Connect with us

ACTUALITATE

Elevul mutat de la Școala Coresi Târgoviște la Valea Voievozilor a redevenit agresiv!

Publicat

pe

Scandalul izbucnit la Școala Coresi, în primăvara acestui an, a răbufnit din nou. De data aceasta, la Valea Voievozilor, unde a fost mutat elevul problemă. Cu câteva zile în urmă, copilul i-ar fi smuls părul din cap unei învățatoare, pe care abia a scăpat-o paznicul din mâinile școlarului dezlănțuit.

Astăzi – 9 noiembrie 2023, s-a întâmplat din nou. Același elev a aruncat cu tot ce i-a picat în mână. Scaune, imprimantă… Un copil a fost lovit în cap. La fața locului s-au deplasat două echipaje medicale, de la SMURD și de Serviciul de Ambulanță Dâmbovița, pentru a-i acorda asistență de specialitate. O fetiță ar fi suferit un atac de panică.

La Școală, au venit reprezentanții Poliției și inspectori de la Protecția Copilului Dâmbovița. Situația este una critică. Părinții elevilor care merg la Școala Valea Voievozilor nu vor să-i mai lase la cursuri până când nu se rezolvă această criză.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Dâmbovița ne-au confirmat incidentele deosebit de grave consumate astăzi la Valea Voievozilor. La nivelul ISJ Dâmbovița, se realizează evaluarea inițială a acestei situații. Pentru mâine a fost stabilită o întâlnire la care vor participa reprezentanți ai DGASPC, Poliție, CJRAE Dâmbovița și directorul unității de învățământ, în conformitate cu Procedura privind managementul cazurilor de violență în mediul școlar.

Am aflat că reprezentanții administrației locale și conducerea Școlii de la Valea Voievozilor vor merge la Ministerul Educației, pentru a pune în discuție gravele probleme apărute la instituția de învățământ din comuna Răzvad, Dâmbovița, și pentru a se găsi soluții de rezolvare. Vom reveni.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Ai construit fără autorizație? Profită de soluția existentă și intră în legalitate!

Publicat

pe

Toate persoanele care au construit fără autorizație locuințe, magazii, anexe gospodărești etc., inclusiv extinderi ale acestor imobile, au posibilitatea, conform noului Cod Administrativ, să intre în legalitate până la 25 august 2027. După această dată procedura va fi mult îngreunată – a anunțat primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, care îi îndeamnă pe proprietari să se adreseze Compartimentului Urbanism din cadrul administrației publice locale, unde trebuie să prezinte documentele pe care le dețin.

„Colegii mei vă vor explica, pe înțelesul fiecăruia, ce documente sunt necesare și care sunt pașii de urmat.

Știu câtă muncă și câte sacrificii sunt în spatele unei case sau al unei gospodării. De aceea, îmi doresc ca această informație să ajungă la fiecare dintre voi, pentru ca nimeni să nu piardă o posibilitate oferită de lege doar pentru că nu a știut de ea.

Suntem parte din aceeași comunitate, iar fiecare problemă rezolvată pentru un găeștean este un lucru bun pentru noi toți”, este mesajul transmis de Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Primăria Dragodana: Informare importantă pentru agricultori

Publicat

pe

Primăria Dragodana îi informează pe locuitorii comunei că pot depune, până în data de 6 noiembrie 2026, cereri pentru obținerea „ajutorului de calamitate 2025„.

Solicitările trebuie să fie însoțite de următoarele documente:
– Extras de cont bancar;
– Copie C.I.;
– Proces-Verbal de calamitate 2025

Agricultorii din comuna Dragodana predau dosarele la Centrul APIA din Găești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite