Connect with us

ACTUALITATE

Sesizare ANI. Consilieră locală din Bucșani trebuie să justifice o avere de peste 200.000 lei

Publicat

pe

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Ploiești, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Sîrbuleț Mariana, consilier local la Bucșani, județul Dâmbovița.

ANI a constatat în cazul acesteia existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 216.137 lei între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului 2016-2020.

În situații similare se găsesc și primarul comunei Corbeanca, județul Ilfov, care nu justifică 3.061.855 lei, și viceprimarul comunei Rona de Sus, județul Maramureș, pentru 770.574 lei.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Atenție! Se intrerupe furnizarea apei potabile în comuna Pietroșița

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că în data de 21.07.2026, între orele 10:00-18:00, furnizarea apei potabile este întreruptă în comuna Pietroșița, sat Dealu Frumos, pentru lucrări de mentenanță la rezervorul de stocare.

La reluarea furnizării apei în zona afectată și până la publicarea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, recomandăm consumatorilor să nu utilizeze apa pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de minimum 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, la secțiunea: Opriri finalizate

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile necesare pentru finalizarea lucrărilor de mentenanță în cel mai scurt timp, astfel încât intervalul de întrerupere a furnizării apei potabile să fie redus la minimum.

BIROUL DE PRESA AL COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA SA

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Atenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026

Publicat

pe

Spitalul Județean de Urgență Târgoviște informează pacienții și aparținătorii că, începând cu 20 iulie 2026, vor interveni următoarele modificări privind organizarea unor activități medicale:

1. Restrângerea temporară a spațiului destinat Triajului din cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU)

Ca urmare a lucrărilor de reabilitare, modernizare și extindere realizate în cadrul proiectului cu finanțare europeană, spațiul destinat Triajului UPU va fi restrâns temporar pe durata execuției lucrărilor. Activitatea Unității de Primiri Urgențe va continua fără întrerupere, fiind reorganizată astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de servicii medicale de urgență în condiții de siguranță.

2. Mutarea Cabinetului de Ortopedie din cadrul Ambulatoriului Integrat

Începând cu aceeași dată, Cabinetul de Ortopedie își va desfășura activitatea în Ambulatoriul Vechi, la parter. Pacienții care au consultații programate sau se prezintă pentru servicii de specialitate sunt rugați să se adreseze noii locații.

Reclama

Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create și vă mulțumim pentru înțelegere. Aceste măsuri au rolul de a permite desfășurarea lucrărilor de investiții și de a asigura continuitatea activității medicale în cele mai bune condiții.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite