Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Consiliul Județean Dâmboviţa va asigura gratuit servicii de recuperare medicală neuromotorie pentru adulți

Publicat

pe

Consiliul Județean Dâmboviţa va construi un centru de recuperare medicală pentru adulții care au suferit accidente vasculare cerebrale sau care sunt afectați de alte probleme neurologice. Proiectul are o valoare de 4,9 milioane de lei, sumă obținută prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Contractul de finanțare a fost semnat săptămâna aceasta, la Ministerul Muncii, investițiile urmănd să fie implementate prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița.

În cadrul noului Centru, spune președintele Consiliului Județean – Corneliu Ștefan, dâmbovițenii vor beneficia, gratuit, de consult, diagnostic și proceduri specifice de recuperare, precum fizioterapie, kinetoterapie și reeducare motorie.

„Prin construirea și dotarea acestui centru de recuperare, se va asigura accesul la tratamente moderne, la resursele necesare pentru recăpătarea, cât mai rapidă, a sănătății și recâștigarea independenței fiecărui beneficiar în parte. Tot cu finanțare europeană, de aproximativ 1.500.000 de lei, vor fi dotate cu aparatură și echipamente Centrul de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu, Centrul de zi Anca, Centrul de zi Pucioasa și Centrul de zi pentru persoanele adulte cu dizabilități. Totodată, având în vedere că mulți beneficiari ai serviciilor DGASPC Dâmboviţa nu se pot deplasa către aceste centre, vom achiziționa și autoturismele care să le permită acest lucru”, a precizat președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Găești. Investiții importante la Liceul „Dr. C. Angelescu”. Primarul vrea să lege școala de locurile de muncă din oraș

Publicat

pe

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, își dorește ca Liceul „Dr. C. Angelescu” din localitate să pregătească tinerii în meserii de care au nevoie firmele din oraș. În acest sens, administrația publică a demarat un program de investiții la nivel de infrastructură școlară, iar edilul urmărește personal execuția acestora. În prezent, spune Alexandru Iorga, se derulează lucrări de modernizare a căminului pentru elevi. 15 camere sunt deja gata, cu mobilier și grupuri sanitare, iar proiectul continuă conform graficului stabilit.

„Avem firme în oraș care au nevoie de oameni calificați și avem tineri care trebuie să aibă posibilitatea să învețe o meserie și să se angajeze aici. Asta îmi doresc să legăm mai bine: școala de locurile de muncă din Găești. Începem cu condițiile pe care le oferim elevilor și continuăm cu pregătirea lor pentru meseriile cerute de angajatorii locali”, spune Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Dragomirești. Trotuare și sanțuri dalate pe DJ 702D, până la intersecția cu DN 72A

Publicat

pe

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, putem spune că este unul dintre gospodării de elită din județul Dâmbovița. Un edil care are pe lista de realizări o mulțime de obiective de interes comunitar și alte proiecte aflate în diferite faze de implementare care urmează a fi bifate.

Acum, Dragoș Vlădulescu urmărește cu atenție desfășurarea lucrărilor la proiectul privind realizarea și dalarea șanțurilor și trotuarelor, pe DJ 702, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Grădiniței și intersecția cu DN 72A.

„Zi de zi, proiectul prinde contur, iar rezultatele sunt deja vizibile în teren. Este o lucrare amplă, mult așteptată, prin care ne dorim nu doar să schimbăm aspectul acestei zone, ci mai ales să asigurăm condiții mai bune și mai sigure pentru pietoni, respectiv accesul corespunzător la proprietăți”, a precizat primarul Dragoș Vlădulescu.

Valoarea acestei investiții, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, este de 6.077.859 lei.

„Îi mulțumesc domnului Corneliu Stefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru sprijinul constant acordat comunei Dragomirești și pentru buna colaborare în realizarea investițiilor de care comunitatea noastră are nevoie.

Le mulțumesc, totodată, și locuitorilor din zonă pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor. Știu că orice șantier presupune un anumit disconfort, însă la final vom avea o zonă mai sigură, modernă, mai bine pusă la punct”, spune primarul comunei Dragomirești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite