Giurgiu
EMOȚIONANT! O pisică nu a vrut să iasă fără puii ei din casa cuprinsă de flăcări

Pompierii de la ISU Giurgiu au avut parte de momente emoționante, azi – noapte, când au intervenit pentru stingerea unui incendiu survenit la o casă din localitatea Stăneşti.
Femeile care locuiau acolo au reușit să se salveze singure și le-au cerut militarilor să scoată din imobil și o pisicuță cu doi pui.
Pompierii au pătruns din nou în locuinţa în flăcări și învăluită în fum și, pe un geam, au scos pisica.
Micuțul animal era neliniștit, parcă cerea ceva… A fugit în casă și nu a vrut să mai iasă până ce nu a văzut că şi cei doi pui ai ei au fost salvaţi.
Giurgiu
Trei răniți într-un accident rutier pe Autostrada București – Pitești

Accident rutier, în această după-amiază, pe A1 București-Pitești, la km 29, în zona localității Poenari, județul Giurgiu, pe sensul de mers spre Pitești. Au fost implicate două autoutilitare și un autoturism. Trei bărbați au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spitale din capitală. A fost vorba despre șoferii autoutilitarelor, în vârstă de aproximativ 32 și 54 de ani, și de un pasager aflat într-unul dintre aceste vehicule.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Gărzii de Intervenție Roata de Jos cu o descarcerare, o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD, una SAJ și Poliția.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au îndepărtag vehiculele de pe partea carosabilă, pentru ca traficul să se desfășoare în condiții de siguranță. Cazul a rămas în atenția poliției pentru cercetări.
Giurgiu
Monitorizare electronică pentru un tânăr care a săvârșit mai multe infracțiuni rutiere

Un bărbat de 32 de ani, din Grădinari, județul Giurgiu, a fost reținut, ieri – 8 octombrie 2026, de polițiști, iar astăzi procurorii l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, cu monitorizare electronică, într-un dosar penal în care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Totul a pornit de la un control în trafic, în dimineața zilei de 5 octombrie, în Ogrezeni.
„În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul în cauză are suspendată exercitarea dreptului de a conduce. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul pe care îl conducea bărbatul avea aplicate alte numere de înmatriculare față de cele care se regăsesc în bazele de date, întrucât acestea i-au fost reținute anterior. Totodată, autoturismul în cauză figura în baza de date fără asigurare RCA valabilă și cu inspecția tehnică periodică expirată.
Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare privind consumul de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive, rezultatul fiind negativ în ceea ce privește consumul de băuturi alcoolice. La testarea privind consumul de substanțe psihoactive au reieșit indicii cu privire la posibila prezență în organism a unei substanțe psihoactive, dar conducătorul auto a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge și de urină”, ne informează IPJ Giurgiu.
ACTUALITATEacum 6 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 6 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 6 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ANUNŢURIacum 4 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum o ziMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
ACTUALITATEacum o săptămânăOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum o săptămânăAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu




























