Connect with us

ACTUALITATE

4 iunie – Ziua Tratatului de la Trianon. Mesajul senatorului Titus Corlățean, inițiatorul acestei legi

Publicat

pe

Senatorul Titus Corlățean, ale cărui eforturi s-au concretizat în declararea zilei de 4 iunie drept „Ziua Tratatului de la Trianon”, prin Legea nr. 256/2020, a marcat, astăzi, acest moment din istoria poporului român, ca și în anii trecuți, la Potlogi, unde a depus coroane de flori, alături de primarul Viorel Drăghici și de consilierii locali.

„Marcăm astăzi, 4 iunie, Ziua Tratatului de pace de la Trianon, prilej pentru a omagia sacrificiul Armatei Române în Primul Război Mondial, jertfa românilor care au luptat pentru realizarea Marii Uniri, pentru reunificarea naţiunii române.

Această zi a fost instituită prin Legea Nr. 256/2020 pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, aprobată de Parlamentul României în anul 2020. Am fost deosebit de onorat să fiu inițiatorul acestei legi prin care, după 100 de ani, în mod oficial este recunoscut și sărbătorit unul dintre cele mai importante momente din istoria României.

Tratatul de pace de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de succesor al Imperiului Austro-Ungar, entitate învinsă. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Traianon de la Versailles de către 16 state aliate, inclusiv România și este parte integrantă a sistemului de tratate de pace de la Versailles, care au pus capăt primei conflagrații mondiale și au confirmat de drept mutațiile intervenite în relațiile internaționale.

Prin acest tratat de pace s-au stabilit frontierele Ungariei cu vecinii săi, inclusiv România, fiind astfel consfințită juridic recunoașterea internațională a revenirii Translivaniei la Patria Mamă, România, și, totodată, confirmate drepturile politice și civile ale românilor, care constituiau populația majoritară în acest teritoriu.

Este important să ne amintim cu respect de această pagină din istoria națiunii noastre și să o onorăm cum se cuvine.

Reamintesc cu acest prilej că că art.3 al Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, prevede că “Guvernul şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, cu completările ulterioare”, este mesajul transmis de senatorul Titus Corlățean – președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Publicat

pe

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița

Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.

Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.

Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.

Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.

În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.

Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Lucrări intense de reabilitare și modernizare a Secției Pediatrie din Gura Ocniței

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, consecvent și atent la modul în care sunt implementate proiectele de interes comunitar, s-a aflat ieri, 27 octombrie 2026, la Spitalul de Pediatrie din comuna Gura Ocniței, unde se desfășoară ample lucrări de reabilitare și modernizare a pavilioanelor A, B și C ale acestei secții externe a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Valoarea investiției, care va asigura condiții mai bune de cazare, tratament și îngrijire pentru copiii care vor fi internați aici, este de aproximativ 64.600.000 de lei.

„Pentru mine, sănătatea copiilor rămâne o prioritate. Îmi doresc ca fiecare investiție în sistemul medical dâmbovițean să aducă servicii mai bune și un mediu în care micii pacienți să primească îngrijirea de care au nevoie. Continuăm investițiile în sănătate, cu grijă și responsabilitate față de dâmbovițeni”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

De precizat că, în această vizită de lucru, președintelele CJD a fost însoțit de managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Silvana Marin, de directorul medical Ioana Radu și de șeful de secție – dr. Rozalia Lavinia Iliescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite