Connect with us

Dâmboviţa

Locomotiva unui tren de pasageri a luat foc între Titu și Fusea

Publicat

pe

O locomotivă a unui tren de pasageri a luat foc astăzi pe traseul de cale ferată București-Pitești, tronsonul dintre Titu și Fusea.

La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul din Titu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare. De asemenea a fost alocată o ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița

Focul cuprinsese compartimentul motor al locomotivei. Din fericire, nu au fost identificate victime. În vagoane se aflau 10 pasageri. Aceștia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

UPDATE. Bărbatul din Crevedia înjunghiat de un vecin a decedat!

Publicat

pe

Din nefericire, bărbatul de 46 de ani, din Crevedia, județul Dâmbovița, înjunghiat de un vecin în urma unui conflict declanșat spontan și consumat în plină stradă, a decedat la Spitalul Elias din Capitală. Cu toate eforturile depuse de medici, viața celui care a fost lovit cu un cuțit nu a mai putut fi salvată.

În aceste condiții tragice, încadrarea juridică a agresorului, în vârstă de 39 de ani, va fi schimbată din tentativă de omor în omor. Criminalul, în momentul de față, este reținut pentru 24 de ore, urmând ca procurorii să decidă măsurile preventive care se impun în acest caz deosebit de grav.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

UPDATE: Agresiunea din Crevedia s-a petrecut în mijlocul drumului, sub privirile șoferilor

Publicat

pe

Sursa foto: captură video Facebook

Bărbatul de 46 de ani, înjunghiat de mai multe ori cu un cuțit de vecinul său de 39 de ani, se află acum în stare gravă la Spitalul Elias din Capitală. Agresorul, și el rănit, a fost transportat sub supravegherea polițiștilor, la Spitalul de Urgență din Târgoviște. După acordarea îngrijirilor medicale, cu siguranță, va ajunge în arestul IPJ, urmând să fie cercetat pentru tentativă de omor.

Conflictul dintre cei doi dâmbovițeni a fost unul spontan, pe fondul unor discuții mai vechi. Spun vecinii că nu este prima oară când ajung la scandal, dar, de data aceasta, totul a culminat cu o tragedie.

Cei doi vecini s-au bătut în stradă, pe DN 1A, București -Ploiești, sau cum îl numesc localnicii șoseaua Târgoviștei. Agresiunea s-a consumat sub privirile îngrozite ale participanților la trafic, care au filmat grozăvia cu camerele video instalate la bordul autovehiculelor sau cu telefoanele mobile.

La un moment dat, bărbatul mai tânăr a scos un cuțit și i-a aplicat consăteanului său mai multe lovituri. Omul a rămas la pământ într-o baltă de sânge. Am mai aflat că tatăl agresorului ar fi decedat în urma exploziei petrecute acum doi ani și jumătate la stația GPL din Crevedia de asemenea, socrii victimei, la fel, ar fi decedat în urma deflagrației de atunci.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite