Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Târgoviște: A început livrarea echipamentelor de ultimă generație pentru unitățile de învățământ preuniversitar

Publicat

pe

Au sosit la Târgoviște primele echipamente școlare de ultimă generație achiziționate de Primărie în cadrul unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă în valoare de peste 35 de milioane de lei. Acestea au fost depozitate la Liceul Spiru Haret și urmează să fie repartizate fiecărei unități de învățământ preuniversitar din municipiu, conform listei transmise către administrația publică locală în baza căreia a fost întocmită cererea de finanțare, pe măsură ce vor fi livrate și celelalte dotări.

Primarul Daniel Cristian Stan a declarat, astăzi – 21 februarie 2024, în cadrul unei conferințe de presă, că este cel mai mare proiect de acest tip implementat la Târgoviște după Revoluția din Decembrie 89. A punctat edilul că fiecare școală va primi tot ceea ce a solicitat și că nu au fost decât foarte puține situațiile când nu s-a înaintat o listă de necesități atunci când administrația publică locală a cerut acest lucru ca bază pentru scrierea proiectului. Totuși, primarul și-a arătat regretul că unitățile de învățământ din municipiu nu au întocmit liste mai lungi, finanțarea nefiind limitată la o sumă maximă! Cu alte cuvinte, dacă școlile ar fi cerut de două ori mai multe echipamente, le-ar fi primit!

„Acest proiect este menit să schimbe din temelii tot ceea ce cunoaștem noi despre dotarea unităților de învățământ. Au sosit table inteligente, video-proiectoare, imprimante, necesare pentru un proces de învățământ care să se desfășoare în condiții foarte bune. Este un proiect care s-a realizat în baza unei analize de nevoi pe care am făcut-o cu fiecare unitate de învățământ și prin care, repet, schimbăm din temelii tot ceea ce însemna dotarea unităților de învățământ din Târgoviște. Este unul dintre cele mai mari proiecte din România pe acest subiect. Finanțarea este nerambursabilă. 35 milioane lei reprezintă mai mult decât bugetul local din taxe și impozite al municipiului Târgoviște pe un an de zile”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

După conferința de presă de astăzi de la Liceul Spiru Haret Târgoviște, a fost testată mașina automată de brodat care a intrat în dotarea unității de învățământ, pentru atelierul de textile-pielărie, precum și aparatul de analiză corporală.

Proiectul cuprinde dotări pentru:
✅ 18 laboratoare de informatică, integral;
✅ 536 de săli de clasă, cu echipamente digitale;
✅ 442 de săli de clasă, cu mobilier și materiale didactice;
✅ 16 laboratoare de științe (fizică, chimie, biologie sau multidisciplinare), cu mobilier și materiale didactice, precum și cu echipamente digitale;
✅ 67 de cabinete pe discipline, cabinete de asistență psihopedagogică și săli de sport, cu mobilier, materiale sportive și echipamente digitale;
✅ 6 ateliere de practică, cu materiale și echipamente de specialitate, inclusiv pe componenta digitală, în conformitate cu precizările din Standardele de pregătire profesională în vigoare, asociate calificărilor profesionale școlarizate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Târgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat când va fi finalizat proiectul de la Liceul Ion Heliade Rădulescu

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat, săptămâna aceasta, o vizită de lucru pe șantierul deschis la Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu”, pentru a se asigura că investiția care vizează reabilitarea, consolidarea și modernizarea corpului principal de clădire al acestei unități de învățământ se derulează fără sincope.

Practic, această școală din municipiu este refăcută de la fundație până la acoperiș. Valoarea proiectului depășește 35 de milioane de lei, iar finanțarea este 100% nerambursabilă. A anunțat edilul, la finalul vizitei de lucru, că investiția va fi finalizată până la începutul anului școlar 2027-2028.

Reamintim faptul că anul trecut, în luna octombrie, a fost dat în folosință Corpul B al Liceului „Ion Heliade Rădulescu” Târgoviște, care a făcut, de asemenea, obiectul unui proiect de reabilitare, modernizare și dotare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Cornel Coman, primar Pietrari: Vom continua investițiile în infrastructură, educație și utilități

Publicat

pe

Pentru comunitățile mici, asigurarea finanțării proiectelor de dezvoltare constituie întotdeauna o problemă, chiar și când vorbim de accesarea fondurilor nerambursabile – europene, guvernamentale sau județene, întrucât au nevoie de resurse bănești proprii pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile. Asta dacă nu cumva programul respectiv impune și o cotă obligatorie de cofinanțare! Chiar și doar 1% din valoarea unui proiect mare înseamnă extrem de mult atunci când nu ai bani, motiv pentru care investițiile se concretizează într-un ritm ce nemulțumește pe toată lumea, de la primar la cetățeni.

Este și cazul comunei Pietrari, din județul Dâmbovița. Edilul Cornel Coman este primul care își reproșează că nu reușește să miște lucrurile mai repede. Da, poate să spună, la jumătatea mandatului câștigat la alegerile din 2024, că a modernizat drumuri, că a achiziționat un tractor, un miniexcavator și utilaje pentru lucrări de gospodărire locală în regie proprie, dar și un microbuz școlar nou, că a dotat comuna cu mobilier smart, stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și sisteme de supraveghere video, că a dezvoltat servicii sociale în sprijinul persoanelor vulnerabile, că a asigurat funcționarea a două pompe de apă pentru agricultori, să-și poată întreține plantațiile pomicole, că a reanimat activitatea culturală și sportivă și a pus la punct unitățile de învățământ.

Din păcate, din cauza unui constructor neserios, nu a fost încă finalizat sistemul de alimentare cu apă potabilă și aceasta este investiția care contează cel mai mult. Cât privește construirea unui pod nou la intrare în satul Valea, lucrările sunt blocate întrucât Guvernul a schimbat regulile în timpul jocului, în sensul că s-a introdus cotă de cofinanțare din partea primăriilor. Asta după ce, o perioadă de timp, proiectele implementate prin Programul „Anghel Saligny” au fost blocate! Ne-a spus edilul Cornel Coman că, pentru a reduce cheltuielile de funcționare, administrația publică locală de la Pietrari lucrează la un proiect care vizează producerea de energie electrică prin panouri fotovoltaice. Se vor achiziționa și capacități de stocare a curentului electric, pentru ca energia produsă să poată fi folosită pentru asigurarea consumului în instituțiile subordonate Primăriei și pentru iluminatul public.

„Le mulțumesc cetățenilor pentru încrederea acordată și pentru răbdare. Vom continua să investim în infrastructură, educație și utilități, în toate domeniile care contribuie la dezvoltarea comunității noastre. Realizăm fiecare proiect cu gândul la creșterea calității vieții locuitorilor comunei. Sunt convins că, prin muncă, seriozitate și colaborare, putem transforma proiectele pe care ni le-am propus în realitate. Îmi doresc să construim împreună o comună modernă, curată și primitoare. Rămân un primar deschis dialogului, preocupat de problemele oamenilor și implicat în găsirea celor mai bune soluții pentru comuna Pietrari”, ne-a declarat edilul Cornel Coman.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite