Argeș
Ambulanță cu pacienți s-a răsturnat pe un drum din județul Argeș

O ambulanță s-a răsturnat, în această dimineață, în comuna Suseni, județul Argeș, în satul Cerșani. Autovehiculul transporta doi pacienți. În urma acestui eveniment rutier, au rezultat trei victime.
La fața locului au fost alocate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și două SAJ.
„Cele trei victime rezultate în urma producerii evenimentului rutier au fost monitorizate și transportate la spital de către echipajele medicale.
A fost vorba despre două persoane de sex masculin și una de sex feminin. Paramedicii SMURD au evaluat victima de sex feminin, în vârstă de aproximativ 70 de ani, care prezenta atac de panică.
La locul evenimentului, pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol”, precizează ISU Argeș.
Argeș
Patru persoane rănite pe A1, în Argeș. Un container s-a desprins de pe o platformă și a căzut pe un autoturism!

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident de circulație petrecut în această dimineață, la intrare pe Autostrada A1, între Tigveni și Curtea de Argeș, pe sensul de circulație spre Râmnicu Vâlcea. Un container plin cu deșeuri din plastic s-a desprins de pe o platformă auto și a căzut peste un autoturism.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat, o autospecială transport victime multiple și o o ambulanță de la Serviciul Județean. Victimele acestui eveniment rutier au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital. Traficul rutier a fost blocat. Vom reveni!
Argeș
Elev de 15 ani și-a lovit colegul de clasă cu o armă albă!

Un elev de 15 ani a fost reținut 24 de ore pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, lovirea sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Agresiunea s-a consumat într-un liceu din municipiul Pitești. Din verificările efectuate de polițiștii Secției 1 Pitești, a rezultat că un minor de 15 ani a pătruns în unitatea de învățământ unde este elev, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător. În timpul conflictului, a folosit arma albă provocând o rană la nivelul unui antebraț unui coleg de clasă, după care a lovit un alt adolescent.
Elevul înțepat cu cuțitul a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale. După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, minorul agresor a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
ACTUALITATEacum 4 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 5 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 5 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 6 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 3 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 2 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 6 zileAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni
ANUNŢURIacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița: Anunț emitere acord de mediu pentru proiect „Reabilitare drum forestier Pârâul Negru”




























