Connect with us

SPORT

Chindia Târgoviște, din înfrângere în înfrângere. Fanii cer demisii

Publicat

pe

Aseară, pe stadionul Eugen Popescu din Târgoviște, s-a disputat o partidă fierbinte, chiar dacă termometrele băteau curajos spre zero grade Celsius.

Chindia, în dispută cu CS Mioveni. Public, suficient. În ambele tribune. Galeria târgovișteană, la datorie. Cu tot tacâmul de rigoare al scandărilor. Unele probabil deranjatoare pentru organizatori. Galeria celor de la Mioveni, lipsă.

Meciul a debutat vijelios. Jucătorii de la Chindia, în primele minute, s-au desfășurat în careul celor de la Mioveni. O fază bună de gol în minutul 1:38. Apoi, reversul. Cât p’aci să marcheze argeșenii, în minutul 2:12. A mai urmat un val de șanse pentru târgovișteni, fapt ce a dus la entuziasmarea spectatorilor. Din păcate, fără finalitate efortul jucătorilor. Se simțea în evoluția lor o timorare, chiar stângăcii sesizate și de suporteri.

Și a venit clipa fatidică pentru Chindia. În minutul 8:47, Mioveni a înscris. Parcă s-a prăbușit un munte de gheață peste spectatori! Două minute mai târziu, din nou pericol la poarta târgoviștenilor.

Ca remarcă de observator sincer. Prea multe accidente pe teren. Datul la gioale, apariția pe gazon a echipelor medicale a fost peste limită. S-au dat și două cartonașe galbene.

Și am ajuns la minutul 40. Mioveni a mai marcat un gol în poarta Chindiei. 0-2. Rumoare. Spectatorii înjură. Arbitrul. Jucătorii. Organizatorii. Nici ei nu știu ce. Galeria își menține aplombul, dar schimbă repertoriul. Apar replici de genul „demisia”, „m…e”. Pe undeva, este de înțeles indignarea suporterilor.

Jocul fotbaliștilor de la Chindia a fost slab. Echipa a fost nesigură. Timorată. Speriată. Cei de la Mioveni au forjat la maximum pe stadion. Schimb de pase bun. Tehnică. Aplomb. S-a văzut. Au venit la Târgoviște cu gând să câștige. Ai noștri au făcut o partidă inertică. Comportament ca și în meciurile anterioare. Nu insistăm pe jucători. Nu le facem fișa. Niciunul nu a ieșit din tonul nesiguranței. Publicul târgoviștean a plecat nemulțumit. Și parcă și mai neîncrezător în viitor…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Un târgoviștean, de cinci ori campion mondial în Italia, la arte marțiale mixte!

Publicat

pe

Târgovișteanul Marius Mihai Marin și-a adjudecat cinci titluri de campion mondial în acest weekend, în Italia, unde d-a desfășurat Campionatul Mondual Unificat 2026 – una dintre cele mai puternice competiții de arte marțiale mixte din lume

„În spatele acestor medalii stau sacrificii pe care doar un sportiv le înțelege pe deplin: un deget rupt și o coastă fisurată. Însă durerea fizică este un simplu fleac pe lângă mândria de a ridica steagul României și de a pune din nou județul Dâmbovița și orașul Târgoviște pe harta mondială a excelenței sportive!”, mărturisește campionul din Târgoviște.

Ne-a mai spus Marius Mihai Marin că este mândru de tot ceea ce a construit și că îi mulțumește lui Dumnezeu că i-a dat putere să nu renunțe, să meargă mai departe în ciuda tuturor obstacolelor.

„Mulțumesc familiei, sportivilor mei extraordinari și fiecărui om care a crezut în noi, ne-a susținut și ne susține în continuare! Am demonstrat încă o dată că prin credință, muncă și sacrificiu, imposibilul devine posibil! Această victorie aparține României și comunității noastre din Târgoviște și Dâmbovița, amiliei mele, care îmi este sprijin și adăpost în fiecare moment greu, și clubului nostru, Asociația Club Sportiv Marin Marius Mihai Arte Marțiale Târgoviște, o adevărată familie de campioni unde performanța se îmbină cu educația civică”, spune Marius Mihai Marin.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Giurgiu

Giurgiuvean reținut fiindcă și-a bătut mama. Polițiștii au fost sesizați de un medic din București

Publicat

pe

Un bărbat de 40 de ani, din Colibași, județul Giurgiu, a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Individul, pe fondul consumului de alcool, și-a bătut mama.

Polițiștii au fost sesizați de un medic de la un spital din Capitală, unde biata femeie a ajuns cu ambulanța într-o stare de nedescris. Bărbatul violent care a agresat-o pe cea care i-a dat viață este cercetat de polițiștii de la Secția din Comana. A fost emis și un ordin de protecție.

Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite