ACTUALITATE
Antrenor Septimiu Burtescu: Nu mi s-a interzis definitiv să particip la jocuri de fotbal oficiale sau amicale

Am luat act cu surprindere despre apariția în mediul on-line a unui text în care sunt inserate informații neadevărate și calomnioase la adresa mea, sub titulatura „AJF Dâmbovița! Comisia de Recurs FRF a respins recursul lui Septimiu Burtescu!”.
Fac precizarea că, în structura acelui material insultător, este inclus un link către un document intitulat „Explicație Dosarul Deghizaților preluat de pe site-ul AJF Dâmbovița”. În respectivul document, la punctele 3, 4 și 5, se face trimitere la articolele 19 alin. 4, 85 alin. 3a și 24, alin 2 din Regulamentul Disciplinar. Autorul, vădit rău intenționat, sugerează, în mod nefondat, faptul că mi s-a interzis definitiv să particip la jocuri oficiale sau amicale. Această constatare are la bază o interpretare eronată, pe care conducerea AJF Dâmbovița o dă Deciziei nr. 60 pronunțată la data de 10 august 2023 de Comisia de Recurs din cadrul FRF. Deși Comisia de Recurs a respins recursul pe care l-am înaintat (din alte considerente decât cele invocate de AJF Dâmbovița), prin Decizia nr. 60 din 10 august 2023, Comisia de Recurs a reținut următoarele:
„Prin pct. 6 din Hotărârea Comitetului Executiv al AJF Dâmbovița nr. 7 din 27.09.2022 s-a decis „interzicerea participării”, respectiv s-au stabilit și persoanele culpabile – „persoanele în culpă sunt…”. Comitetul Executiv al AJF Dâmbovița este organ executiv (art. 25 pct. 3 din Statutul AJF Dâmbovița) iar atribuțiile acestuia sunt definite la art. 40 alin 3 lit. a-s din Statutul AJF Dâmbovita. Analizând aceste atribuții, Comisia de Recurs reține că Comitetul Executiv nu are nici o competență în a aplica sancțiuni disciplinare, în a interzice participarea la activitățile legate de fotbal sau în a stabili culpe în materie disciplinară. De asemenea, nu există nici o competență în ceea ce privește urmărirea și executarea sancțiunilor disciplinare aplicate de CDE a FRF, această atribuție revenind organului jurisdicțional care a aplicat sancțiunea.
În ceea ce privește executarea sancțiunii aplicate recurentului Burtescu Septimiu George de Comisia de Disciplină și Etică a FRF în Dosarul nr. 14/CD/2017, Comisia de Recurs va avea în vedere acordul FRF de eșalonare a penalității sportive aplicate recurentului și punctul de vedere al FRF nr. 60 din 08.06.2023 prin care s-au precizat următoarele aspecte relevante: (1) Domnul Burtescu Septimiu a executat integral sancțiunea dispusă de Comisia de disciplină și etică a FRF, respectiv interzicerea oricărei activități legate de fotbal pentru o perioadă de 2 (doi) ani și (2) „având în vedere încheierea acordului dintre FRF și domnul Burtescu, este evident că sancțiunile pentru neachitarea penalității nu mai sunt aplicabile atâta timp cât prevederile documentului anterior menționat sunt respectate”.
Având în vedere aceste susțineri și ținând cont de faptul că potrivit art. 46 alin 1 lit. b și alin 2 coroborat cu art. 47 din Legea nr. 69/2000 FRF este singura competentă de a exercita autoritatea disciplinară în domeniul său de competență, inclusiv în ceea ce privește modalitățile de aplicare, suspendare sau stingere a sancțiunilor dispuse, Comisia de Recurs va reține că Burtescu Septimiu George nu se mai află, la momentul prezentei pronunțări, sub nici o sancțiune disciplinară referitoare la interzicerea oricăror activități legate de fotbal, însă acesta este obligat să achite eșalonat penalitatea sportivă, așa cum a fost aprobat de FRF”.
Așadar, concluzia Comisiei de Recurs este lipsită de echivoc. Se precizează clar: Burtescu Septimiu George nu se află sub nici o sancțiune disciplinară, nu există vreo interdicție ca subsemnatul să participe la vreo activitate legată de fotbal.
Pentru a confirma cele prezentate mai sus, am atașat în integralitate, Decizia nr. 60 din 10 august 2023 pronunțată de Comisia de Recurs FRF.
Că lucrurile nu stau așa cum sunt prezentate tendențios în textul difuzat în mediul on-line rezultă și din Decizia Comitetului Executiv al AJF Dâmbovița din data de 16 august 2023, care a hotărât să conteste la TAS (!) Decizia nr. 60 din 10 august 2923 a Comisiei de Recurs FRF: Asociatia Judeteana de Fotbal Dambovita – Decizia Comitetului Executiv din 16.08.2023 | frf-ajf.ro.
În concluzie, îmi manifest nedumerirea raportat la atitudinea oscilantă a conducerii AJF Dâmbovița în această problemă, dar, totodată, și îngrijorarea și îndoiala asupra modului în care actuala conducere a AJF Dâmbovița se achită de obligațiile legale ce le incumbă într-o perioadă în care activitatea fotbalistică în județul Dâmbovița (vezi scandalul „Curacao” intens mediatizat în ultima perioadă) nu traversează tocmai o perioadă bună.
Cu considerație,
George Septimiu Burtescu,
Antrenor Grupa de Copii U12
AFC Chindia Târgoviște
Urmărește Incomod Media și pe Google News

ACTUALITATE
Controale extinse ale polițiștilor de Imigrări, pe durata sezonului estival

Odată cu debutul sezonului estival, reprezentanții Inspectoratul General pentru Imigrări evaluează în permanență situația din teren și efectuează analize de risc pentru a identifica prioritățile, adaptându-și continuu resursele în funcție de evoluția situației operative și de reglementările legale în vigoare.
Structurile Inspectoratului General pentru Imigrări au desfășurat 610 acțiuni de control axate pe prevenirea și combaterea șederii și muncii ilegale, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu instituții cu atribuții în domeniul migrației. Măsurile luate împotriva celor care nu respectă normele legale includ îndepărtarea sub escortă a 34 de străini de pe teritoriul național, în timp ce alți 26 de cetățeni străini au fost luați în custodie publică.
Polițiștii de Imigrări au emis 159 de decizii de returnare și au aplicat 140 de contravenții privind încălcarea regimului juridic al străinilor și condițiile de angajare în muncă.
„Privind componenta preventivă specifică perioadei calde, analizele realizate ne permit să planificăm judicios misiunile în localitățile unde se organizează festivaluri, manifestări cultural-artistice sau alte activități de sezon care implică participarea unui public numeros, ținând cont de numărul estimat de participanți. În vederea menținerii unui climat ferm de legalitate, se intensifică acțiunile, controalele și verificările în locurile și mediile frecventate de străini, la instituții publice sau private și la agenți economici. Aceste demersuri sunt realizate atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, având ca scop depistarea persoanelor cu ședere ilegală sau urmărite general și internațional.
În paralel, în acest sezon estival, Inspectoratul General pentru Imigrări asigură desfășurarea activităților specifice de identificare și înregistrare a migranților ilegali și dispune măsurile legale ce se impun. Ca o statistică, la data de 31 mai a acestui an, în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări figurau 315.306 cetățeni proveniți din state terțe, din Uniunea Europeană și din Spațiul Economic European. Dintre aceștia, o pondere semnificativă o reprezintă străinii sosiți în scop de muncă, numărul lor ridicându-se la 178.052 de persoane, majoritatea fiind originare din Nepal, Sri Lanka, Turcia și Republica Moldova”, se precizează într-un comunicat transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări.
ACTUALITATE
706 preșcolari, 506 părinți și 81 de educatori din Dâmbovița au fost incluși în proiectul „Start în educație”

36 de comunități vulnerabile din județul Dâmbovița sunt incluse în proiectul „Start în educație”, unul dintre cele mai ample acțiuni dedicate educației timpurii. Programul este derulat de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom. Prin implementarea acestui proiect se urmărește oferirea copiilor preșcolari șanse mai bune la educație încă din primii ani de viață, prin intervenții complementare care sprijină simultan copilul, familia, grădinița și cadrele didactice.
Activitățile programului includ distribuirea de resurse educaționale pentru copiii preșcolari, sesiuni de educație parentală în cadrul „Școala Părinților”, dotarea grădinițelor cu kit-ul educațional „ABC Grădi” și formarea cadrelor didactice în cadrul unui curs acreditat.
„Fiecare copil preșcolar inclus în program primește un „Ghiozdănel cu viitor”, care cuprinde materiale educaționale moderne și adaptate nevoilor de dezvoltare ale vârstei. Rechizitele, cărțile, jocurile educative și materialele pentru activități practice îi ajută pe copii să învețe prin joacă și să își dezvolte abilitățile cognitive, motrice și sociale. Intervenția urmărește să încurajeze participarea constantă la grădiniță și să ofere familiilor resurse care susțin continuarea învățării și acasă.
„Ghiozdănel cu viitor” a adus bucurie copiilor, iar entuziasmul lor s-a păstrat mult după momentul înmânării. Părinții ne-au împărtășit că cei mici au descoperit cu încântare jocurile, cărticelele și materialele de colorat, petrecând timp împreună în jurul lor. Astăzi, mulți dintre copii vin zilnic la grădiniță purtând ghiozdanele primite, un semn că acest gest le-a oferit nu doar rechizite, ci și încredere și motivație”, a povestit un educator.
33 de grădinițe din program au primit kitul educațional „ABC Grădi”, care conține materiale educaționale și jocuri adaptate vârstei copiilor. Resursele contribuie la dezvoltarea limbajului, motricității, atenției și colaborării între copii, sprijină procesul de învățare într-un mod interactiv și oferă educatorilor instrumente suplimentare pentru lucrul cu preșcolarii, fiind integrate în activitățile zilnice.
În cadrul componentei „Școala părinților”, părinții participă la ateliere de educație parentală, unde discută despre dezvoltarea emoțională a copiilor, comunicarea în familie și metode de sprijin adaptate vârstei preșcolare. Programul oferă părinților acces la instrumente practice și resurse care pot fi folosite în activitățile de zi cu zi cu cei mici, precum Ghidul părinților pentru educația timpurie. Totodată, aceștia au acces la o bibliotecă video cu tutoriale disponibile online pe canalul Youtube Start în educație, resursă disponibilă tuturor părinților interesați să susțină dezvoltarea copiilor între 0 și 6 ani”, se precizează într-un comunicat transmis de Word Vision România.
De asemenea, 81 de educatori de la unități de învățământ preșcolar din județul Dâmbovița participă la cursul acreditat „Bune practici în educația parentală”, prin care își dezvoltă competențele de colaborare cu părinții și metodele de lucru centrate pe nevoile copilului. Cadrele devin astfel, la rândul lor, resurse valoroase pentru părinți și comunități, consolidând legătura dintre grădiniță, familie și copil.
„Programul național ”Start în educație” vine în sprijinul a 240.000 de copii cu vârste între 3-6 ani, 50.000 de părinți, 9.000 de educatori și 4.500 de grădinițe din comunitățile defavorizate din toată țara. Ajuns la al patrulea an de implementare, „Start în educație” continuă să dezvolte un model integrat de intervenție care susține accesul copiilor vulnerabili la educație timpurie de calitate. De asemenea, programul contribuie la întărirea parteneriatului dintre familie, școală și comunitate și promovează importanța primilor ani de viață în dezvoltarea copiilor”, se mai menționează în comunicat
Localitățile din județul Dâmbovița care au beneficiat de proiect în anul școlar 2025 – 2026 au fost: Aninoasa, Bărbulețu, Butoiu de Jos, Butoiu de Sus, Ciocănești, Cojasca, Colibași, Crevedia, Crovu, Dârza, Doicești, Draghineasa, Fântânele, Gemenea Brătulești, Gura Bărbulețului, Iazu, Iedera de Jos, Iedera de Sus, Izvoarele, Manga, Miulești, Movila, Niculești, Odobești, Potocelu, Răscăieți, Samurcași, Săteni, Șotânga, Târgoviște, Urziceanca, Vizurești, Vlăsceni, Voinesti și Zidurile.
ACTUALITATEacum o săptămânăSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o săptămânăIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”
ACTUALITATEacum o săptămânăPrimar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!
Ialomiţaacum o săptămânăDoi morți într-un accident feroviar în Ialomița. În mașina lovită de tren erau și doi copii, are au fost grav răniți
ACTUALITATEacum o săptămânăÎnvățătoarea lovită de fulger a ajuns la spital. Cei 14 copii din grupul surprins de furtună în Bucegi sunt în siguranță
ACTUALITATEacum o ziPrimăria Titu: Anunț important pentru proprietarii de autovehicule


























