Connect with us

ACTUALITATE

AJOFM Dâmboviţa, anunț important pentru absolvenți

Publicat

pe

AJOFM Dâmbovița vine în sprijinul tinerilor absolvenți cu programe și servicii menite să le faciliteze integrarea lor pe piața muncii. Vorbim despre consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională și consultanță în vederea inițierii unei activități independente.

Pentru a se înscrie la AJOFM Dâmbovița absolvenți trebuie să prezinte următoarele documente:
– Cartea de identitate;
– Adeverința eliberată de unitatea de învățământ care atestă calitatea de absolvent a unei forme de învățământ

„Prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.

Elevii care NU au situația școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidența AJOFM Dâmbovița în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data fiind înscrisa în adeverința eliberată de instituția de învățământ.

Indemnizația de șomaj se acordă pe o perioadă de 6 luni și are valoarea de 330 lei. De asemenea, pot beneficia de o primă de inserție egală cu 1.980 de lei, dacă se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni.

Prin AJOFM Dâmbovița, angajatorii care încadrează în muncă absolvenți în interval de 12 luni de la absolvire, pot beneficia de subvenții in valoare de 2250 lei.

Precizăm că înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă ca etapă prealabilă și obligatorie pentru obținerea indemnizației de șomaj, se va face în termen de 60 de zile de la data absolvirii studiilor”, se precizează în comunicatul transmis către AJOFM Dâmboviţa.

Detalii suplimentare se pot obţine consultând site-ul AJOFM Dâmboviţa – secțiunea formulare persoane fizice / indemnizații de șomaj și venituri de completare sau la numărul de telefon 0245.620.635.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nu-i de glumă! Pompierii verifică utilajele agricole folosite în campania de recoltare

Publicat

pe

În ultima perioadă, din cauza incendiilor de vegetație izbucnite tocmai acum, la început de campanie agricolă, pompierii au intensificat controalele prin ferme pentru a verifica utilajele care urmează să intre în câmp, din punct de vedere al dotării cu elemente care să fie folosite în caz de incendiu.

Acțiunile militarilor se pare că îi nemulțumește pe agricultori, care spun că verificările sunt exagerate. Din păcate, ne anunță reprezentanții ISU Teleorman, realitatea din teren demonstrează că lucrurile nu sunt puse la punct în totalitate.

 

Un incendiu izbucnit ieri, după-amiază, la o combină agricolă aflată pe un teren de pe teritoriul localității Vârtoape, a putut fi limitat datorită intervenției prompte a proprietarului care, folosindu-se de un tractor cu disc, a izolat utilajul cuprins de flăcări, apoi, cu patru stingătoare, a încercat să stingă vâlvătaia, dar nu a fost suficient. A  lipsit un element esențial, o sursă de apă, respectiv o autocisternă sau vidanjă, care să se afle în imediata apropiere. Astfel, spun pompierii, s-ar fi putut schimba decisiv evoluția incendiului în primele minute.

Pentru a acționa eficient în astfel de situații neprevăzute, pompierii recomandă să fie respectate complet toate măsurile privind prevenirea și intervenția în caz de incendii: utilaje pregătite pentru intervenție și izolare rapidă,  stingătoare verificate și funcționale, sursă de apă (autocisternă/vidanjă) în apropiere, fâșii arate de protecție.

Pompierii de la ISU Teleorman îi anunță pe agricultori că vor continua acțiunile de prevenire și control, pentru protejarea recoltelor și reducerea riscului de incendii.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Târgoviște. Urmează o acțiune de combatere a insectelor, prin pulverizare aeriană

Publicat

pe

Foto arhivă

Primăria Municipiului Târgoviște anunță că, în perioada 29 iunie – 4 iulie 2026, în intervalul orar 05:45 – 10:00, va avea loc acțiunea de combatere a insectelor de disconfort (țânțari, muște, omizi, tigrul de platan etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafața Municipiului Târgoviște (inclusiv în cartierele Priseaca și Sagricom).

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.

Substanța folosită pentru combaterea dăunătorilor este insecticidul AQUA K-OTHRINE EW 20, avizat de Ministerul Sănătății Publice. Produsul nu este dăunător pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organismele acvatice.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiilor de albine, se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul. De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite