ADMINISTRAŢIE
CJ Dâmbovița: Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște

Consiliul Județean Dâmboviţa a aprobat, în ședința de astăzi – 27 mai 2024, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul inelului 2 de centură al municipiului Târgoviște, gândit ca un drum expres cu o lungime de 16,13 km.
Potrivit președintelui CJD – Corneliu Ștefan, investiția se va ridica la 980 de milioane de lei și va avea un impact major asupra economiei întregului județ, dar și asupra condițiilor de trafic din toate comunitățile parcurse, respectiv: Aninoasa, Doicești, Șotânga, Dragomirești, Ulmi și Lucieni.
„Se va circula pe patru benzi, câte două pe sens, iar fiecare bandă va avea 3,5 m lățime. Vor mai fi construite 5 poduri, 16 pasaje, dar și 5 tuneluri pentru protejarea faunei din zonele parcurse”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmboviţa.
ADMINISTRAŢIE
Găești. Schimbări majore pe strada Armatei. Fără comerț cu material lemnos!

Primăria Găești a început intervențiile de toaletare a arborilor, curățenie și reparații pe strada Armatei, cale rutieră din zona Oborului Săptămânal. A anunțat edilul Alexandru Iorga că astfel de acțiuni se vor derula permanent, așa cum intenționează să se întâmple peste tot în oraș. De altfel, în aceste 10 luni de mandat care au trecut până acum, primarul Alexandru Iorga a venit deja cu schimbări importante în diferite domenii, inclusiv în ceea ce privește estetica localității.

Revenind la strada Armatei, una dintre zonele din Găești care nu a beneficiat ani la rând de atenția fostei administrații publice locale, actualul edil a efectuat și verificări în teren, împreună cu angajații de la Compartimentul Comercial și Poliția Locală, în ceea ce privește vânzarea de material lemnos.
„În urma controalelor, au fost anulate autorizațiile de funcționare ale agenților economici care comercializau material lemnos și nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege. În acest moment, niciun agent economic de pe Strada Armatei nu mai este autorizat să desfășoare activități de comerț cu material lemnos. La fel de importantă este liniștea oamenilor care locuiesc în această zonă a orașului. Au dreptul la curățenie, ordine și liniște. Pas cu pas, punem Găeștiul în ordine”, a precizat primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIE
Dragomirești. Încep lucrările la rețeaua de canalizare din satul Geangoești

O veste mare le-a dat primarul comunei Dragomirești, Dragoș Vlădulescu, locuitorilor satului Geangoești. În curând, vor demara lucrările de execuție a sistemului de canalizare în această așezare. Edilul a semnat contractul cu reprezentanții societății care a câștigat licitația.
„Este un proiect important, mult așteptat de comunitate, pentru care am întreprins toate demersurile necesare pentru a-l transforma în realitate”, a precizat Dragoș Vlădulescu.
Valoarea acestei investiții este de 4.500.000 de lei, fără TVA. Finanțarea acestui proiect a fost asigurată prin Administrația Fondului de Mediu și de la bugetul local al comunei Dragomirești.
„Introducerea rețelei de canalizare înseamnă mai mult decât o lucrare de infrastructură. Înseamnă, condiții mai bune de trai, confort, dezvoltare, un sat mai modern.Știu cât de așteptată este această investiție și tocmai de aceea mă bucur că putem spune că proiectul nostru a trecut de la documente și proceduri la lucrările concrete în teren”, a transmis Dragoș Vlădulescu – primarul comunei Dragomirești.
ACTUALITATEacum 21 de oreDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum 13 oreȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 23 de oreOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ACTUALITATEacum 5 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum 3 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum 4 zileMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!


























