ADMINISTRAŢIE
Primarul de la Sălcioara este optimist. În 2024 vor demara lucrările la rețeaua de gaze naturale

Realizarea unor investiții de importanță vitală pentru comuna Sălcioara, județul Dâmbovița, a reprezentat dintotdeauna o mare problemă, o provocare pentru autorități. Totul pornește de la dispersia satelor care alcătuiesc localitatea. Distanțele între unele dintre cele nouă așezări sunt prea mari, plus că populația este redusă. Toate aceste elemente adunate la un loc duc la costuri mari pentru investițiile în infrastructura de drumuri, apă, gaze naturale și canalizare, iar instituțiile finanțatoare, cele care aprobă altfel de proiecte le consideră nerentabile. Și, este știut, în economia de piață, latura socială contează mai puțin.
Cu toate aceste inconveniente, la care se adaugă bugetul local precar, fiindcă pe teritoriul comunei nu funcționează firme puternice, primarul Valentin Pârvu a continuat să spere și a elaborat proiecte pe diferite axe și programe de finanțare, europene sau guvernamentale, pentru a edifica utilitățile indispensabile confortului și civilizației în ton cu cerințele europene. Eforturile sunt considerabile, pornind de la găsirea sursei de finanțare, elaborarea proiectelor, obținerea avizelor necesare declanșării lucrărilor.
Astăzi, ne-am propus să punem în discuție proiectul rețelei de gaze naturale, un obiectiv cu o valoare totală de circa 700 de miliarde de lei vechi, asumat de primarul Valentin Pârvu, care, după multe eforturi, hopuri și opreliști generate de birocrație, de lipsa fondurilor, de dispariția subită a unor structuri finanțatoare, a ajuns totuși aproape de demararea lucrărilor. Edilul de la Sălcioara a ținut în mod deosebit să îi asigure pe concetățenii săi că acest proiect merge mai departe, nu s-a împotmolit. Există doar întârzieri din cauze obiective, care nu au treabă cu administrația publică locală.
Ne-a spus primarul de la Sălcioara că unrle persoane, probabil excitate politic, se folosesc de aceste întârzieri în implementarea proiectului pentru a-l ataca și a arunca în spațiul public informații false, cum că Primăria a renunțat la investiție, că nu se va mai realiza rețeaua de gaze naturale în Sălcioara. Valentin Pârvu dezaprobă astfel de intervenții publice false, care nu au în spate niciun argument, nicio dovadă că s-ar întâmpla așa ceva.
„Mă deranjeză anumite lucruri, zvonuri, remarci nefondate, păreri, opinii care nu au la bază adevărul, concretețea lucrurilor. Mă deranjează cei care vorbesc în spațiul public neargumentat. Ar putea să vină toți cei care comentează nefondat aici, la Primărie, și să mă întrebe despre diferite probleme. Să discutăm concret. Dacă tu vii acum și îmi spui că nu ai apă curentă, în condițiile în care instalația o avem funcțională de câțiva ani și nu se branșează nimeni, înseamnă că tu ori ești rupt de realitate, ori ești răuvoitor, ori îți iei temele din altă parte. Vino la Primărie, discutăm și vedem unde stă adevărul.
Am fost deschis. Adept al comunicării. La mine, ca primar, pot veni oamenii cu idei și, dacă sunt viabile, utile pentru comunitate, le discutăm și, în măsura posibilităților, le punem în practică. Consilierii, la fel, să vină cu propuneri, cu proiecte, cu soluții de bugetare a unor obiective și vedem cum stau lucrurile. Dar, nu. Venim doar să înjurăm. Să denigrăm”, ne-a spus, cu oarece mâhnire, primarul Valentin Pârvu.
Cât privește proiectul de alimentare cu gaze naturale a întregii comune Sălcioara, investiția merge mai departe, după cum a spus edilul localității. Întârzierea a fost cauzată de dispariția sursei de finanțare. Proiectul trebuia să primească bani de la Fondul de Dezvoltare și Investiții. Totul era în regulă. Din păcate, Fondul a fost desființat și proiectul de la Sălcioara a rămas fără finanțare.
„Pentru a nu stopa proiectul, am angajat un credit de 2 milioane de lei, pe care îl vom folosi la demararea lucrărilor, pentru amenajarea stației de reglare-măsurare, care va fi amplasată în zona satului Ghinești aproape de conducta magistrală care traversează localitatea noastră. Sper ca, după discuția pe care am avut-o cu directorul Premiere Energy, în primăvara anului viitor, să putem derula ceea ce ține de acest proiect. Să începem cu SRM-ul, apoi, din aproape în aproape, după posibilitățile financiare care vor exista, să putem să înaintăm cu lucrările. Nu este ușor de materializat acest proiect. Vorbim de valori mari, ca de oraș, ținând cont de suprafața teritorială care trebuie acoperită cu rețeaua de gaze naturale. Sunt nouă sate amplasate pe un teritoriu vast, cu distanțe mari între așezări”, explică primarul de la Sălcioara.

S-a reușit obținerea a nu mai puțin de 24 de avize de la diverse instituții. Au mai rămas de obținut câteva, respectiv de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), de la CFR, pentru că trebuie realizată o subtraversare a căii ferate Titu-Târgoviște și un aviz de la Apele Române. După obținerea acestora, ne-a mai precizat edilulul Valentin Pârvu, se poate emite autorizația de construire și, implicit, să demareze lucrărilor.
„Repet! Nu voi renunța la proiectul de gaze naturale. Contrar celor care dezinformează public, nu am spus nicio secundă că voi abandona acestă investiție deosebit de importantă pentru localitatea noastră. Numai că trebuie să parcurgem aceste etape, să urmăm fiecare pas în parte”, a mai adăugat Valentin Pârvu.
De precizat că Primăria Salcioara a demarat procedura de execuție a rețelei de gaze naturale în toate satele comunei cu mulți ani în urmă. A fost alt proiect. O altă solicitare. Atunci, a fost racordată localitatea vecină, Nucet.
„Numai că, la acel moment, răspunsul Distrigaz a fost că investiția de la Sălcioara este nerentabilă din punct de vedere economic. Nu aveam societăți comerciale pe teritoriul localității. Comună alcătuită din multe sate. Populație scăzută. Ca să faci o investiție de 100 de miliarde de lei vechi și să nu beneficieze decât 100 de gospodării de rețea nu este rentabil. Atunci, când au făcut cei de la Distrigaz studiul de oportunitate, au ajuns la concluzia că investiția este nerentabilă. Iată că acum suntem din nou cu acest proiect pe tapet. Am reușit să depășim toate etapele. Nu dăm înapoi. Mergem înainte și sperăm ca, în luna mai a anului viitor, să demarăm lucrările”, ne-a mai precizat primarul Valentin Pârvu.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.
Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.
Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).
ADMINISTRAŢIE
Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.
Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.
„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.
Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!
Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 4 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 4 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 4 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























