POLITIC
Vasile Dâncu avertizează: Statul român poate intra în faliment, din cauza salariilor magistraților!

Vasile Dâncu, candidat pentru alegerile europarlamentare pe lista coaliției PSD-PNL, se pare că, în ultimul timp, și-a luat în serios rolul de politician. Nu că ar fi fost invizibil pe scena unde se produc, de obicei, demnitarii de soi dar și cei de duzină, însă ieșirile sale publice au fost mai reținute, în diferite contexte și cu mesaj ce necesita să ai la purtător sistemul de decodificare.
Recent, într-o emisiune de televiziune, Vasile Dâncu a atins o problemă care ne roade de multă vreme pe noi toți și care, neaprofundată și nerezolvată, a transformat România într-o țară de boieri și una de amărâți. Vezi ce se întâmplă cu pensiile speciale, cu salariile nesimțite care nu au corespondent în practică, cu privilegii și alte ghișefturi ce sună mai mult a discriminare pe față!
Revenind la Dâncu, pot spune că am fost impresionat de atitudinea dumnealui. Mi-a plăcut. A spus sociologul că, în România, încrederea în justiție este foarte mică. Sondajele arată că peste 50% dintre români nu prea mai au încredere că în țara noastră se mai poate face dreptate.
„Sunt 50% care spun că justiție se face doar pentru cei care au bani sau influență. Cu toate că noi avem salarii extraordinare pentru Justiție, sunt inamovibili, nu răspund în fața nimănui, dar totuși va trebui să vedem și noi ce se întâmplă cu deciziile aberante din Justiție, cine îi judecă pe judecători”, a spus Vasile Dâncu la B1 TV.
A mai fost indignat eurocandidatul de o situație de-a dreptul ciudată și înspăimântătoare. Magistrații, prin hotărâri judecătorești, își rezolvă salariile, obțin sporuri sau își recalculează veniturile. Nu interesează pe nimeni că bugetul național se duce de râpă, că pentru reechilibrări intervin taxe și impozite noi. Statul suferă și noi odată cu el.
„Ei își judecă salariile, au niște procese magistrații cu statul român, în câțiva ani va intra în faliment statul român”.
Vasile Dâncu consideră că România poate fi salvată doar printr-o reformare serioasă, altfel mergem din rău în mai rău.
„Eu am propus odată, prin 2014, o reformă a statului prin descentralizare, regionalizare și alte lucruri, cu o echipă profesionistă, ieșisem din politică, a fost o tentativă de a schimba constituția pe de o parte și pe de altă parte de a face reforma statul și reorganizarea teritorială.
Singura modalitate este ca, după ce trece acest an electoral, cine va câștiga să își asume două lucuri foarte importante: o reformă a Constituției și o reformă a statului, o reformă teritorială și o reformă a instituțiilor, un stat mai suplu”, a mai precizat Vasile Dâncu.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: Vreau să aflu ce așteptați, în mod concret, de la cei care vă reprezintă în Parlament!

Senatorul AUR Ciprian Constantin Iacob îi îndeamnă pe dâmbovițeni să pună întrebări, să ceară explicații și să semnaleze problematica locală parlamentarilor Alianței pentru Unirea Românilor care se află săptămânal în mijlocul cetățenilor cu scopul de a găsi cele mai bune soluții de rezolvare, pe care să le includă în inițiative legislative.
„Vom fi prezenți în teren săptămânal, iar ușa noastră este deschisă tuturor celor care vor să se implice. Dacă vrei să te implici și să schimbi lucrurile în bine, vino să discutăm despre cum poți face parte din proiectul nostru! Suntem aici să vă ascultăm preocupările și să aflăm ce așteptați, în mod concret, de la cei care vă reprezintă în Parlament”, este mesajul transmis de senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob.
POLITIC
Deputatul Victor Ponta susține reducerea impozitului pe dividende la 5%. Foștii colegi de partid deocamdată stau cu capul în nisip!

Deputatul de Dâmbovița Victor Ponta, acum membru al grupului parlamentar Uniți pentru România, a vorbit în aceste zile despre situația grea în care se află mediul de afaceri românesc, cocoșat de taxe, impozite și tot soiul de alte norme. A spus Victor Ponta că, pe vremea când era premier al României, în 2015, prin Ordonanța 50, a redus impozitul pe dividende la 5%.
„A fost o măsură economică extraordinar de benefică pentru firmele românești, dar și pentru bugetul de stat. În 2016, s-au încasat efectiv mai mulți bani cu o cotă de 5% decât se încasau anterior cu 16%, iar evaziunea fiscală a dispărut”, a precizat deputatul independent.
Din păcate, guvernele s-au schimbat iar cei care s-au tot perindat la putere au fost incapabili în a gestiona așa cum trebuie economia națională. Au preferat, decât să-și muncească mintea pentru a găsi soluții adevărate, să mărească taxele și impozitele. Așa s-a ajuns și la creșterea impozitului pe dividende, mai întâi la 8%, apoi la 10% , iar în vremea lui Bolojan Vodă, cu acordul tacit al partenerilor de coaliție, știu ei care, să ajungă din nou la 16%. În această situație, afirmă Victor Ponta, firmele românești aleg să nu mai distribuie dividende, iar Guvernul încasează din ce în ce mai puțini bani la buget.
Zilele trecute, în Senatul României a fost respins, din păcate, un proiect de lege extrem de benefic pentru mediul de afaceri românesc. Ar fi dus la reducerea din nou a acestui impozit pe dividende.
„Doar senatorii AUR au votat pentru! Când proiectul va ajunge la Camera Deputaților, sunt sigur că și noi, deputații UPR, vom vota pentru”, a adăugat Victor Ponta.
Fostul premier al României speră, dar nu crede că reprezentanții PSD, UDMR și PNL se vor răzgândi, iar proiectul de lege privind scăderea impozitului pe dividende să fie votat va ajunge în Camera Deputaților.
„Ar fi un prim mesaj pozitiv pentru antreprenorii români, sufocați de taxe și impozite”, a transmis fostul lider al PSD, aflat acum într-o stare de independență politică cu tracțiune, evident, tot pe partea stângă.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























