Connect with us

ACTUALITATE

De 1 iunie, senatorul Titus Corlățean invită copiii la petrecerea „Senat Junior”!

Publicat

pe

Senatorul Titus Corlățean, chiar dacă are un program deosebit încărcat în sfera relațiilor diplomatice europene și a participării la conferințe și întâlniri pe teme de stringentă actualitate, la care se adaugă și participarea sa la campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din județul Dâmbovița, unde îndeplinește funcția de prim-vicepreședinte al organizației PSD, și-a găsit răgazul să dedice o parte a zilei de 1 iunie copiilor, pe care îi așteaptă la Senat.

Cei mici vor participa la vizite gratuite, în familie, prin sediul Parlamentului României. De asemenea, în grădinile Senatului va fi organizată o petrecere colorată, cu baloane, animatori, muzică, ateliere pe diferite teme, cabină foto și multe alte surprize. Așa, ca pentru cei mici!

Manifestările sunt organizate de Senat, în colaborare cu partenerii de tradiție – UNICEF, Salvați Copiii, World Vision, Amprenta de Bine, ambasade, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale. „Senat Junior” împlinește 2 ani! La mulți ani și multe activități educative pentru elevi!

Locație petrecere de 1 iunie: Curtea Senatului, între orele 10:00-16:00. Haideți cu toți, sâmbătă, 1 iunie, la petrecerea de Ziua copilului, de la Senat!

„Nu îmi rămâne, la rândul meu, decât să vă invit, pe cei mici și cei mari, să ne vizitați la Senat pe 1 iunie și să vă bucurați de surprizele pregătite pentru copii”, a transmis senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean – președintele Comisiei de Politică Externă.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

La Universitatea „Valahia” din Târgoviște, rezultatele din liceu continuă să conteze și după admitere

Publicat

pe

Universitatea „Valahia” din Târgoviște oferă absolvenților de liceu cu performanțe deosebite oportunitatea de a beneficia de „Bursele speciale pentru susținerea activităților elitelor”, finanțate din venituri proprii.

Aceste burse se adresează candidaților admiși în anul I care, în perioada liceului, au obținut distincții la olimpiade și concursuri școlare naționale sau internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării ori care au făcut parte din loturile olimpice naționale sau internaționale, în domenii de studiu corespunzătoare, înrudite sau relevante pentru programul de licență ales.

Această formă de sprijin poate fi cumulată, în funcție de situația fiecărui student, cu alte categorii de burse acordate de universitate, oferind acces la mai multe surse de susținere financiară.

Cei interesați de „Bursele speciale pentru susținerea activităților elitelor” pot depune solicitările la începutul perioadei de studii, la secretariatele facultăților, împreună cu actele doveditoare. Această facilitate se acordă pentru un an universitar, iar informații suplimentare privind metodologia de atribuire pot fi obținute la numărul de telefon 0245.206.101.

Pentru acordarea acestei forme de sprijin, candidații trebuie să fie admiși și înmatriculați într-un program de licență al Universității „Valahia” din Târgoviște. Înscrierile pentru sesiunea din luna iulie se realizează online, pentru toate cele zece facultăți ale instituției, iar informațiile despre oferta educațională, calendar și actele necesare sunt disponibile pe site-ul https://admitere.valahia.ro/

Reclama

În fiecare an întâlnim tineri care ajung la admitere cu un portofoliu impresionant de rezultate. Prin această inițiativă, universitatea târgovișteană susține parcursul educațional al absolvenților care intră în comunitatea sa academică.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Judocanii din Răcari, campioni pe toată linia

Publicat

pe

Ieri – 12 iulie 2026, în orașul Răcari, județul Dâmbovița, s-a desfășurat competiția de judo „Memorialul Emil Nițoi”, eveniment organizat în memoria celui care a fost un antrenor dedicat, un coleg respectat și un prieten de neuitat: maestrul Emil Nițoi.

La această competiție cu caracter omagial, au participat sportivi de la cluburile Sparta Techirghiol, A.C.S. 07 Năvodari, A.C.S. Cumpăna, din județul Constanța, U.F.T. Voinești, A.C.S. GANI Răcari, din Dâmbovița.

Reprezentanții Clubul A.C.S. GANI Răcari au avut o evoluție excelentă, reușind să obțină rezultate deosebite: 10 medalii de aur, 4 medalii de argint și 2 medalii de bronz.

Clasamentul pe echipe:
Locul I – A.C.S. GANI Răcari
Locul II – A.C.S. Cumpăna
Locul III – A.C.S. 07 Năvodari și U.F.T. Voinești

„Competiția a reprezentat nu doar o întrecere sportivă de nivel înalt, ci și un omagiu adus memoriei lui Emil Nițoi, cel care a contribuit cu pasiune și dăruire la formarea multor generații de judoka. Felicitări tuturor sportivilor, antrenorilor și organizatorilor pentru implicare și pentru atmosfera de respect și fair-play care a caracterizat această competiție! Bravo, A.C.S. GANI Răcari! Vă dorim mult succes și noi performanțe în competițiile viitoare”, este mesajul transmis de primarul Marius Caravețeanu.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite