Connect with us

Dâmboviţa

Vlad Țepeș și George Simion, mână-n mână la Târgoviște, lansarea candidaților AUR

Publicat

pe

Încep acest reportaj de atmosferă parafrazând un concitadin, „Târgoviștea a fost pentru o zi orașul de AUR”. Adică? Duminică – 7 aprilie 2024, în Parcul Chindia, la umbra fostei Cetăți de Scaun a Țării Românești, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a purces la lansarea oficială a candidaților pentru alegerile europarlamentare, a primarilor marilor municipii și a președinților de consilii județene din România.

Cu câteva ore înainte de începerea adunării preelectorale, străzile Târgoviștei au fost inundate cu oameni veniți din toate colțurile țării, cu fulare galbene la gât, cu șepci de aceeași culoare pe cap, fluturând steaguri de aceleași nuanțe. Parcă doar de sărbătoarea Sfântului Nifon mai vezi în târgul nostru așa puzderie de oameni!

Am mai aflat că mulți proprietari de restaurante au zis bogdaproste și i-au mulțumit lui George Simion pentru că a ales Târgoviște pentru desfășurarea evenimentului politic. Toate terasele din oraș au fost luate cu asalt, iar ospătarii nu mai pridideau cu servitul. În special cârciumile din zona Parcului Chindia au avut mușterii cu duiumul!

Încă de pe la ora 12:00, în parc, în zona unde, de obicei, se țin spectacolele de „Zilele municipiului”, se adunaseră, rând pe rând, ciorchine de oameni. Până la ora 14:00, grupurile s-au compactizat, rezultând cam 3.000-3.500 de participanți. Le-am studiat puțin mimica, gestul, conduita. Oameni de cam toate categoriile sociale. Liniștiți. Ușor obosiți. I-am dibuit ușor după vorbă, accent pe cei veniți din județele din Ardeal și Moldova.

De reținut răbdarea Aur-iștilor! Mulți s-au mai plimbat pe aleile parcului. Le-a plăcut. Chiar se minunau. Am auzit pe cineva, spunând unui tovarăș: „Să știi că mie mi se pare că în Târgoviște este mai frumos ca în Timișoara”. Replica a venit scurt: „Ți se pare ție”.

Cozi și la tonetele cu fițoșele, floricele, înghețată și sucuri. La clătite, nu se mai făcea față. Sucuri și apă vândute din belșug. Coșurile de gunoi, pline ochi. De observat la locul evenimentului. Curat. Nimeni nu a aruncat o hârtiuța pe jos. Am văzut printre participanți multe chipuri cunoscute. Printre care pe cel al fostului primar de la Hulubești, Adrian Chiriță. Avea fular AUR la gât! Mă lași?!

Aproape de ora 14:00, s-a dezmorțit scena. Muzică cu tentă patriotică. Ritmuri mobilizatoare. Bine alese. Apoi, a început un spectacol în ton cu locul și cu manifestarea. Personajul principal, cine credeți? George Simion! Nu ați ghicit! A fost Vlad Țepeș. O scenă istorică, un pic melodramatică. Jucată binișor. Ușor țipată. De, în aer liber! Scenă de concert, nu de teatru. Interesantă. Nu a captivat pe toată lumea, iar pe unii i-a pierdut pe drum. A ținut cam mult pentru rostul ei acolo, acela de a sparge gheața, de a aduce emoție și exuberanță de tip patriotard care, de obicei, însuflețește mulțimile. Până la urmă, s-a încheiat. Frumos. Cu Vodă Țepeș cu spada în vânt, parcă adresându-se mulțimilor adunate. În jurul său, fâlfâiau steaguri.

A urcat pe scenă intrând în rolul de amfitrion al acestei lansări, Ioana Ramona Bruynseels – președinta organizației de femei AUR la nivel național. Sărbătoarea lansării candidaților AUR sub pulpana lui Vlad Țepeș a pornit cu intonarea Imnului Național, interpretat la microfon de soprana moldoveancă, născută la Chișinău, Iana Novac.

S-a insistat pe scenariul vizionar în care Vlad Țepeș a fost transformat într-un veritabil agent electoral. Rostul AUR ar fi, respectând mesajul indus celor prezenți, acela de a face dreptate, de a scăpa țara de mișei, de cei care sug vlaga poporului. Ingenioasă paralelă și bine ales locul pentru o astfel de strategie de imagine!

Din nou, s-a vorbit cam peste măsură. De data asta, doamna Ioana Ramona Bruynseels a insistat mult în a-l elogia pe Vlad Țepeș, de parcă pe acest domnitor îl pregătește pentru candidatură. În cele din urmă,fișa biografică a ilustrului personaj istoric a fost epuizată. Amfitrioana lansării i-a invitat pe scenă, rând pe rând, în acorduri muzicale, candidații. Mulți. Scena, mică. De fapt, a spus-o Ramona Bruynseels: „Suntem atât de mulți, încât nu mai încăpem pe scenă”.

La final, a urcat pe scenă și președintele partidului – George Simion. Steagurile sus. Intrare de voievod, haiduc, erou sau toate la un loc. Prima replică a liderului George Simion: „Bine v-am găsit, oameni de AUR”. A mai mărturisit Simion că peste 600.000 de români au semnat pentru susținerea candidaților AUR pentru europarlamentare. Prin aer, mai croncăneau și ciorile. Fundalul ăsta sonor era pe reportofon! Discurs critico-comic la adresa celor aflați acum la putere, în mod special Marcel Ciolacu. Pare că liderul PSD îi provoacă alergie lui Simion.

Președintele AUR a făcut apel la istorie, tot la Vlad Țepeș, la fosta Cetatea de Scaun a Țării Românești. A spus Simion că scopul AUR ar fi eliberarea țării din mâna boierilor care au uitat cine stăpânește cu adevărat România. Bun mesajul. Spontan, sau memorat, sau amândouă! Legătura nevăzută, istorică, între epoca lui Vlad Țepeș și cea de astăzi, pe care a făcut-o Simion, captivează și emoționează. De fapt, AUR, deocamdată, produce, emoții, trezește ușor patriotismul adormit. Capacitează nehotărâții, pe cei care nu prea înghit sistemul bugetar, pe beneficiarii ajutorului social. Funcționarii de lux.

A și recitat. Cu aplomb. Imediat, a venit lângă el, Vlad Țepeș. Bine jucat. Simion l-a întrebat: Măria Ta, dacă pe vremea ta, era unul ca hoțul Virgil, ce făceai cu el?” Răspunsul domnitorului: „Îl trăgeam în țeapă!” Aplauze frenetice. Simion continuă: „ăștia l-au pus pe hoțul Virgil pe listă, pe poziția 19, eligibilă”. A mai spus liderul AUR, lăsându-l la o parte pe Vodă Țepeș, că „l-au omorât pe Ceaușescu, aici, la Târgoviște, că nu îi lăsa să fure” . Replica asta e mană cerească pentru analiștii anti-AUR și nu numai. Probabil a produs-o luat de valul emoției sau a fost cu bătaie, deșteaptă, pentru nostalgici. Sunt mulți și ăștia! Dar parcă prea gogonată.

George Simion i-a adresat câteva cuvinte și avocatului Ciprian Iacob, prezent pe scenă, numindu-l președintele organizației din Dâmbovița. I-a mulțumit pentru găzduire, pentru ceea ce face în județ.

Din nou accente de duritate a la Țepeș în textul de scenă al lui George Simion „Nu ai cum să lași pe unul ca Paul Stănescu, să lași pe unul ca Gheorghe Flutur, să lași pe unul ca Marian Oprișan, să-și continue domnia. Trebuie să tăiem baronii ăștia, trebuie să tăiem boierii ăștia ticăloși!” A vorbit, cu siguranță, la figurativ. Că doar nu vrea să îi taie, pe bune!

Replică pentru Ramona Bruynseels care ne duce cu gândul că pentru președinta organizației femeilor AUR, pe care o vedeam europarlamentară, s-a găsit altă misiune.

„Și tu, Ramona, te rog frumos, să te bați cu Chlotilde, și să trimiți bebelușul ăla alb, urât, în Franța, înapoi de unde a venit. Noi ținem cu românca noastră”.

Adică, Ramona Bruynseels va candida la sectorul 1 București? Așa se pare. De Primăria Generală a Capitalei nu s-a spus nimic. Nu s-au pronunțat nici numele lui Gușă, nici cel al lui Mihai Enache. Se mai așteaptă. Cât?

A sosit și bomba. Spre minutul 25 al discursului de o jumătate de ceas. Frumos pusă. Aruncată așa, la fentă, dar sigur.

„Prietenii mei, oameni în care am încredere, îmi dau sfaturi cât pot ei de bune. Și mi-au dat un sfat în ultima săptămână, dar sfatul ăsta o să ducă la schimbarea conducerii partidului și la schimbarea președintelui AUR. Vor să îmi anunț candidatura la alegerile prezidențiale. (aplauze puternice, zgomot, uriașă). Eu vă mulțumesc. Am 37 de ani. O să vină vremea și pentru anunțarea candidatului AUR la alegerile prezidențiale, după marea bătălie pe care o purtăm alături de domnitorii noștri și de toți eroii neamului românesc, pe 9 iunie. Asta este decizia mea”.

Concluzia, analizând la prima mână acest pasaj de discurs – prieteni buni, oameni de încredere, îmi dau sfaturi bune, schimbarea conducerii partidului – da, George Simion va fi candidatul AUR la alegerile prezidențiale. Este clar ca bună ziua.

Am remarcat treaba asta dintotdeauna. Din opoziție, când nu ai trecut pe la butoanele puterii, când nu ai lucrat cu concretul, când nu ai ocupat poziții de decizie, nu te-ai confruntat cu problematica guvernării și cea a administrației locale, este atât de ușor să faci poezie… Deocamdată, AUR este la acest capitol. Face vers. Aș vrea să vină la putere, să văd ce-or să facă. Ar fi o experiență interesantă. Până la urmă, democratică. Doar nu vor da și ei vina pe greaua moștenire! Mai știi?

Discursul lui George Simion s-a încheiat creștinește. „Dumnezeu să binecuvânteze România și familiile voastre”.

Artificii. Muzică. Strângeri de mâini. Un spectacol preelectoral a la George Simion. Încheiat cu nai și cu o horă românească. Apoi, coloanele s-au risipit în oraș. Galbenul intens s-a diluat în prospețimea Târgoviștei la ceas de primăvară. Totul s-a sfârșit cu repriza a doua de aglomerație la terase: „Repede, repede, că ne apucă noaptea în Târgoviște”. Pe drum, oricum…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Accident rutier în Racovița (Bucșani). O femeie a fost transportată la spital

Publicat

pe

Sursa foto: Filtre Dâmbovița

Accident rutier, în această dimineață, pe drumul județean DJ 711, în satul Racovița, județul Dâmbovița. Potrivit polițiștilor, o șoferiță în vârstă de 54 de ani, din comuna Bucșani, aintrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 31 de ani, din Ilfov.

În urma impactului, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați în vederea depistării consumului de alcool, rezultatele fiind negative.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Gala Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 33. Inovația, rezistența și perseverența, premiate de Camera de Comerț

Publicat

pe

Restaurantul Del Ponte a fost, aseară, locul unde s-a desfășurat unul dintre evenimentele cu tradiție în județul Dâmbovița. Indiferent de contextul socio-economic și politic, de problemele întâmpinate, perseverența, reușita, inovația, rezistența și valoarea au fost apreciate și premiate de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița. Această instituție este polul, zona de unde emană încredere, speranță, sprijin și profesionalism comunicațional, ingrediente necesare mediului de afaceri dâmbovițean, nu neapărat debusolat, dar prins în vâltoarea problematicii iscate de desele crize apărute în societate pe fondul creșterii de prețuri și al instabilității economice globale. Nu este ușor să reziști în momentele în care din toate părțile apar provocări, schimbări bruște în ordinea firească a lucrurilor. De câțiva ani, președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița, Valentin Calcan, și echipa pe care o coordonează caută să mențină optimismul și încrederea la un nivel înalt. Gala Topul Firmelor din județul Dâmbovița, ajunsă la cea de-a 33-a ediție, tocmai rolul acesta benefic îl are, de a ține aproape, de a crea conexiuni singure, de a promova competiția, valoarea și ideea de conlucrare și comunicare.

Evenimentul a fost unul organizat profesionist, după toate regulile comunicării și socializării. S-a simțit în aer, așa cum se întâmplă de câțiva ani încoace, izul acela de familie reunită, de echilibru și unitate. Și asta chiar dacă, știm cu toții, ultimii ani nu au fost unii tocmai liniștiți pentru antreprenorii români, care sunt bombardați din toate părțile de neprevăzut. În calitate de prim amfitrion a fost, evident, președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan, secondat de vicepreședintele Cristian Pușcaru, de directorul executiv Ștefania Stroică și, până la urmă, de întreaga echipă a instituției, oamenii care au vegheat ca manifestarea dedicată excelenței să se deruleze fără niciun fel de de sincopă. Să curgă șnur! Și chiar așa s-a întâmplat.

În sală, s-a produs o simbioză perfectă între toți reprezentanții mediului de afaceri dâmbovițean, care activează în varii domenii de activitate, creându-se, sub supravegherea plăcută și discretă a echipei Camerei de Comerț, o stare de relaționism și amiciție. Un alt element care a construit și întreținut conceptul de stabilitate, de încredere și perspectivă pozitivă a fost reprezentată de prezența la eveniment a celor care conduc din punct de vedere administrativ, politic și gospodărește municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița. Îi numim aici pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, pe primarul Cristian Daniel Stan, prefectul Marian Tănase, vicepreședintele CJD Antonel Jîjîie și secretarul general Dan Popa. A fost de față și fostul șef al CJD, Gheorghe Ana. Nu a lipsit nici Adrian Țuțuianu, și el fost președinte al CJD. Chiar dacă a ajuns la București, în structurile de putere centrale, fiind acum președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu nu a uitat de Dâmbovița și de mediul de afaceri județean. Arhiepiscopia Târgoviștei a fost reprezentată la Gala Topul Firmelor de părintele vicar Ionuț Ghibanu, care a transmis celor de față mesajul de încredere și împlinire al Înalt Prea Sfinției Sale Nifon – Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei. Șefii instituțiilor publice deconcentrate, cei care, până la urmă, sunt într-o conexiune permanentă cu Camera de Comerț, cu antreprenoriatul dâmbovițean, au fost și ei prezenți la eveniment, ba chiar au fost invitați, ca semn al colaborării profesionale bine închegate, la unele secțiuni ale Galei, să acorde premiile celor laureați.

După cum a precizat omul de afaceri Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț Dâmboviţa, în spatele fiecărui companii de succes de află câte o poveste despre curaj, despre muncă, perseverență și decizii dificile. O poveste despre antreprenori, manageri și investitori, despre oameni care, indiferent de împrejurări și provocări, au ales să construiască.

„Dincolo de indicatorii economici, de cifrele de afaceri, profituri și clasamente, celebrăm inițiativa, responsabilitatea și capacitatea de a transforma ideile în realitate”, a spus Valentin Calcan.

A mai precizat președintele Camerei de Comerț că antreprenoriatul nu este un drum pe care să-l parcurgi simplu. Întâlnești la tot pasul riscuri, intervin sacrificiile, trebuie să fii mereu adaptat, ba chiar este nevoie și de o doză de nebunie pentru a depăși obstacolele care par de netrecut!

„Tocmai de aceea, cred că performanța economică merită nu doar recunoscută, ci și respectată. Dâmbovița are motive să fie mândră de antreprenorii săi. Avem companii care investesc, inovează, crează locuri de muncă și concurează cu succes pe piețele naționale și internaționale. Avem afaceri construite de la zero, companii cu tradiție și noi generații de antreprenori care duc mai departe spiritul inițiativei private”, a mai transmis celor de față președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița.

