ADMINISTRAŢIE
Corneliu Ștefan a fost prezent la plenara Comitetului European al Regiunilor

Președintele Consiliului Judeţean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat zilele trecute la Bruxelles, unde a participat la cea de-a 158-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor.
„Alături de colegi din mai multe administrații publice, am participat la discuții cu teme și subiecte care vor avea efecte, sunt convins eu, benefice, la nivelul tuturor consiliilor județene și primăriilor din întreaga țară, fie că ne referim la finanțările nerambursabile după 2027, fie că ne referim la măsurile ce vor asigura un model de dezvoltare economic și social pentru toate țările membre”, a precizat Corneliu Ștefan.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a participat și la recepția dedicată Zilei Naționale a României.
„Cu această ocazie, le-am urat un sincer „La Mulți Ani” tuturor celor prezenți la această întâlnire, dar și românilor care lucrează în administrația europeană”, a spus șeful administrației județene Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIE
Ritm bun de lucru pentru reabilitarea energetică a blocurilor din Răcari

Lucrările de reabilitare și modernizare a blocurilor de locuințe din orașul Răcari, prin proiectul „Eficientizarea energetică a blocurilor A, B, C, A2, A3, A4”, avansează într-un ritm susținut.
După cum ne-a precizat primarul Marius Caravețeanu, investiția prevede termoizolarea pereților exteriori cu vată minerală bazaltică, pentru o izolare termică superioară, izolarea planșeului peste subsol și a ultimului nivel, cu scopul de a fi reduse pierderile de căldură. De asemenea, va fi înlocuită tâmplăria exterioară la apartamente și casa scării, în vederea eliminării infiltrațiilor de aer, igienizarea și curățarea subsolurilor blocurilor. Vor mai fi executate lucrări de închidere a balcoanelor și logiilor, pentru un plus de confort și siguranță.
Tot în acest proiect sunt incluse realizarea trotuarelor de protecție în jurul blocurilor, pentru prevenirea infiltrațiilor și acces facil, și montarea corpurilor de iluminat eficiente energetic în spațiile comune. Pentru producerea energiei electrice necesare iluminatului comun din surse regenerabile, vor fi montate panouri fotovoltaice.

ADMINISTRAŢIE
Primăria Titu a efectuat lucrări de dezinsecție și deratizare în toate blocurile din oraș. VIDEO

Primăria Titu derulează, în această perioadă, o amplă campanie de reparații și curățenie în toate zonele publice din cartierele orașului: parcuri, locurile de joacă, spații verzi etc. Se cosește iarba, sunt reparate garduri, trotuare și mobilierul stradal și din perimetrele de recreere și cele de joacă, se efectuează lucrări de curățenie a spatiilor verzi și de-a lungul drumurilor. De asemenea, au fost executate intervenții de dezinsecție și deratizare în toate blocurile in oraș.
„Zi de zi, reparăm acolo unde este nevoie, facem curat după cei care uită că spațiul public este al tuturor și continuăm lucrările de întreținere și igienizare în toate zonele orașului”, a transmis primarul Laurențiu Costache.
VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileProgram integral Zilele județului Dâmbovița, 4-7 iunie 2026
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A fost redeschis ștrandul de la Complexul de Natație. Program și tarife aici!
Dâmboviţaacum 6 zileTrei răniți într-un accident rutier în comuna Răzvad, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum 5 zileSecția Recuperare de la Spitalul Județean din Târgoviște a fost inaugurată în prezența fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete
Argeșacum 5 zileTânără de 19 ani, agresată sexual pe stradă, ziua, într-un loc public
Dâmboviţaacum 7 zileTitu. Accident pe strada Gării. Doi copii au ajuns la spital
ACTUALITATEacum 3 zileA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție
ACTUALITATEacum 7 zileProtest spontan la Finanțe Publice Dâmbovița. Joi – 4 iunie, va fi grevă generală!























