Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Răzvad construiește centru de asistență și recuperare pentru vârstnici în satul Valea Voievozilor

Publicat

pe

Primăria Răzvad, din județul Dâmbovița, a obținut 6,1 milioane de lei (fără TVA), prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru construirea unui centru de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice. A nu se înțelege cămin de bătrâni! În scurt timp, va fi declanșată procedura de licitație pentru proiectare și execuție, iar anul viitor, cel mai probabil în vară, vor începe lucrările propriu-zise.

„Centrul va avea în componență săli de tratament și de recuperare, cabinete medicale și un spațiu generos pentru desfășurarea unor activități de petrecere a timpului liber și de socializare. Ne-am gândit și la bătrânii care, din motive de sănătate, nu se pot deplasa la Centru și vom avea și o echipă mobilă care va merge la domiciliul acestora pentru a le asigura asistența medicală”, ne-a precizat primarul Emanuel Spătaru.

Investiția este implementată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa, prin Direcția Generală de Asistență Socială. Centrul va fi ridicat pe locația fostului cămin cultural din satul Valea Voievozilor și va fi deservit de 14 angajați, cei mai mulți dintre ei medici, asistenți și kinetoterapeuți.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

41 de milioane de lei în 7 zile! Fonduri europene nerambursabile accesate de Primăria Târgoviște

Publicat

pe

Primăria Târgoviște a semnat, săptămâna trecută, trei contracte de finanțare cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în valoare de peste 41 de milioane de lei.

Fondurile vor fi utilizate pentru consolidarea, reabilitarea și modernizarea celor două sedii ale Școlii „Vasile Cârlova” și pentru restaurarea Casei „Fusea Pârvulescu” – imobil în care a funcționat Teatrul pentru Copii, situat vizavi de Muzeul de Artă.

Reamintim că sediul principal al Școlii „Vasile Cârlova”, de la intrare în Parcul Chindia, datează din anul 1833, fiind cea mai veche unitate de învățământ din Târgoviște, și nu există date că ar mai fi fost inclus până acum într-un proiect general de reabilitare și modernizare. Cât privește Casa Fusea Pârvulescu, de asemenea, niciodată restaurată în mai bine de 100 de ani, a precizat primarul Daniel Cristian Stan că va fi transformată într-un centru multifuncțional și muzeu.

„Este evident că, fără un proiect important de restaurare, probabil în viitorul nu foarte îndepărtat, această clădire emblematică pentru municipiul Târgoviște s-ar fi degradat irecuperabil. Imobilul va fi restaurat cât mai aproape de modul în care arăta inițial, inclusiv tencuieli, uși, ferestre etc.”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Târgoviște face curățenie în rețelele de stâlpi și cabluri din oraș. VIDEO

Publicat

pe

Primăria Târgoviște verifică, în această perioadă, utilitatea fiecărui stâlp montat de-a lungul timpului în oraș, pentru semnalizare rutieră, iluminat public, reclame stradale etc.

Rezultatul este că, în primele două zile, ieri și astăzi, au fost înlăturate peste 100 de „bețe fără rol” – după cum a precizat edilul Daniel Cristian Stan, care a anunțat, de asemenea, că urmează „pânza de păianjen” de deasupra, adică rețeaua de cabluri.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite