb.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: Cinci luni pierdute pentru a avea același guvern PNL-PSD

Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu reunește miniștri PSD și șase specialiști fără apartenență politică, iar votul pentru învestire va avea loc marți, 20 octombrie 2026, de la ora 14:00.
În contextul în care PNL a decis să voteze Cabinetul Luca Niculescu pentru a „ieși dintr-o criză pe care România nu și-o mai permite” – după cum s-a exprimat Ilie Bolojan, senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob spune că, de fapt, Grindeanu și Bolojan au dat mâna pentru că nu își doresc să fie organizate alegeri anticipate.
„Cinci luni pierdute pentru a avea același guvern PNL-PSD. Grindeanu și Bolojan dau mâna, românii plătesc factura! Coaliția sărăciei se reface. Ne întrebăm de ce fug aceste două partide de anticipate”, a punctat senatorul AUR Ciprian Iacob.
A mai amintit parlamentarul că PNL și PSD nu își unesc forțele doar pentru a instala Guvernul Luca Niculescu. Împreună cu USR, cu care au format „Coaliția sărăciei”, au respins săptămâna aceasta inițiativa AUR privind suspendarea sau măcar diminuarea subvențiilor acordate din bugetul de stat pentru partide. Este mai ușor să tai de la gravide și de la alte categorii sociale – a concluzionat senatorul de Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob.
ACTUALITATEacum o săptămânăDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum o săptămânăȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum o săptămânăOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ANUNŢURIacum o săptămânăCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ACTUALITATEacum o săptămânăDirty Nano, în premieră în Dâmbovița! O petrecere outdoor explozivă se pregătește la A Frame Ținutul Mărului, pe 24 octombrie 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
Dâmboviţaacum o săptămânăDâmbovițeni răniți grav într-un accident rutier în Germania




























