ACTUALITATE
Deschidere. Dinamism. Dezvoltare. Conceptele de management ale noii conduceri a Universității Valahia din Târgoviște

Noul rector al Universității Valahia din Târgoviște, conf. univ. dr. Corneliu Sălișteanu, a susținut, astăzi – 2 aprilie 2024, împreună cu președinta Senatului Universității, conf. univ. dr. Claudia Gilia, de asemenea, recent aleasă în această funcție, prima conferință de presă, întâlnire care s-a dorit a fi una de prezentare a obiectivelor mandatului de management asumat. Le-au fost alături cei patru protectori: conf. univ. dr. ing. Henri George Coandă (Învățământ și asigurarea calității) prof. univ. dr. ing. habil. Daniel Emil Constantin Dunea (Cercetare științifică și creație universitară), prof. univ. dr. habil. Florin Radu (Dezvoltare instituțională și relații internaționale) și prof. univ. dr. habil. Marian Vîlciu (Probleme sociale și studențești).
Am reținut din expuneri că noua echipă de conducere a Universității Valahia își dorește ca instituția de învățământ superior de la Târgoviște „să-și recapete dinamismul și să se repoziționeze pe harta celor mai bune universități din România”. În acest sens, va fi cultivat „un mediu de învățare stimulativ, deschis și prietenos”, iar programele de studiu vor fi „în concordanță cu cerințele de pe piața muncii”. Ba chiar vor fi internaționalizate, adică vor fi deschise și doritorilor din afara României (predare într-o limbă străină).

A punctat rectorul Corneliu Sălișteanu că atragerea studenților constituie un „subiect presant”, fiindcă „nu există o formulă magică”, așa că au fost deja demarate acțiuni de promovare a ofertelor educaționale în alte județe ale țării. UVT are autorizate 40 de programe de licență și 30 de master.
„Este necesar ca universitatea noastră să se deschidă sau să se redeschidă către societate, în special către mediul antreprenorial, dar și către instituțiile publice, să stabilim parteneriate solide cu aceștia pentru că menirea noastră este de a crea specialiști, specialiști care să fie ușor absorbiți pe piața muncii, pentru că universitatea nu își permite să facă abstracție de ceea ce este în jurul ei”, a spus rectorul Corneliu Sălișteanu.

Echipa managerială proaspăt instalată la conducerea Universității Valahia pune preț și pe motivarea angajaților, astfel că, în scurt timp, 67 de persoane vor beneficia de promovare pe post, o acțiune care nu a mai avut loc de circa 10 ani. Totodată, se vor lua măsuri pentru a exista „viață studențească activă” în campus, precum și pentru un parteneriat solid cu organismele studențești. De altfel, programul managerial are la bază trei concepte: deschidere, dinamism, dezvoltare.
„Universitatea noastră va promova diversitatea, va promova incluziunea, va încuraja dialogul intercultural și va oferi sprijin academic pentru toți studenții”, a precizat Claudia Gilia.
De reținut și faptul că, în cele 10 zile care au trecut de la preluarea atribuțiilor, noua echipă de conducere a Universității Valahia a luat și măsuri în plan investițional, respectiv pentru continuarea lucrărilor la Corpul C și pentru eficientizarea energetică a imobilelor A și B.


ACTUALITATE
Via Wallachia, un traseu prin pitoresc, istorie, tradiții și obiceiuri pornit din Vechea Cetate de Scaun a Țării Românești spre Poarta Transilvaniei

O inițiativă gândită de temerarul om al muntelui, alpinistul și iubitorul de istorie națională Geo Badea a prins deja contur. Vorbim de traseul turistic, istoric și recreativ „Via Wallachia„. Un circuit desfășurat pe o distanță de 100 de kilometri printre dealurile și Carpații Meridionali. O cale cu o puternică vână a trecutului, un traseu presărat de legendă, de amintiri bine închegate cu obiceiuri, tradiții și împliniri ale noului, dar care nu au estompat pitorescul și profunzimea naturii.
Geo Badea a fost prezent, astăzi – 12 noiembrie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale și județene, respectiv președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, vicepreședinții CJD – Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma și city managerul Gabriel Boriga, în fața Vechii Cetăți de Scaun a Țării Românești, unde a fost înrădăcinată prima bornă a acestui traseu fascinant, care conectează Târgoviștea, inima Valahiei, cu Castelul Bran, Poarta Transilvaniei. Drumul ascuns al domnitorului Vlad Țepeș! Celelalte 99 de borne vor fi amplasate până cel târziu la începutul verii anului viitor, câte una la fiecare 1 km. Toate sunt realizate din sponsorizări și vor fi instalate cu ajutorul voluntarilor iubitori de natură.

Ne-a povestit Geo Badea, inițiatorul acestui proiect, că traseul care pleacă de la Curtea Domnească din Târgoviște traversează Parcul Chindia, urcă la Mănăstirea Dealu, așezământ monahal emblematic, continuă pe cumpăna dintre comunele Aninoasa și Răzvad, apoi coboară la Glodeni, urcă până în satul Malu și continuă prin Pucioasa, unde se încheie primul tronson al acestui traseu istoric. Generic, poartă denumirea „Calea Pribegiei”. Domnitorul Vlad Țepeș, în anul 1462, s-a retras către Transilvania, cu gândul de a căuta sprijin la Matei Corvin. Un drum simbolic.

Via Wallachia – segmentul 1
De la Pucioasa se pleacă pe al doilea segment al „Via Wallachia„, peste Plaiul Bella, se coboară în comuna Buciumeni, apoi se apucă pe cheiul râului Ialomița, până la Pietroșița. De aici se cotește spre Vest, peste râul Ialomița, până în satul Dealu Frumos, unde se încheie a doua etapă a acestui itinerar istoric.

Via Wallachia – segmentul 2
„Cel de-al treilea segment din acest traseu este cel mai interesant, cel mai spectaculos, sălbatic și care urmărește plaiurile sudice ale Carpaților Meridionali. Este vorba de binecunoscutul Plai Domnesc. Se trece pe la Schitul Cucuteanca, un lăcaș de închinăciune deosebit de frumos, încadrat de un peisaj minunat. De aici, traseul urca pe muntele Măgur, apoi coboară în Valea Raciului și urcă pe Vârful Leaota”, a explicat Geo Badea. Acest traseu poartă denumirea „Drumul Ascuns” și se oprește chiar lângă lacul de sub Vârful Leaota.

Via Wallachia – segmentul 3
De la Vârful Leaota se traversează sectorul central al Masivului Leaota, muntele Jugureanu, se coboară în localitatea turistică Fundata. De aici, se pleacă spre Moieciu de Sus. Traseul poartă denumirea „Trecătoarea Munților”.

Via Wallachia – segmentul 4
Ultima etapă a acestui drum istoric și de agrement, Poarta Transilvaniei, pornește din Moeciu de sus urcă în Amfiteatrul Transilvania, coboară în Șimon, iar de aici, pe Plaiul Grajdului, se ajunge la Castelul Bran.
„Prin acest demers de suflet al nostru nu dorim altceva decât să dezvoltăm, să resuscităm și să revitalizăm viața satului românesc din Valahia, să scoatem la suprafață tradițile și obiceiurile străbune și, în al doilea rând, trebuie să spunem că mersul pe jos este foarte bun pentru sănătatea noastră. Mulțumim autorităților care ne-au sprijinit în materializarea acestui proiect”, a precizat Geo Badea.

Via Wallachia – segmentul 5
„Un nou proiect turistic pornește din Dâmbovița! Astăzi a fost amplasată prima bornă de pe Via Wallachia – Drumul ascuns al lui Vlad Țepeș, un traseu care unește două repere istorice importante: Curtea Domnească și Castelul Bran. Mă bucur că județul Dâmbovița este punctul de plecare al acestui proiect, care pune în valoare istoria, patrimoniul natural și frumusețea locurilor noastre. Avem un județ cu o istorie bogată, peisaje deosebite, tradiții și povești care merită cunoscute. Via Wallachia este încă o oportunitate de a promova Dâmbovița și de a atrage tot mai mulți turiști”, a transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște, a spus că este foarte important să putem valorifica și prin proiecte de acest tip potențialul istoric pe care îl are Târgoviștea și județul Dâmbovița.
„Vorbim de un traseu turistic care pune în valoare ceea ce avem noi mai frumos pe aceste meleaguri. Este o datorie morală din partea tuturor de a pune în valoare patrimoniul istoric copleșitor pe care îl deținem la Târgoviște, în județul Dâmbovița. Acest proiect reprezintă un mod de a face acest lucru, de a îmbina istoria cu turismul și cu stilul de viață sănătos”, a spus Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște.
ACTUALITATE
Târgoviște. Brad nou și alte surprize în „Orășelul lui Moș Crăciun”

Primăria Târgoviște pregătește o serie de surprize care vor face mai atractiv „Orășelul lui Moș Crăciun” organizat în centrul – a anunțat, astăzi, edilul Daniel Cristian Stan. Prima schimbare vizează bradul, care va
„În primul rând, iluminatul festiv va fi aprins pe data de 1 decembrie, ora 18:15, nu în seara de Moș Nicolae, un era până acum. Vom avea atunci un concert surpriză și, de asemenea, vom avea foarte, foarte multe lucruri de natură să atragă în principal copiii. De asemenea, vom avea un brad nou”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.
Începând cu data de 2 decembrie, se vor putea efectua programări pentru a-l întâlni pe Moș Crăciun la sediul Primăriei Târgoviște, care va fi, de asemenea, decorată de sărbătoare, nu doar în interior cum s-a întâmplat în anii trecuți, ci și la exterior. De asemenea, vor fi puse din nou în circulație „Autobuzele lui Moș Crăciun”.
Dâmboviţaacum 7 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 3 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident mortal în Răcari. Victima se afla pe carosabil


