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a precizat că această Gală Topul Firmelor a adus în prim-plan performanța și oamenii care, prin munca și investițiile lor, contribuie la dezvoltarea economiei județului.

‘Clasamentul din acest an a reunit peste 2.100 de firme din 240 de localități, cu peste 30.000 de angajați. M-am bucurat să văd că avem antreprenori care cred în Dâmbovița, investesc aici și creează locuri de muncă. Le apreciez munca și motivația și cred că merită tot sprijinul nostru. Este esențial să păstrăm un dialog deschis cu mediul de afaceri și să fim parteneri în dezvoltarea județului. Felicitări tuturor firmelor premiate și mult succes în activitate”, a fost mesajul președintelui Consiliului Județean – Corneliu Ștefan, către antreprenoriatul dâmbovițean.

A mai adăugat președintele CJD că Gala Topul Firmelor poate să reprezinte un moment zero pentru județul Dâmbovița.

„Pentru fiecare dâmbovițean, pentru a fi patrioți, pentru a ține cu județul nostru, pentru a atrage cât mai multe fonduri europene în vederea dezvoltării județului și, nu în ultimul rând, pentru un trai mai bun pentru toți”.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a ținut să menționeze că evenimentul organizat de Camera de Comerț nu este numai un prilej de a acorda premii, ci și unul în care trebuie să ne arătăm recunoștința față de cei care, cu tenacitate, perseverență, curaj și profesionalism, au reușit să transforme provocările în oportunități, iar ideile de afaceri în realitate.

„Atunci când vorbim despre dezvoltarea unei comunități, vorbim, pe de o parte, despre investițiile publice în infrastructura de orice fel, dar, în același timp, vorbim și despre mediul de afaceri, despre capacitatea acestuia de a investi, de a crea locuri de muncă și de a asigura oamenilor un trai decent”, a precizat Cristian Daniel Stan.

Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a spus că el crede cu tărie faptul că, în spatele fiecărei firme performante, al fiecărui antreprenor performant, implicat, există o poveste.

„O poveste despre investiții, despre decizii grele, dar asumate, de cele mai multe ori despre nopți nedormite, dar mai ales despre oameni care au ales să meargă înainte. Dâmbovița are potențial, are industrie, are antreprenori, are oameni dedicați, dar mai ales are companii care au demonstrat de-a lungul timpului că performanța se poate construi și aici, la noi, acasă”.

Marius Lixandru, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, deschis și cu un mod discursiv destins, a spus că, de obicei, când inspectorii ITM ajung la sediul societăților sau la punctele de lucru ale acestora nu reușesc să producă foarte mult entuziasm.

„Anul acesta m-am hotărât să fiu puțin mai tehnic și să vă spun cum văd eu mediul de afaceri. Aș vrea să abordez trei componente: în primul rând, relația dintre administrația județeană sau administrațiile locale și dumneavoastră, antreprenorii; apoi, relațiile contractuale dintre dumneavoastră, ca antreprenori; și, nu în ultimul rând, relațiile dintre dumneavoastră, ca antreprenori, și consumatori.

În această seară am să vă spun o mică poveste despre relația dintre administrația județeană și dumneavoastră. Acum câteva zile, înainte de ora 08:00, domnul președinte al Consiliului Județean îmi spunea că, doar cu o zi înainte, fusese la cinci-șase ministere din București, încercând să aducă alte câteva zeci de milioane de lei în județul nostru, pentru a-l dezvolta, așa cum vedem cu toții că o face zilnic. În acest demers, văd un parteneriat corect între administrația județeană, firme și Camera de Comerț și Industrie, un parteneriat care devine din ce în ce mai sănătos”, a menționat Marius Lixandru, adăugând, în finalul alocuțiunii sale, că în Dâmbovița avem înregistrate 88.777 de contracte de muncă. Teoretic, e de bine!

Au mai fost invitați să acorde premii Sandu Tolea – directorul Direcției Sanitar Veterinare Dâmbovița și Smaranda Brebeanu – directorul Registrului Comerțului Dâmbovița. Momentele de alucuțiuni, de înmânare a distincțiilor au fost alternate cu minuturi muzicale din repertoriul clasic.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite