Connect with us

POLITIC

Titus Corlățean, discuții cu noul ministru al Afacerilor Externe din Republica Moldova

Publicat

pe

Senatorul Titus Corlățean s-a întâlnit, ieri – 6 februarie 2024, cu noul viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe din Republica Moldova, Mihai Popșoi. Discuțiile dintre președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României și ministrul moldovean au vizat cooperarea strânsă în plan politic, economic, respectiv interconectările în domeniul energiei, infrastructurii, cultural și podurile de peste Prut. Una dintre temele importante ale dialogului a fost reprezentată de negocierile de aderare a Chișinăului la Uniunea Europeană.

„Am avut o discuție foarte bună la Senat, întâlnire care confirmă relația absolut specială dintre România și Republica Moldova edificată pe fundamentul comun al identității noastre naționale și al limbii române”, a spus senatorul Titus Corlățean.

De precizat că, zilele trecute, la Strasbourg, senatorul Titus Corlățean a mai avut o rundă de discuții cu noul ministru de Externe al Republicii Moldova. Atunci, demnitarul român i-a sugerat lui Mihai Popșoi ca prima vizită ca ministru al Afacerilor Externe să o efectueze în România, lucru care s-a și întâmplat.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Senator Ciprian Iacob: Propunerea AUR de reducere a impozitului pe dividende a fost respinsă

Publicat

pe

Propunerea AUR de reducere a impozitului pe dividende de la 16% cât este în prezent la 8% a picat la vot în Parlament – ne informează senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob.

„PNL s-a opus, iar PSD, USR și UDMR s-au abținut”.

Astăzi, au intrat în procedură parlamentară la Senat, ca primă cameră sesizată, alte două inițiative AUR: plafon mărit la 500.000 euro pentru încadrare în categoria microîntreprinderi, față de 100.000 de euro cât este la acest moment, și TVA de 9% pentru prima locuință, față de 21% în prezent.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Președintele CJ Dâmbovița răspunde acuzațiilor lansate de adversarii politici: USR Dâmbovița, mult zgomot, puține rezultate!

Publicat

pe

Liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a răspuns pertinent unor atacuri lansate de reprezentanții USR Dâmbovița, care, acum, când nu mai sunt la guvernare, perioadă tristă în care au dat peste cap viața socială și economică a României, s-au găsit să critice proiectele de infrastructură absolut necesare în procesul de dezvoltare a județului Dâmbovița.

„Când nu ai realizări concrete pentru Dâmbovița, încerci să acoperi lipsa lor prin atacuri politice și acuzații”, a spus Corneliu Ștefan.

A precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că USR-iștii critică, dar par să fi uitat de propriile decizii și responsabilități. Amintește Corneliu Ștefan despre proiectul de reabilitare și modernizare la patru benzi a DN 71, Bâldana -Târgoviște, întârziat de deciziile luate de miniștrii USR.

„Pe 30 decembrie 2020, după ani de pregătiri, avize și licitații, era semnat contractul pentru lărgirea DN 71 la patru benzi. La numai două săptămâni, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă, CNAIR anunța rezilierea contractului. Consecința? O nouă întârziere pentru un proiect așteptat de zeci de ani de dâmbovițeni! Abia în ianuarie 2023 a fost semnat un nou contract. Iar astăzi, reprezentanții USR vin să dea lecții despre ritmul lucrărilor! Înainte să arătați cu degetul, explicați ce s-a întâmplat în ianuarie 2021”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD Dâmbovița.

USR-iștii, în ultima perioadă, au orientat tirurile comentariilor cu tentă politica spre stadiul lucrărilor și modul în care se lucrează la modernizarea DN 71. Corneliu Ștefan le răspunde că tot ceea ce se execută pe acest șantier, premieră în județul Dâmbovița, după decenii la rând de așteptare, stadiul lucrărilor, validate de supervizor, indică un progres fizic de 42%. A mai precizat Corneliu Ștefan că la Bâldana lucrările sunt încheiate, iar la nord de localitatea Conțești se circulă deja pe porțiuni noi de drum. Le-a mai adus aminte președintelele Consiliului Județean Dâmbovița USR-iștilor că proiectul privind Drumul Expres București -Târgoviște, investiție la fel de importantă pentru economia județului care va fi realizată în următorii ani, este un obiectiv pe care l-a susținut de la început.

Reclama

„Eu am lansat și am susținut ideea Drumului Expres București – Târgoviște, încă din august 2020! Nu am descoperit acest proiect ieri și nu am început să vorbesc despre el din oportunism politic! Am lansat și promovat ideea încă din august 2020. Am inclus proiectul în Masterplanul de Dezvoltare al Județului Dâmbovița. Am solicitat oficial introducerea lui în Planul Investițional 2020–2030. Am susținut permanent necesitatea unei legături rapide între Târgoviște, București și Autostrada A0”, a adăugat Corneliu Ștefan în textul de răspuns la divagațiile reprezentanților USR.

A mai ținut să precizeze președintele Consiliului Județean Dâmbovița că nu a pus niciodată drumul expres în competiție cu modernizarea DN71, Bâldana – Târgoviște.

„Am susținut ambele investiții și voi continua să le susțin! Dâmbovița are nevoie de un DN 71 modernizat, sigur și adaptat traficului actual, dar și de un drum expres care să asigure o conexiune rapidă cu Bucureștiul și A0. Aceste proiecte nu se exclud. Se completează și sunt esențiale pentru dezvoltarea județului”, a scris Corneliu Ștefan.

Acuzele USR-iștilor cum că PSD ar fi blocat realizarea drumului expres Târgoviște – București sunt, de asemenea, respinse de președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan le cere dovezi concrete despre această situație invocată, nu simple declarații politice.

„Proiectul se află în procedura pentru obținerea acordului de mediu, iar lipsa unor comunicări recente din partea CNAIR trebuie clarificată”, a răspuns liderul PSD Dâmbovița.

Reclama

Corneliu Ștefan le solicită reprezentanțiilor USR Dâmbovița să nominalizeze măcar un singur proiect major de infrastructură, cu finanțare, lucrări și rezultate concrete pe care partidul lor, cât timp s-a aflat la putere, l-a adus în județ.

„Nu postări pe Facebook. Nu atacuri politice. Nu declarații! Un proiect concret! Dâmbovițenii au nevoie de investiții, nu de scandaluri politice! Eu am susținut modernizarea DN 71 și am promovat Drumul Expres București – Târgoviște încă din 2020. Nu îmi schimb poziția în funcție de interesele politice ale momentului! Voi continua să susțin ambele investiții, pentru că dezvoltarea județului Dâmbovița este mai importantă decât orice dispută. Vorbesc despre proiecte pe care le-am susținut și pentru care am făcut demersuri concrete. USR să spună ce a făcut pentru Dâmbovița”, a mai transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite