Connect with us

ACTUALITATE

Camera de Comerț Dâmboviţa îi ajută pe antreprenori să descifreze noutățile fiscale

Publicat

pe

Camera de Comerț Dâmbovița a organizat, vineri – 29 martie 2024, în format hibrid, Seminarul “Noutăți și abordări fiscale 2024″, susținut de Adrian Bența, una dintre cele mai autorizate voci în domeniul fiscalității, consultant fiscal și auditor financiar – membru al Camerei Consultanților Fiscali, membru al Camerei Auditorilor Financiari, experiență de peste 15 ani în contabilitate și fiscalitate, autor și co-autor de lucrări și cărți de specialitate fiscală, articole în domeniul financiar-contabil și fiscal, fondator al revistelor de specialitate „Prietenii Contabilității” și „Prietenii Fiscalității”.

Pe parcursul a șase ore, participanții au dobândit noi abilități și beneficii prin interpretarea corectă a prevederilor legislative privitoare la TVA, impozit pe profit și impozitul pe veniturile realizate de nerezidenți din România, dar și despre ultimele noutăți legislative și modul în care acestea afectează fiscalitatea companiilor.

Pentru că fiscalitatea este un domeniu provocator, cu o perspectivă dinamică și mereu în schimbare, temele abordate în cadrul seminarului au reflectat ultimele modificări aplicate:

– Noutăți fiscale aplicabile de la 01.01.2024;
– Situația impozitării microîntreprinderilor. Societăți legate. Procedura modificării vectorului fiscal. Situație HORECA;
– Închiderea exercițiului financiar 2023. Recapitulație privind impozitul pe profit. Reduceri ale impozitului pe profit. Ordinea în care se aplică reducerile succesive (profit reinvestit, sponsorizări, creșteri capitaluri proprii);
– Modificări ale impozitului pe profit aplicabile de la 01.01.2024;
– Modificări punctuale de nuanță privind cotele de TVA aplicabile în anul 2024 (alimente cu zahăr adăugat, băuturi nealcoolice dulci);
– Recapitulație privind impozitul pe venitul din salarii, asigurări sociale obligatorii pentru domeniul construcțiilor, programe de calculator, agricultură și industria alimentară;
– Recapitulație privind impozitul datorat de nerezidenți în România;
– Discuții libere pe teme ale participanților.

Retine! Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița oferă servicii personalizate, eficiente și juste pentru mediul de afaceri, într-o manieră competentă, echitabilă si eficientă, contribuind la dezvoltarea unui mediu de afaceri favorabil antreprenorilor, sprijinind membrii, colaboratorii și partenerii în raporturile cu autoritățile publice locale, centrale și cu organismele specializate.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Doliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice

Publicat

pe

Colegii avocați din cadrul Baroului Dâmbovița, prietenii și cunoscuții au aflat cu durere vestea trecerii fulgerătoare și neașteptate la cele veșnice, în dimineața zilei de duminică, 16 august 2026, a avocatei Flory Gabriela Săndulescu.

Născută la 15 ianuarie 1957 și absolventă a Liceului „Constantin Carabella” din Târgoviște, avocata Flory Săndulescu era licențiată a Facultății de Drept a Universității din București. Jurista era membră a Baroului Dâmbovița din data de 1 septembrie 1981.

Avocata Flory Săndulescu a coordonat Serviciul de asistență juridică din oficiu de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și, respectiv, DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița. A fost, totodată, membră a Consiliului de Administrație al Filialei Dâmbovița a Casei de Asigurări a Avocaților din România.

Trupul neînsuflețit al avocatei Flory Săndulescu a fost depus la Capela Bisericii „Sfântul Dumitru” aflată pe strada Bărăției din Târgoviște. Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 19 august 2026, începând cu ora 12:00, la aceeași biserică.

Sincere condoleanțe familiei greu încercate! Dumnezeu să o odihnească în liniște și pace!

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Cetățean amendat pentru că a omorât șarpele care i-a intrat în casă!

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Aveți grijă, să nu vă ambalați prea tare dacă sesizați că în casă v-a pătruns vreun șarpe. Stați liniștiți, anunțați organele și așteptați să sosească o echipă operativă care să vă scape de reptilă. Dacă acționați nesăbuit și omorâți animalul, s-ar putea să suportați rigorile legii. Așa a pățit-o un argeșean din comuna Schitu Golești.

Omul a sunat la 112 pentru a anunța că a văzut un șarpe de mici dimensiuni care i-a intrat în locuință. Până când au sosit jandarmii cu ustensilele din dotare pentru a captura șarpele, cetățeanul, probabil speriat din cauza acestei situații, a scotocit prin casă, a dat de reptilă și a ucis-o.

Când au sosit, jandarmii au întocmit acte de constatare pentru încălcarea prevederilor Legii 205/ 2004, privind Protecția Animalelor. Cetățeanul s-a scuzat, spunând că nu știa că dacă îi intră un șarpe în casă și dă de el nu are voie să îl omoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite